UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori ?

01:58 Interviuri, 3,497 afişări

Astăzi, 6 mai 2008, se împlinesc 18 ani de la primul Pod de Flori. În ultimii ani, la Chişinău, evenimentul a trecut neobservat. Ce s-a ales între timp de idealurile proclamate atunci la Prut, care mai este semnificaţia Podului de Flori şi cine îşi mai aminteşte de el, am aflat chiar de la protagoniştii acelui eveniment de necrezut pentru acele vremuri. Am ales cinci reprezentanţi ai unei generaţii care a fost implicată activ în evenimentele din 6 mai 1990: Grigore Vieru, Ion Hadîrcă, Mircea Druc, Ion Ungureanu şi Nicolae Dabija (vezi coloana foto – sonoră de mai jos). Ei sunt reprezentanţii unei generaţii care are, cel puţin, meritul de a fi crezut în ceva şi de a fi încercat să-şi îndeplinească visul.

Interviurile au fost difuzate in emisiunea „Atunci şi Acum” (TVR 1) şi „Românii de lângă noi” (Radio România Internaţional)

Cum a început totul?

Încă înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă. Evenimentul de la 6 mai 1990 este o dovadă elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSSM-ului şi cel al României, a fost organizat primul Pod de Flori.

Într-un manifest semnat de mai mai mulţi lideri de asociaţii politice şi civice se spunea că: „Prutul a fost şi va rămâne o apa care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest rău a despărţit frate de frate, sufletul injumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat sa le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi românii suntem la noi acasă „de la Nistru pân’la Tisa”, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casa o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele.”

La 6 mai, la ora 12, ora Bucureştiului, în bisericile de pe malurile Prutului preoţii au oficiat un Te Deum de pace şi linişte sufletească. Astfel că, în conformitate cu Acordul dintre URSS şi România, cu privire la trecerea simplificată a graniţei de stat, între orele 13.00 şi 19.00, românii au trecut de o parte şi de alta a frontierei.

„Mulţimea s-a rupt ca un fluviu enorm care a răbufnit. Românii au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, subliniază Ion Ungureanu, ministrul Culturii şi Cultelor de atunci.

Mircea Druc, fost prim-ministru al R. Moldova, mărturiseşte că tot ce l-a interesat în acele momente era privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflaţi în confuzie şi derută totală. Aşa ceva nu mai văzuseră niciodată!

Interviuri difuzate in emisiunea „Atunci şi Acum” (TVR 1) şi „Românii de lângă noi” (Radio România Internaţional)

Vladimir Voronin a fost si el implicat

În componenţa delegaţiei oficiale a R. Moldova au participat la manifestare vice-prim-ministrul de atunci Mihai Platon, preşedintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii şi Cultelor, Ion Ungureanu, precum şi actualul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, pe atunci Ministru de Interne. Despre cel din urmă, Ion Ungureanu susţine că: „Voronin a văzut această mare tălăzuind în furtună. El a văzut ce înseamnă un popor care s-a trezit şi acest lucru nu ar trebui să îl uite. Dacă îl uită nu a însuşit bine lecţia. Nu te joci cu un popor care s-a deşteptat”.

Grigore Vieru, primul basarabean care a trecut Prutul la 6 mai 1990

Peste un milion şi doua sute de mii de români s-au îmbrăţişat atunci de-a lungul celor 700 de km. ai Prutului. Au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei: Miorcani – Pererrita, Stânca – Costeşti, Iaşi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi – Giurgiuleşti.

Poetul Grigore Vieru a fost primul care a traversat atunci Prutul pe o barca de cauciuc. Îşi aminteşte cu drag de acea horă, „unică poate în lume”, încinsă în mijlocul râului de basarabenii şi românii din dreapta Prutului. „Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.

Ce nu a mers bine?

După succesul primului Pod de Flori, peste un an, la 16 iunie 1991, a urmat cel de-al doilea. Dacă la primul Pod românii din România au trecut hotarul, la cel de-al doilea românii din stânga râului urmau să fie oaspeţii celor din dreapta. Atunci, conform datelor statistice ale Ministerului de Interne al R. Moldova, 240 000 de basarabeni au trecut Prutul în România.

Participanţii la eveniment cred că succesul celei de a doua manifestaţie a fost la fel de mare ca şi a celei din 6 mai 1990. Opinia nu este însă împărtăşită de toată lumea. Ion Hadîrcă, liderul de atunci al Frontului Popular din Moldova spune că: „La început era o coerenţă şi o trezire, o deşteptare a spiritului şi o speranţă că lucrurile se vor redresa şi ne vom deştepta. Era un mesaj către România şi întreaga Europă că noi existăm şi că nu am murit. La cel de-al doilea Pod aveam deja o rezervă. Pe lângă elanul celor care au venit să se întâlnească şi să promoveze ideea unirii, a speranţei şi deşteptării, erau şi din cei cu drujba, bulendre şi speculă ieftină. Deja erau oameni care miroseau aici posibilitatea de a se căpătui şi de a compromite într-un fel sau altul o idee nobilă”.

În 1992 au venit însă vremuri grele, iar ideea de reunificare a fost descurajată de conflictul de pe Nistru, care poate fi interpretat şi ca o replică a Moscovei la Podul de Flori.

Podul de flori după 18 ani

Astăzi, după 18 ani de la deschiderea frontierelor, se vorbeşte puţin, dar şi mai puţin se scrie despre evenimentul din 6 mai 1990. Ion Ungureanu, de exemplu, spune ca nu şi-a imaginat că „vom ajunge vreodată la acea stare de lucruri când Podurile de Flori par mai degrabă de domeniul mitului, legendei”. Şi dacă la Chişinău în ultimii ani evenimentul a fost trecut cu vederea fie intenţionat, sau din simplă neglijenţă, pentru protagoniştii de atunci momentul rămâne o amintire vie. Grigore Vieru crede ca „uitând podul de flori am uita martirii care au murit in ideea acestui pod şi ar însemna să uităm marile adunări naţionale care au dus spre câştigarea alfabetului latin, a tricolorului, a istoriei neamului”. Mai mult, Nicolae Dabija susţine că „acele poduri de flori s-au veştejit cu ajutorul celor care le-am acordat puterea”.

Cu toate acestea efectul Podului de Flori nu este unul nul. Românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au regăsit dupa toţi aceşti ani de înstrăinare şi au descoperit că sunt la fel, că au aceleaşi idealuri şi valori.

Un „Pod de Flori” refuzat în 2008

Un zid tacit al Berlinului pentru Europa de Est, aşa poate fi calificată graniţa de peste Prut care separă acum două ţări surori unite şi despărţite de-a lungul veacurilor – R. Moldova si România. Acum, conducerea de la Chişinău vrea să limiteze şi sa restrângă mai mult ca niciodată relaţia cu Bucureştiul. După o serie de refuzuri şi o răceală evidentă din partea guvernanţilor noştri faţă de România, acţiunea care a pus capac la toate în ultima vreme este refuzul de a semna Convenţia Micului Trafic la Frontieră. Această nouă respingere din partea Chişinăului este la fel de evidentă ca şi în cazul consulatelor de la Bălţi şi Cahul.

Acum, când aveam posibilitatea sa legăm relaţiile inter-umane cu o ţară membră a Uniunii Europene, ne pomenim că din anumite considerente neîntemeiate, Chişinăul dă cu piciorul în posibilitatea cetăţenilor R. Moldova care locuiesc pe teritoriul de până la 50 de kilometri de la graniţa cu România să meargă în ţara vecină, fără vize sau paşapoarte, la fel ca acum 18 ani.la Chişinău refuză singura soluţie pentru „un pod de flori”, aşa cum este el posibil în 2008, în condiţiile în care România este membru al UE.

Stela Popa
UNIMEDIA, 06 Mai 2008


8 raspunsuri

  1. Fiodor spune:

    podul de flori nu va fi dat uitarii niciodata, si sunt sigur ca acest pod de flori va reinvia!!!!

  2. Stela Popa » Blog Archive » Ce mi-a spus Grigore Vieru în interviu spune:

    [...] 18 ani. După ce am stat de vorbă cu mai multe personalități autohtone am scris și un text – Cine își mai amintește de podul de flori? (vezi aici). Primul intervievat a fost mult regretatul poet Grigore Vieru. Maestrul ne-a invitat la [...]

  3. Cristi spune:

    Un Adevarat patriot !!! merita pomenit la Biserica ma voi ruga pentru sufletul lui !! asta sfatuiesc pe toti sa faca !! acest om este deaja in rai !! Podul de flori inca mai este posibil !! Romania nu va uita de voi , parintii mei au fost la Podul de Flori , tata a trecut Prutul innot si a reusit sa faca o legatura chiar de familie , acum am rude si in Basarabia la Ungheni !! Gheorghe Vieru este un ero !! Merita statue , merita sa il pomenim , merita sa ne gandim mai mult la Unire , Merita sa facem ceva mai multe manifestatii culturale romano+moldoveneasca !! numai bine de la Iasi , sa stiti si vaoi dragi Basrabeni ca Moldova din Romania , sufera , si plange dupa jumatatea sa !! vrem o Moldova intreaga , Vrem o Romanie mare in care sa traieasca toti in libertate !! UNIREEE !!! nu voi uita de voi !! Acest erou care a murit este deaja un model viu pentru mine sa ne rugam lui Dumneyeu sa il ierte

  4. Stela Popa » Blog Archive » Grigore Vieru: „Reunirea o vor face doi viitori preşedinţi: sărăcia, care se va abate peste Basarabia şi înflorirea economică a Ţării româneşti” spune:

    [...] aceeaşi colecţie îţi mai recomand Cine îşi mai aminteşte de podul de Flori? şi Un “Pod de Flori” refuzat în 2008. Lasa un [...]

  5. eu suceava spune:

    niciodata dar niciodata nu va muri credinta si speranta ca intr-o zi vom fi cu totii alaturi toti romanii de dincoace si dincolo de prut!@!! niciodata!!! va iubesc mult de tot fratii mei!!!

  6. nina spune:

    eram mica atunci, dar tin bine minte clipele cand ne tineam de parinti sa nu ne pierdem in multimea de oameni, eu si fratele meu mai mic, si dintr-o data in fata noastra la vreo doi metri nu mai era nimeni…venea doar o doamna cu doua cruciulite direct spre noi si alaturi de ea un domn cu un baietel…asa am facut cunostinta cu o familie minunata, niste oameni extraordinari si prieteni adevarati, prin intermediul carora am facut cunostinta cu viitorii mei nasi de cununie. sunt relatii verificate in timp si intarite de timp. Multumim Domnului pentru acea intalnire!

    Stela Popa: Foarte frumos!!!!

  7. Stela Popa » Blog Archive » Grigore Vieru: “Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” spune:

    [...] (6 mai). După ce am stat de vorbă cu mai multe personalități autohtone am scris și un text – Cine își mai amintește de Podul de Flori? (vezi aici). Primul intervievat a fost mult regretatul poet Grigore [...]

  8. “Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” (Grigore Vieru) « Association moldo-roumaine de Suisse "Mihai Eminescu" spune:

    [...] (6 mai). După ce am stat de vorbă cu mai multe personalități autohtone am scris și un text – Cine își mai amintește de Podul de Flori? (vezi aici). Primul intervievat a fost mult regretatul poet Grigore [...]

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA