Larisa Manole, un nume în istoria televiziunii din R. Moldova

22 November 2008 02:26 Stela Popa Interviuri,

Când vorbim de crainicii tv profesionişti şi bine pregătiţi de altă dată, printre primele nume care ne vin în minte este şi cel al Larisei Manole. Ne amintim de serile cu binecunoscutul Mesager de la ora 21, la TVM-ul de altă dată, când sobra prezentatoare ne aducea ştirile cu mult tact, eleganţă şi siguranţă. Ce mai, un profesionist care ştia cum să-şi facă treaba şi care a reuşit să-şi demonstreze capacităţile ziaristice, impresionând de-a lungul carierei sale. Un exemplu pentru cine ajunge sau tinde să apară la pupitrul ştirilor. Iată şi dovezile : în 1998 a luat premiul „Antena de Aur” la categoria „Cel mai bun prezentator”, iar în 2003 a fost declarată „Omul capitalei” de către revista “Capitala”.

Despre meritele sale se vorbeşte şi în Anuarul „Who is Who”, publicat de Comitetul pentru Libertatea Presei din Moldova. Asta pentru că numele Larisei Manole este asociat cu protestelor jurnaliştilor din 2002 de la TVM, care au luptat împotriva cenzurii din domeniul audiovizualului de la noi, impusă de guvernarea comunistă. Tot atunci a fost înlăturată de la emisie şi determinată să plece din Televiziune. Nu s-a pierdut cu firea. A fost redactor-şef al Agenţiei de presă REPORTER.MD, apoi redactor-şef adjunct şi mai apoi redactor-şef al Departamentului Actualităţi EURO TV Chişinău. Acolo am avut ocazia să o cunosc, ba, mai mult chiar, am lucrat o perioadă împreună. Fire calmă (chiar pacifistă, aş spune), mereu bine dispusă şi înţelegătoare, Larisa Manole este unul dintre puţinii oameni care ştie exact ce are de făcut. Aşadar, ce face astăzi şi cum o mai duce, m-a întrebat mai multă lume, în ultima vreme, iar eu nu am ezitat să o contactez şi să o întreb acelaşi lucru.

 

„Era un deja-vu. Trăisem această experienţă la Moldova1 şi nu am mai vrut să mă pretez acestor jocuri murdare de-a televiziunea. (…) Am şomat aproape două luni, pînă am primit o ofertă”.

Larisa Manole: Am plecat de la EuroTV, cand am înţeles că noii patroni  vor să facă din acest post un al doilea TVM, cand au apărut liste cu politicieni care nu au voie la ecran, cand s-a început cenzurarea subiectelor şi scoaterea lor de pe post, dacă nu conveneau stăpânilor. Era un deja-vu. Trăisem această experienţă la Moldova1 şi nu am mai vrut să mă pretez acestor jocuri murdare de-a televiziunea. Am plecat după un scandal grandios, deşi zici că sunt o fire paşnică. Mă ajunsese cuţitul la os şi am scris cererea de demisie, fără a sta pe gânduri. Mi-s mult prea scumpe demnitatea şi libertatea, pentru a le pune pe tavă unor parveniţi.

Și totuși ați avut de suferit pentru această decizie…

Larisa Manole: Am şomat aproape două luni, pînă am primit o ofertă, care mi s-a părut interesantă şi într-un fel provocatoare, pentru că nu mai făcusem aşa ceva. Sunt ofiţer de presă la Partidul Liberal Democrat din Moldova şi, deocamdată, nu m-am plictisit. De fapt, după cum evoluează lucrurile în ţara noastră nu voi avea timp prea curînd pentru plictiseală.

Să înţelegem cumva că se retrage Larisa Manole din mediul televizat sau preconizaţi să reveniţi la ecran ori în televiziune? La experienţa pe care o aveţi, e păcat să nu împărtăşiţi celor mai tineri din secretele profesiei, după atâţia ani de televiziune.

Larisa Manole: Din mediul televizat, dar nu şi din presă. Ecranul, o ştii şi tu, este foarte pretenţios, îi plac oamenii tineri. În ultimul timp chiar prea tineri, după mine.Mie nu-mi inspiră încredere fetişcanele şi băieţandrii pe post de prezentatori de ştiri, care se chinue să imprime nuanţe grave vocii, atunci cînd aceasta nici nu e formată bine. Dar, mă rog, e opinia mea şi nu o impun nimănui. Cît despre revenirea în televiziune – nu ştiu, poate mi-ar plăcea să mă întorc vreodată, dar nu sunt nostalgică. Fiecare etapă a vieţii a avut rolul ei, iar pentru munca pe care o fac acum experienţele anterioare sunt de mare folos. E foarte important să cunoşti detalii tehnice de tipul cînd se închide ediţia unui ziar, cînd agenţiile transmit primul flux de ştiri, este la fel de important să cunoşti şi mediul presei.

 

„A fi câine de pază al societăţii nu înseamnă a lătra cu turbare în stînga şi în dreapta, nu înseamnă a ridica laba şi a-ţi satisface necesităţile pe pantoful care îţi pare mai lustruit, dar nici nu înseamnă a face aport ca Juju din vestita fabulă”.

În palmaresul Dvs. figurează premiul „Antena de Aur” pentru categoria „Cel mai bun prezentator”. Ce sfat le daţi tinerilor care vor să meargă pe această cale ? De ce calităţi sau aptitudini trebuie să dea dovadă ? Ce ar trebui să ştie,  înainte de toate?

Larisa Manole: În primul rînd ar trebui să ştie că nimic nu vine de la sine, ci se cîştigă prin muncă, prin efort zilnic, prin instruire continuă. Nu poţi deveni prezentator peste noapte, dar dacă eşti convins că asta îţi e vocaţia – trebuie să perseverezi. Nimic nu este imposibil, dacă îţi doreşti cu adevărat şi dacă munceşti la realizarea visului tău.

Din propria experienţă pot să spun că ziaristica nu e tocmai „lapte cu miere”. Dvs. ce ziceţi ?

Larisa Manole: Aş zice că nu e deloc lapte şi cu atît mai mult miere. E o meserie complicată, care necesită multă dăruire, sacrificii, talent, verticalitate, curaj şi, în acelaşi timp, corectitudine. Din păcate, în lumea ziaristică de la noi s-au oploşit (iertaţi-mi expresia) mulţi indivizi care ar trebui să stea departe de tot ce reprezintă presa. A fi câine de pază al societăţii nu înseamnă a lătra cu turbare în stînga şi în dreapta, nu înseamnă a ridica laba şi a-ţi satisface necesităţile pe pantoful care îţi pare mai lustruit, dar nici nu înseamnă a face aport ca Juju din vestita fabulă. Dacă eşti un profesionist adevărat, trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru tot ce scrii sau pronunţi, pentru că a da cu bîta în baltă doar pentru a face valuri e o îndeletnicire, nu tocmai onorabilă, iar cititorul/privitorul te va sancţiona, la un moment dat. Nu te poţi numi jurnalist doar pentru faptul că publici ceva undeva, sau pentru că ai absolvit o facultate. Statutul de jurnalist trebuie să ţi-l asumi personal, iar aceasta presupune şi respectarea unui cod deontologic.

 

„Mi-a păsat de ce cred alţii despre mine…”

Pentru o femeie este destul de greu să combine cariera (mai ales una ca cea a dvs) cu familia. Cum aţi reuşit să le îmbinaţi? Intuiesc că a trebuit să faceţi multe sacrificii…

Larisa Manole: E adevărat că e complicat, dar nu şi imposibil. Am în preajmă persoane care m-au susţinut şi m-au ajutat întotdeauna. În primul rînd soţul meu, care a suportat să nu fiu serile acasă, să nu am sâmbete, duminici şi zile de sărbătoare ca toată lumea, să vin mai tîrziu la diferite petreceri de gaşcă. Sigur că au fost şi momente mai speciale, dar le-am depăşit şi ne-am păstrat familia. Privind acum înapoi, mă încearcă nişte regrete pentru perioada în care am pus cariera pe primul plan, pentru că m-am privat de bună voie de bucuria şi plăcerea de a trăi cât mai multe clipe frumoase alături de fiica şi de soţul meu.  

Într-un interviu din ianuarie 2006, publicat în revista Punkt, afirmaţi următoarele: „Mi-am dorit sa fiu mai norocoasă, mai puternică, mai ambițioasă și uneori mai tupeistă. Mai frumoasă – nu”. Permiteţi-mi să vă întreb : de ce mai norocoasă, mai puternica şi mai ambiţioasă? Cariera dvs şi cele relatate mai sus par să indice că aţi avut toate acestea din plin! Sau greşesc?

Larisa Manole: Cică e păcat să spui că n-ai noroc, dar cred că aşa am simţit eu atunci. În general, nu mă plîng. Am avut norocul să mă ocup de ce mi-a plăcut, am avut şi am parte de prieteni buni, familia mi-i sănătoasă, slavă Domnului. Mai puternică şi mai ambiţioasă – da, aș fi vrut să fiu. Întotdeauna am avut o admiraţie pentru oamenii puternici, care şi-au pus un scop şi au înaintat spre el, fără a ţine cont de bariere (în limita bunului simţ, desigur) şi de gura lumii, cum s-ar zice. Eu sunt mai vulnerabilă din acest punct de vedere, mi-a păsat de ce cred alţii despre mine. Iar dacă eram mai ambiţioasă – obţineam mai multe în viaţă, eu consider că nu m-am realizat pe deplin, chiar şi în TV.

Probabil credeți așa pentru că sunteți o perfecționistă. Eu afirm acest lucru pentru că vă cunosc bine… Dincolo de toate, marea realizare a vieții Larisei Manole este o  fiică. Uurmează şi ea aceeaşi cale ca şi dumneavoastră ?

Larisa Manole: Nu şi nici n-a manifestat interes pentru ziaristică. Şi bine a făcut.

Când a crescut şi a înţeles că mama ei, prezentatoare fiind, este o persoană publică, ce reacţii a avut ? Cum a făcut faţă acestei provocări ?

Larisa Manole: Nu cred că a fost tare marcată de acest lucru. Ea este o fire foarte independentă, non-conformistă, nu a profitat niciodată de faptul că sunt o persoană publică, a încercat să se descurce pe cont propriu.

 

„Eram conştienţi de faptul că nu va fi uşor, că ne-am răsculat împotriva unui regim dictatorial şi criminal, care va încerca prin toate metodele să ne reducă la tăcere”

Să revenim acum la o filă importantă din cariera dvs. După terminarea studiilor universitare, până în 2002, aţi fost crainic, apoi prezentator, redactor şi editor de emisiuni la Compania de stat „Teleradio-Moldova”. Vorba vine: „o jumătate de viaţă”. În urma protestelor jurnaliştilor de la TVM aţi fost înlăturată de la emisie şi determinată să plecaţi din Televiziune. Ce aţi simţit atunci?

Larisa Manole: Ce poţi simţi atunci cînd pui cruce pe 20 de ani din viaţă? Mi-am luat lucrurile personale şi am ieșit pe poarta TV cu capul sus, fără să privesc înapoi. A fost mai greu la început, dar m-a susţinut familia, apoi era şi oferta de la Reporter.md, care nu mi-a lăsat timp pentru frustrări şi stări depresive. M-am apucat de lucru ca de un colac de salvare şi am reuşit să trec peste suferinţa pe care, fară doar şi poate, mi-a provocat-o plecarea din TV. Ştii, acum mi-am dat seama că am doar vreo două-trei poze din perioada „televizată” a vieţii mele şi, practic, cîteva imagini video. Păcat, ce o să le arăt nepoţilor?

Aţi avut remarcabilul curaj, alături de alţi 250 de angajaţi de la Compania Teleradio – Moldova să semnaţi o declaraţie de protest despre „cenzura de tip sovietic care a pus stăpânire pe „Teleradio-Moldova” şi, pe care dumneavoastră, chiar aţi avut curajul să o citiţi, în direct, la „Mesager”. Am înţeles că a existat şi un proces la CEDO?…

Larisa Manole: Procesul e pe rol în continuare. Durează atît pentru că, după cum mi-au explicat avocaţii care ne reprezintă în instanţă, este un proces cu titlu de noutate pentru CEDO. Niciodată Înalta Curte nu s-a pronunţat într-un asemenea dosar şi ar fi un precedent pentru Europa.

Foarte interesant…

Larisa Manole: Da. Între timp, a existat propunerea de înţelegere amiabilă cu guvernul, pe care am refuzat-o. Autorităţilor le era, desigur, mai simplu să ne ofere nişte sume de bani şi să ne închidă gura, lăsînd lucrurile aşa cum sunt la Teleradio Moldova.

În 2002, într-adevăr a fost un act de curaj al jurnaliştilor de la TVM să protesteze faţă de cenzura impusă de guvernarea comunistă şi să ceară transformarea Companiei în instituţie publică. Curaj însoţit de un pic de nebunie, aș zice. Eram conştienţi de faptul că nu va fi uşor, că ne-am răsculat împotriva unui regim dictatorial şi criminal, care va încerca prin toate metodele să ne reducă la tăcere, dar miza era atît de mare, încît n-am stat o clipă pe gînduri.

După mine, cel mai mare duşman al nostru, nu numai al oamenilor din presă, dar şi al societăţii, în general, este frica. Acest sentiment ne-a fost inoculat cu insistenţă zeci de ani, pentru că aşa era mai simplu să ne manipuleze. Şi am ajuns să ne temem de propria umbră, să ne temem a spune adevăruri, să ne temem a gîndi altfel. Dar proverbul „capul plecat sabia nu-l taie” nu mai e valabil.

Nu noi, ci cei de sus trebuie să se teamă, pentru că au ce pierde şi, în primul rînd, puterea.

Vă admir pentru aceste afirmații!

 

“Cine ar fi spus atunci, în 2002, că unii din cei cu care am pornit în luptă pentru libertatea presei vor trece în tabăra inamicului, ajutîndu-l să strîngă funia la gîtul celor cîteva instituţii media”.

Care e concluzia acestei experienţe? A meritat? S-a schimbat ceva la „Teleradio-Moldova”? Şi dacă nu, de ce? Ce speraţi mai departe?

Larisa Manole: Sigur că a meritat, asta nici nu se discută. Alta e că schimările au fost de formă, nu şi de conţinut. Noi am pledat atunci pentru libertatea de exprimare, pentru pluralism de opinii, am cerut încetarea imixtiunii puterii în politica editorială a TVM, eliminarea cenzurii, dar guvernarea comunistă a mimat doar schimbarea, păstrîndu-şi toate pîrghiile de influenţă.

TVM este utilizat în continuare drept armă în războiul pe care îl poartă regimul Voronin cu oponenţii politici, fiind mai degrabă un instrument docil de propagandă şi răfuială decît furnizor de informaţii. Cu ajutorul aşa zisei opoziţii constructive, conturate după votul din 4 aprilie 2005, guvernarea a blocat, ba chiar a discreditat reforma în audiovizual.

Pentru a-şi acoperi interesele meschine de partajare a sferelor de influenţă, a fost elaborat pînă şi un Cod al Audiovizualului. Cine ar fi spus atunci, în 2002, că unii din cei cu care am pornit în luptă pentru libertatea presei vor trece în tabăra inamicului, ajutîndu-l să strîngă funia la gîtul celor cîteva instituţii media, mai mult sau mai puţin libere, să voteze eliminarea TVR de pe piaţa media de la noi, iar mai nou – să pună căluşul în gura PRO TV Chişinău.

Sper din tot sufletul că la alegerile din 2009 electoratul îi va sancţiona dur pe cei care au trădat interesul naţional şi care au compromis noţiunea de Audiovizual public. Încă nu e totul pierdut, dacă vom face alegerea corectă şi vom vota cu mintea trează. Iar rolul presei în luminarea minţilor este inestimabil.

Mi-ar plăcea să închei acest interviu pe o notă tradiţională. Aşadar, un mesaj pentru (tele)spectatorii dvs si ai acestui blog, vă rog.

Larisa Manole: Dacă îmi permiţi, as vrea să aduc mai jos cîteva versuri de Magda Isanos, care mi se par senzaţionale, şi să invit (tele)spectatorii să reflecteze asupra mesajului lor:

„… îmi pare-aşa ciudat că se mai poate găsi atîta vreme pentru ură,
cînd viaţa e de-abia o picătură între minutu-acesta care bate
şi celălalt,
şi-mi pare neînţeles şi trist că nu privim la cer mai des şi nu zîmbim
noi, care-aşa de repede murim.”

E atîta înţelepciune în aceste rînduri!.. Vă îndemn să fim mai buni cu noi înşine şi cu cei din jur.

Vă mulţumesc pentru aceste idei. Vă doresc succes și multă forță în continuare !

 

A consemnat,
Stela Popa