UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Un „Pod de Flori” refuzat în 2008

01:05 Articole, 456 afişări

Au trecut 18 ani de la primul Pod de Flori. În ultimul timp, la Chişinău, evenimentul a trecut mai mult neobservat. Realităţile de la noi i-au făcut pe oameni să uite de idealurile proclamate la 6 mai 1990; şi asta fie din lipsă de interes, din neglijenţă, sau, şi mai rău, din omisiunea intenţionată a guvernanţilor.
După aproape jumătate de veac, Podul de Flori a făcut să se reîntâlnească, fie şi pentru o perioadă scurtă, românii de pe ambele maluri ale Prutului. Puţini ştiu că, în componenţa echipei care pregătea evenimentul din partea R. Moldova, a fost prezent şi actualul preşedinte, Vladimir Voronin, pe atunci Ministru de Interne.

Comentând evenimentul, Ion Ungureanu, Ministrul Culturii şi Cultelor în perioada 1990-1994, susţine despre generalul Voronin că: „a văzut ce înseamnă un popor care s-a trezit, lucru pe care nu ar trebui să îl uite. Dacă îl uită nu a însuşit bine lecţia. Nu te joci cu un popor care s-a deşteptat”.

Convenţia micului trafic la frontieră – posibil Pod de flori

Lecţia nu a fost însuşită. Astăzi, Voronin şi cei din suita lui, trec intenţionat cu vederea acele momente. Mai mult, fostul Ministru al Internelor din anii 90 a reuşit o adevărată performanţă: la 18 ani de la însemnatul eveniment, cetăţenilor Republicii Moldova le-a fost scoasă practic definitiv din memorie amintirea acelor vremuri. Cât priveşte nivelul politic, legăturile dintre maluri sunt îngheţate.

Un zid tacit al Berlinului pentru Europa de Est, aşa poate fi calificată graniţa de peste Prut. Refuzul de a semna Convenţia Micului Trafic la Frontieră este ultima acţiune în şirul interminabil al tentativelor de intimidare din parte Chişinăului la adresa României. Această nouă respingere este la fel de evidentă ca şi în cazul consulatelor de la Bălţi şi Cahul. Chişinăul dă cu piciorul în posibilitatea a circa un milion de cetăţeni să meargă în ţara vecină, fără vize sau paşapoarte, la fel ca acum 18 ani.

Comuniştii nu au argumente

Chişinăul nu vrea să facă nici o concesie în privinţa semnării Convenţiei cerând insistent Bucureştiului semnarea Tratatului de bază şi a celui de frontieră, cu sacrificarea intereselor cetăţenilor noştri. Oficialii mimează că nu îşi amintesc că, în 2007, guvernul de la Bucureşti a trecut, cu statut de excepţie, peste existenţa sintagmei de „limbă moldovenească” în „Acordul privind facilitarea regimului de vize” şi a „Acordului privind readmisia persoanelor cu şedere ilegală între Republica Moldova şi Comunitatea Europeană”, tocmai pentru a ne veni în ajutor. Guvernarea comunistă de la Chişinău demonstrează încă o dată că este mai important să denigreze Bucureştiul decât să se gândească la binele propriilor cetăţeni.

Astăzi Podurile de Flori nu mai sunt posibile în forma de altă dată, dar autorităţile de la Chişinău refuză vehement singura soluţie pentru un „pod de flori”, aşa cum ar fi el posibil în 2008, respectiv în condiţiile în care România este membru al UE.

Stela Popa


2 raspunsuri

  1. Stela Popa » Blog Archive » Grigore Vieru: „Reunirea o vor face doi viitori preşedinţi: sărăcia, care se va abate peste Basarabia şi înflorirea economică a Ţării româneşti” spune:

    [...] aceeaşi colecţie îţi mai recomand Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori? şi Un “Pod de Flori” refuzat în 2008. Lasa un [...]

  2. Stela Popa » Blog Archive » Grigore Vieru: “Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” spune:

    [...] aceeaşi colecţie: Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori? şi Un “Pod de Flori” refuzat în 2008. Lasa un [...]

Lasa un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate intirzia timpul aparitiei lor.


Preia acest banner

Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA