UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Apel pentru bloggeri! (Concurs)

23:02 Articole, Cartea de pe noptiera mea,

4.jpg Atentie, bloggeri din R. Moldova! Acum avem o noua posibilitate sa ne facem auziti!

Editura Tritonic (Bucuresti), partenerul acestui blog, ofera pentru cel mai ingenios comentariu, la subiectul de mai jos, un impresionant set de carte format din 6 volume dedicate funcţionării UE (vezi aici), din Colectia Europa mea. Iata despre ce este vorba.

In perioada 9-11 decembrie 2008 am fost invitata la o conferinta la Timisoara, organizata de SOROS Romania – Libertatea de exprimare si informare. Organizatorii m-au invitat sa iau cuvantul in cadrul sesiunii Libertatea de exprimare în era internetului: new media si sa sustin o comunicare la tema: Blogul şi bloggerii.

Conferinta reprezinta a doua activitate din cadrul initiativei “Bridging Moldova”, care se compune dintr-o serie de reuniuni bilaterale pe teme de interes comun oferind oportunitatea stabilirii unor parteneriate eficiente pentru elaborarea de strategii comune, de lungă durată, între organizaţii.

In acest context, FAC APEL, pe aceasta cale, CATRE TOTI BLOGGERII DIN R. MOLDOVA sa semnaleze la aceasta postare – la rubrica de “comentarii” - toate ideile, opiniile si problemele pe care le considerati ca trebuie sa fie puse in discutie si semnalate la aceasta conferinta.

La eveniment sunt invitati experti si membri ai ONG-urilor de media din Republica Moldova si Romania, jurnalisti de la diferite publicatii, posturi de radio si televiziuni, precum si reprezentanti media internationali. De asemenea, se vor alatura si multi activisti civici din spatiul european.

Astept sugestiile voastre despre cum vedeti voi:

  • Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei
  • Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?
  • Libertatea de exprimare in blogosfera
  • Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania
  • De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?

Amintesc faptul ca bloggerul care va oferi cel mai bun raspuns sau comentariu va primi setul din 6 volume dedicate funcţionării UE (vezi aici) din Colectia Europa mea a Editurii Tritonic (Bucuresti).

Astept raspunsurile voastre pana la data de 7 decembrie a.c.!

Succes!

1.jpg 2_0.jpg 3.jpg 4.jpg 5.jpg 6.jpg

Mi-ar placea sa aflu parerea cator mai multor bloggeri din R. Moldova, in special  a celor a caror bloguri le cunosc:

Vitalia Pavlicenco / Vlad Cubreacov / Alexandru Culiuc / Antoniţa Fonari / Vlad Lupan / Constantin Codreanu / Nătăliţa Ghilaşcu / Nicolae Toderaş / Paul Hodorogea / Sergiu Mocanu / Virginia Bîlic / Alexandru Goitu / Adrian Lupuşor / Leonid Litra / Sergiu Galuşca / Vlada Ciobanu / Victoria Boian / Veaceslav Ioniţă / Victor Nichitus / Tudor CojocariAlexandru Cozer / Oleg Roibu / Alexandru Baltag / a lu’ Roibu – blogul vechi / Claudia Petrache / Decolteu / Eugen Stoicov / Mihai Sandu / Alla Rosca / Diana Moraru / Ghenadie Mocanu / Ghenadie Mocanu II / Radu Lisita / Paul Sanduleac / Fara nume Blog / Maxim Stamatin / Blogul unui Ibovnnic / Tudor Cojocaru / schite / Oleg Cristal / Pavel Ciorici / Artur Gurau / Namashco / Ce zic eu – /Vultoor / Valeriu Tihai / Victor Tihai / Inconstantin / Elena Robu -Popa / Tudor Darie / Ion Bargan / Vlad Filat / Densu/ Jurnal de EmmaDA / Adrian Lupuşor / Alexandru Culiuc / Alexei Gherţescu / Andrei Spinu / CataGlina / Cristian Jardan / CuratMurdar / Decolteu / Denis Cenusa / Dumitru Ciorici / Dumitru Brinzan / Eugen Luchianiuc / Ion Marandici / Ion Sclifos / Iulia Namaşco / Marcel Spataru / Mihai Moscovici / Mihai Stipanov / Nicolae Apostu / Nicu Popescu / Kofeeday / Pavel Ciorici / Soacra Mica / Vasile Galuşcă / Vlad Namaşco/ Viorica Antonov / Basarabenii în Romania / Liliana Arnăutu / Nicolae Federiuc / Felicia Rosca /Vasile Găluşcă / Andrean Lefter / George Iosip / Grigore Vieru / Ion Surdu / Mădălin-Cristian Focşa / Nadejda Diacon / Oxana Greadcenco / Victor Boţan / Victor Ciobanu / Viorica Deleanu / Virginia Bilici / Vitalie B. / vladaciobanu.com / loggista.wordpress.com / cuplu.md / npopescu.yam.ro / ionsurdu.com / Gheorghe Postica / oxana90.wordpress.com / dancaranfil.blogspot.com / nicktod.blogspot.com / olgina.wordpress.com / andreispinu.com / cezarsalahor.wordpress.com / lupusor.com / maximstamatin.blogspot.com
sandumanoli.blogspot.com / analizemd.blogspot.com / vieru.org


39 raspunsuri

  1. Fiodor spune:

    cred ca deja va asteapta http://www.basarabeni.ro acolo:)
    multa bafta in ceea ce faci!

  2. Andrean spune:

    In lista blogerilor, sunt unele ce se repet!
    Mersi pentru “interes” , cu prima ocazie am sa public opinia.

    Bafta

  3. Vitalia Pavlicenco spune:

    Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei

    Nu pot evalua prea bine blogosfera din R.Moldova. Nu am timp, din pacate, sa citesc prea mult si nu pot aprecia. Aici altii ar putea da sugestii si aprecieri.

    Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?

    Cred ca inca nu este. Trebuie sa avem date citi folosesc Internetul, citi bloggeri exista si care ar fi impactul lor in alegeri, ca sa se obtina prin membrii si vizitatorii blogosferei: 1. Scoaterea tinerilor, dar si altor internauti, la votare. 2. Nevotarea comunistilor si a aliatilor lor. 3. Opunerea in comun, adica prin solidarizare, in fata abuzurilor, restrictiilor si a intentiilor de intimidare a bloggerilor, a patronii site-urilor si ai portalurilor. 4. Solidarizarea in identificarea cailor optime de securizare a site-urilor, blogurilor si a portalurilor. 5. Solidaritate in promovarea reciproca in fata utilizatorilor de Internet. Iata, de exemplu, blogul meu, fiind conectat la unimedia.md, stiu ca multi ajung la mine si prin aceasta. Deci, aici interesul national, general trebuie sa devina prioritar pentru membrii blogosferei fata de egoismul de a dori sa fie vizitat doar propriul blog, site, portal etc. Internetul, in R.Moldova, unde nu exista acces la spatiul public, are menirea sa umple acest mare gol – desigur, atit cit se poate. Daca bloggerii vor intelege asta, va fi un lucru mare. Dupa care, daca va fi democratizata societatea si se va extinde sectorul privat, va fi mai mare sfera utilizatorilor de Internet, impactul blogosferei va fi mai mare.

    Libertatea de exprimare in blogosfera

    Din experienta mea, pe care nu o consider foarte evocatoare, consider ca trebuie sa existe un grad sensibil de impunere a unei cenzuri in sensul exprimarii ideilor, dar fara insulte si fara categorisme. Ascunderea indaratul anonimatului e si buna, dar e si rea. In mod cert, eu imi exprim simpatia pentru cei care spun cine sint. Dar nu pot influenta lucrurile, de aceea ramin pe ideea ca impunerea unei autofiltru si respectarea lui denota nivelul intellectual si gradul de educatie, de evoluare ale persoanei. In R.Moldova – iarasi, unde nu exista dezbateri publice la Radioteleviziune, ramine doar Internetul pentru libera exprimare. Acest lucru devine si mai important in ajunul campaniei electorale care se apropie.

    Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania.

    Nu pot compara. Nu am timp sa citesc atit cit as dori.

    De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?

    Nu stiu daca sint, dar daca este asa, cred ca este bine, insa arata si ca oamenii nu au in alta parte unde face un schimb de opinii.

  4. Soacra mica spune:

    1. Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei.

    Din experienta mea de bloggerita (vreo 8 luni) am observat o evolutie, o miscare, chiar un soi de concurenta sanatoasa in blogosfera moldava in ultimul timp. E un fapt imbucurator (luind in consideratie apatia cronica a tinerilor) dar imi pare rau ca majoritatea se arunca din start in subiecte politice. Daca e sa imparti blogosfera noastra in categorii: zeci de bloguri sunt specializate in politica, citeva pe economie, doua trei pe religie (mor de curiozitate sa vad ce trafic au), foarte putine culturale (eu cunosc doar cofeeday) si iar doar citeva personale. Va rog sa ma contraziceti, daca nu am dreptate (poate eu nu stiu sa delimitez corect subiectele). Preferinta pentru politica o explic doar prin: a) aduce trafic; b) bloggerul e mort/nebun/pasionat de politica moldoveneasca;c) depinde de specialitatea bloggerului (jurnalistica, stiinte politice, studii europene etc.) isi face omul publicitate (vrea cariera); d) suntem in ajunul alegerilor; e) e la moda.
    Nu sar in gitul nimanui din cauza asta, dar nici de diversitatea blogurilor nu se poate de vorbit in conditiile acestea. Din lista de mai sus (peste suta de bloggeri) doar doua/trei sunt personale sau n-au treaba deloc cu politica.
    Am observat si un fenomen ciudat. Multi bloggeri nu prea se ostenesc sa raspunda la comentarii (de pe blogurile lor), nu exista interactivitate, interes de a dezbate in profunzime subiectul descris in postare. Raspund doar atunci cind sunt provocati prin critica directa. Iar bloggerii cu ceva vechime, nu se mai ostenesc sa viziteze alte bloguri, daramite sa mai lase comentarii. Poate ca voi deveni si eu asa, cind voi ajunge pe lista de VIB (very important blogger). Sa ma bagati cu nasul in postarea asta.

    2. Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?

    Poate fi o voce, o tribuna. Blogul ofera posibilitate de a vorbi la un microfon viu. Depinde de CUM se vorbeste si CUI se adreseaza. Pentru ca daca se vorbeste incoerent, haotic, isteric, fara argumente, nimeni n-o sa-l mai asculte. Depinde de asemenea si de vointa, timpul, curajul si motivatiile bloggerului.

    3. Libertatea de exprimare in blogosfera

    Cred totusi ca libertatea e limitata. O simt prin comentariile pe care le las pe unele bloguri. Uneori ii provoc (urit din partea mea), dar raspunsurile primite imi confirma si mai mult banuielile. In ceea ce ma priveste, anonimatul meu (relativ) imi permite sa scriu ce-mi trasneste prin cap (in limitele mentalitatii noastre, totusi, pentru ca nu vreau sa creez socuri culturale :roll: ). Dar ma simt uneori limitata in exprimare pe blogurile care-mi plac si care trateaza teme politice. Ma gindesc mult inainte de a lasa un comentariu, de teama sa nu fiu interpretata aiurea (iar apoi sa mai intervin ca sa ma justific, ceea ce nu-mi place) si mai ales sa nu las impresia ca as fi mai mult decit sunt interesata de politica. Nu zic ca sunt indiferenta. Toti facem politica intr-un fel sau altul, dar numai in limita unui cetatean constient, caruia ii pasa ce se intimpla la el in tara.

    4. Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania

    Am impresia ca blogosfera romaneasca e mai diversa si mai bogata. Libertatea exprimarii se aude si se simte. Dar e inteligenta libertatea asta, nu isterica si camuflata ca la noi.

    5. De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?

    Multe – poate, vii si interesante – mai putine. Eu am timp si interes doar pentru vreo zece.

  5. Stela Popa spune:

    D-na Pavlicenco si Soacra Mica va multumesc pentru ideile exprimate si voi cita neaparat la conferinta din cele precizate mai sus. Multumesc!

  6. Fiodor spune:

    Soacra mica!
    aceste bloguri au existat de mai demult, doar ca erau sub o alta fel de masca.
    sa stii ca aceste forumuri au fost ca un stimul la creearea acestor bloguri. Numai ca pe aceste forumuri se pot controversa diferite teme. exemplu de forum ar fi urmatorul http://basarabia.discutfree.com/
    dar vad ca acuma se ocupa alti baietashi de el
    cel putin acum vreo 3-4 ani in urma se vorbeau teme destul de interesante, nu numai de politica si de economie…
    Ce ar fi ca aceste teme de pe blogosfere sa se discute la o ceasca de cafea sau o bericica, ca decand citesc aceste bloguri cred ca deja am depus vreo 15kg:)))stand acasa in fata calculatorului .Trebuie de cautat o solutie mai interactiva… Sunt placute toate discutiile pe bloguri dar nu vad efectul discutiilor, asta a problema ce ma framanata!!!!!

  7. Un nimeni spune:

    Puteti sa-l scoateti pe Goitu din lista deoarece la presiunile…renunta la bloguri si la tot. Succes in continuare celorlalti si multa atentie :(

  8. Fiodor spune:

    sunt de aceeasi parere cu tine Goitu
    mai bine stau pe Hi5 sau pe Myspace linistit si cautandu-mi de treaba mea:))

  9. Maxim Stamatin spune:

    1. Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei:

    Cred ca comunitatea cu denumirea Blogosfera este la etapa incipienta, dar in dezvoltare si cu perspective mari. Avem deja blog-uri personale, economice, religioase, blog-uri jurnalistice, foto blog-uri etc.

    2. Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?

    In toata societatea cred ca nu. Vocea ei rasuna doar pentru o parte din ea. Multi inca nu cunosc de termenul “blog”.

    3. Libertatea de exprimare in blogosfera:

    Personal nu simt nici un obstacol de a ma exprima.

    4. Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania.

    Blogosfera romana – fratele mai mare. Contine o varietate mai mare de bloguri cu continut si public mai matur.

    Aceasta a fost parerea mea. Meci…

  10. Vasile Galusca spune:

    Stela, multumesc ca mi-ai cerut si opinia mea…

    Mai jos ideile mele, care, sper, sa ma ajute sa cistig una dintre carti.

    1. Bloggerii din Moldova ar putea face o revolutie in sens bun al cuvintului.
    Daca ar fi sa comparam blogosfera noastra cu cea din Belarus sau China, atunci, trebuie sa recunoastem ca acolo bloggerii folosesc mai eficient instrumentele oferite de blogging. Prin aceasta platforma are loc mari schimbari de opinii, care in viata fizica, nu pot fi exprimate absolut liber.
    Acelasi exemplu trebuie implementat in RM. Nu suntem chiar la nivelul Chinei sau Belarusului, dar nici o revolutie in sens bun nu ne-ar strica.

    2. Blogging-ul este jurnalism civic.
    Persoanele care au ce spune si o pot face, au posibilitatea sa abordeze anumite evenimente cu mai multa personalitate si tact, decit ar face-o jurnalistii “clasici”. Este sigur ca nu toate blog-urile fac jurnalism civic, dar unele fac. Faptul ca sunt unele persoane care fac totusi jurnalism civic, ma face sa cred ca nu totul este pierdut in RM. Mai poate fi salvat ceva.

  11. Stela Popa spune:

    Cartile voi fi castigate toate de un singur blogger. De altfel, toate raspunsurile de mai sus sunt f interesante! Mersi ca ai scris! Astept si parerile celorlalti, inclusiv a colegilor tai.

  12. socolenco spune:

    *Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei

    Blogosfera din Republica Moldova isi are specificul ei. Iata cineva spunea ca la noi spre deosebire de cea din Romania semneaza mai multi cu numele adevarat si nu se ascund dupa diferite nick-uri. Asta ne vorbeste despre felul nostru de a fi mai deschisi. Desigur ca nu este o regula; fetele mai degraba aleg sa semneze anonim decit sa-si afiseze deshis profilul. Vor sa fie probabil mai misterioase ;)

    Am observat si eu ca politicul este de mare interes in blogosfera RM si chiar ma bucur de acest lucru. Toti cei care acum arata atitudine se formeaza ca persoane care vor avea atitudine totdeauna. Asta este important. Cu parere de rau am intilnit si eu mai putine bloguri cu profil economic si asta poate reflecta o realitate din RM unde educatia financiara este slaba.

    * Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?

    Blogosfera deja isi are rolul in societate chiar daca multi ar incerca sa nu recunoasca acest lucru. In primul rind fiind autorul unui blog poti sa postezi acolo opiniile nestingherit, iar cei care au placere pot sa citeasca. Este un exercitiu bun al democratiei doar ca putini sunt cei care-si pot permite luxul de a citi si a se informa inclusiv de pe bloguri.

    Daca printr-un program guvernamental s-ar dezvota reteau de internet si in mediul rural atunci poate ca si acolo oamenii vor incepe sa fie mai informati cu toate ca este stiut ca la tara nu este niciodata timp suficient pentru a se informa. Mai degraba ar privi televizorul pentru ca necesita cel mai mic efort. Trebuie dezvoltata aceasta cultura si acolo.

    * Libertatea de exprimare in blogosfera

    Unii isi percep propriul blog ca proprietate privata si nu permit la toti sa-si lase comentariile. Asta desigur ca este o incercare de ingradire a liberatii de exprimare, insa alternativa este ca poti posta pe propriul blog ceea ce te deranjeaza pe alte bloguri si nu numai. Deci ceea ce vrei sa transmiti oricum reusesti.

    Majoritatea blogerilor totusi prefera sa nu cenzureze opiniile celorlalti lideri de opinie si asta este imbucurator. Cred ca acest spirit si va domina pe viitor pentru ca acesta si este spiritul democratic spre care aspiram, iar blogging-ul este o initiativa in acest sens.

    * Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania

    Pai, blogosfera din Romania desigur ca este mai numeroasa insa dupa cum am observat acolo isi fac blog persoane cunoscute cum ar fi jurnalisti, oameni politici, personalitati cunoscute. La noi insa mai putin poti sa observi acest lucru. Unii considera ca e sub demnitatea lor sa scrie comentarii pe bloguri.

    RM spre deosebire de Romania este o tara mai mica unde actualii guvernanti tind sa controleze totul si chiar le reuseste intr-o oarecare masura. De asta probabil si multe persoane publice au rezerve la idea de a-si crea un blog. As crede ca astfel renunta la un set de libertati in schimbul unei stabilitati atit financiare cit si profesionale.

    * De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?

    Acum nu avem prea multe bloguri, iar numarul inca urmeaza sa creasca. Asta desigur cind toti vor avea siguranta ca nu vor mai fi chemati de politie pentru opiniile lansate. Numarul de bloguri raportat la numarul celor care au acces la internet reprezinta intr-o oarecare masura si gradul de democratizare a societatii.

    Consider ca foarte multi care sunt activi in viata de zi nu se grabesc sa-si faca blog, iar asta din considerentul ca blogul le va lua prea mult timp. Insa vreau sa spun ca se merita. Vizitind si alte bloguri poti citi viziuni diferite asupra unui eveniment ceea ce iti ofera posibilitatea sa-ti formezi o imagine cit mai corecta asupra realitatii din jur.

  13. coments spune:

    Stiu ca astepti si comentariul meu. Voi avea un comentariu cuprinzator:
    Cred ca la acest moment nu sunt chiar foarte multe bloguri. Vor fi foarte multe bloguri atunci cand fiecare cetatean va avea cate doua sau trei bloguri. Este la fel cum iti poti pune intrebarea “De ce sunt atat de multe telefoane mobile in R.M.?” Crezi ca este nevoie sa existe o Agentie de stat care sa reglementeze activitatea blogurilor interne, numarul de licente pe an , pe luna, pe zi? Ismul blogului autohton reprezinta o etapa fireasca in emanciparea democratica a cetatenilor. De aceea, nu vom sta sa facem acum statistici pe cap de locuitor, insa nici nu putem spune ca starea libertatii de exprimare este dependenta de numarul de bloguri. Insa putem spune ca nivelul libertatii de exprimare comporta aspecte calitative calitatea asupra blogurilor. In aceasta situatie dilematica eu vad si altfel problema. De exemplu, daca am fi avut o media corporatista bine dezvoltatata, atunci si calitatea blogurilor ar fi fost alta. In acest sens, calitatea trebuie vazuta diferentiat, conform preferintelor individuale: unii au bloguri pentru a se face vizibili, altii au bloguri caci asa este moda de moment, altii isi fac bloguri pentru a invata sa scrie si sa exprima puncte de vedere s.a. Din experienta mea, in ultimii trei ani spatiul electronic intern s-a dinamizat tocmai datorita aparitiei blogurilor. De exemplu, in trecut facea valuri YAM.md, acum avem o diversitate de bloguri, care se constituie in resurse utile pentru fundamentarea sau consolidarea unor puncte de vedere. De exemplu, blogul tau, este interesant nu prin faptul ca scrii multe si diverse, ci prin faptul ca iti construiesti un punct propriu de vedere, trecand prin menghina presiunii publicului carcotas sau comentator. Prin urmare, este remarcabil faptul ca TU iti construiesti o viziune proprie care este din ce in ce mai diferita fata de cea cu care te-ai lansat in presa. Observi ca blogingul nu mai este un promter, ci doar o camera de luat vederi. De aceea, preferinta mea sa comentez pe blogul tau si nu pe cel a lui Denis Cenusa (pe care il cunosc si il admir pentru insistenta si perseverenta cu care isi croieste traseul profesional) se datoreaza anume acestui aspect, te forjezi ca un observator al realitatii actuale, ceea ce foarte putini reusesc sa o faca. Atunci cum pot spune ca la acest moment sunt atat de multe bloguri, cand fiecare blog are specificul sau?! A numarat cineva numarul de bloguri interne sau externe si care au o tangenta cu RM? La ce ne va servi o asemenea statistica? De ce trebuie sa compar blogingul din Romania cu cel din Moldova? Cred ca la acest moment fiecare blogosfera are traiectoria sa, cu temele si preferintele interne. Cred ca Blogosfera din RM nu trebuie sa fie frustrata de situatia ca unele bloguri nu sunt comparabile cu cele din Romania. Ba din contra, sunt comparabile si sunt utile pentru spatiul si contextul in care acestea sunt dezvoltate. Alte sunt aspectele ce trebuie discutate si analizate: respectarea eticii, credibilitatea si validitatea informatiilor relatate, crearea si dezvoltarea de retele sociale s.a.
    Apropo, in utilitatea comentariului meu iti recomand sa o citesti pe Dorina Gutu “New media”, aparuta tot la Tritonic, in 2007. Poate voi ma reveni cu niste idei zilele viitoare :) )

  14. Stela Popa spune:

    Socolenco,

    multumesc pentru raspuns si precizie.

  15. Stela Popa spune:

    Coments,

    sugestiile tale sunt utile si iti multumesc pentru ele. La fel si pentru titlu, pe care, intamplator, tocmai il rasfoiam zilele acestea.

  16. Stela Popa spune:

    Revin cu multumiri pentru toti cei care au avut bunavointa sa imi transmita observatii, puncte de vedere diferite sau chiar critici. Toate acestea vor fi incluse in prezentarea pe care o voi face si, apoi, va fi postata pe blog.

  17. Valeriu spune:

    salut, consider ca blogosfera din R. Moldova este destul de puternica ca si cea din Romania. Probabil ca acolo sunt mai multi, dar am observat o seriozitate si calitate a continutului de blog mai mare in MD decit inn RO.
    Asta e parerea mea

  18. lili a spune:

    salut! interesanta tema are aceasta conferinta!

    1. Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei…
    Blogosfera din RM capata contur din 2007-2008. ce am observat eu? tot mai multi jurnalisti, lideri ori membri
    de partid incearca sa isi faca un blog. sa fie oare nevoie de mai multa comunicare ori de o comunicare mai libera, fara cenzura? probabil!
    2. Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?
    inca nu! este prea devreme. sa fiu sincera, multa lume inca nu stie ce este aia un blog, cu ce se mananca si unde se gaseste. deci, mai este mult pana la ceea ce vrem sa numim “o voce alternativa in societate”!
    3. Libertatea de exprimare in blogosfera?
    URA! macar aici, pe blog-uri, noi jurnalistii avem libertate. foarte multa, deocamdata! nimeni nu ne taie nimic, nu ne spune ce e bine si ce e rau. scrim despre ce vrem, facem interviuri cu cine vrem si nu ne incurca la nimeni culoarea politica. plus la toate cititorii pot anexa comentarii (ce-i drept multi vor sa ramana sub umbrela anonimatului!).
    4.Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania?
    vecinii ne-au luat-o inainte, dar sunt si la noi blog-uri foarte bune! de exemplu al tau stela! tu stai in Bucuresti da esti cu sufletul acasa, nu? e adevarat ca romanii au uneori un design mai bun, mai multe postari, dar trebuie sa recunoastem ca acole “se fierb” mai multe evenimente. mai ales ca Romania e in UE.
    5. De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?
    dar eu credeam ca sunt putine! poate sunt mai multe pentru ca aici cand vrei sa spui lucrurilor pe nume ti se “taie” din subiect si ti se spune ca asta nu e interesant sau ca asta nu intra in interesul publicatiei noastre, sau vom supara seful! iar noi vrem salariu la sfarsitul lunii.
    IATA ASA, MI-AM SPUS OFUL!

    Liliana Arnautu, jurnalist pe cont propriu.

  19. Artur Gurau spune:

    Buna Stela,
    Intii de toate, propune domnilor organizatori un follow-up al evenimentului de la Timisoara, prin organizarea unui eveniment similar la Chisinau.

    Blogosfera noastra este alimentata in principiu de entuziasm. Poate de aia si e atiti de fragila. O data ce dispare entuziasmul, dispare si interesul persoanei pentru a dezvolta blogul. Blogurile create pentru a contribui la imaginea persoanei abia au inceput sa apara si apartin in special politicienilor din opozitie.

    “Coments” vorbea mai sus despre raportul calitativ al blogurilor. Eu nu imi fac griji din acest punct de vedere, sunt foarte ok daca apare un blog care imi place la 20 de bloguri create. Nu imi plac blogurile exclusiv politice dar sunt foarte interesat sa citesc comentarii cu iz politic pe un blog personal. :)

    La libertatea de exprimare ar fi ceva rezerve dar ele NU sunt legate de vre-o presiune din partea structurilor de forta. Problema este in oameni, mentalitate si viziunea lor. Persoanele nu se pot exprima liber deorece se tem ca cele expuse le pot creea neplaceri atit in mediul personal cit si cel profesional. Din pacate exista cazuri cind gindurile expuse pe blog au servit drept temei pentru oferire de lamuriri conducerii, ba mai mult, a constituit temei pentru solicitare de daune in instanta.

    Daca vreau sa fac o comparatie a blogurilor noastre cu cele din Romania, ma gindesc in primul rind la publicitate pe bloguri. In Moldova nu exista “bloggerii profesionisti”, care fac bani din blogging si nu pentru ca nu ar exista un real interes din partea celor care ofera publicitate dar pentru ca bloggerii nu pot sa faca oferte atractive. Internetul moldovenesc e prea mic iar blogosfera e si mai mica deoarece publicul tinta sunt tinerii activi, implicati in domeniul politic, implicati in ONG-uri, jurnalism, afaceri IT s.a.m.d. Trebuie sa fim constienti ca publicul tinta este foarte limitat. Asa se explica pe de alta parte succesul muligambia.com – publicul lor sunt eroii lor.
    Pentru a dezvolta blogul trebuie sa existe si avantaje de alta natura decit posibilitatea de a se exprima liber, ceea ce poate e deajuns pentru un numar mic de oameni. Banii din publicitate ar fi un impuls suplimentar pentru dezvoltarea blogului.

    Cam astea, astept cu nerabdare impresiile si concluziile conferintei. Bafta!

  20. Stela Popa spune:

    Multumesc mult, Artur. Parerea celui mai bun blogger din 2007 conteaza.Voi transmite mesajul tau. Numai bine.

  21. Paul Sanduleac spune:

    Buna ziua d-na Stela. Vreau sa spun ca apreciez foarte mult ca am fost inclus in lista bloggerilor a caror parere ati vrut sa aflati.
    Deasemenea vreau sa spun ca nu sunt aici pentru premiu, sunt aici pentru ca am fost chemat sa-mi expun opinia mea.
    1. Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei.
    Nu cred ca blogosfera moldoveneasca si-a format deja niste trasaturi caracteristici numai ei. Cred ca blogurile moldovenesti sunt la inceputul dezvoltarii sale.
    2. Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?
    Eu cred ca da. Sunt deacord cu cei care spun ca la noi multi oameni nici macar nu cunosc ce e un blog, dar exista insa si oameni care folosesc blogul pentru a se exprima in societate si a vedea opinia altora. Indeosebi tinerii. Pentru tine, este mai usor sa isi publice opinia virtual, sub un oarecare nickname, fara a fi cunoscuti, decit sa o impartaseasca din numele sau in lumea reala.
    3. Libertatea de exprimare in blogosfera
    Pe blogul personal, poti sa-ti exprimi parerea ta liber. De fapt, acesta este factorul cel mai important al cresterii numarului de bloguri din Republica Moldova, ca poti sa te exprimi liber, fara cenzura, vocea ta poate fi auzita de multi altii care cauta o alta opinie, un alt punct de vedere decit cel impus de societate. Blogul reflecta lumea ta interioara, facind un blog intelegi mai bine cine esti.
    4. Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania
    Cu parere de rau, inca nu am avut posibilitatea sa vad destule bloguri din Romania pentru a putea aprecia.
    5. De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?
    Nu as putea spune ca in RM sunt foarte bloguri, dar nu sunt destule inca. Dar cele care exista, sunt asa de multe pentru ca fiecare isi are opinia sa privind aspectele vietii cotidiene.
    Iata parerea mea.

  22. Oxana Greadcenco spune:

    Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei :

    nu pot supune compararii Blogosfera noastra cu cea din alte tari, totusi sustin ideea ca in lipsa unor traditii si experiente indelungate, totusi a inceput sa se impuna tot mai insitent. De mai mult de 10 luni am inceput sa-i urmaresc evolutia, “frunzarind” zilnic noutatile ce mai apar. E un salt vizibil. Mai ales in ceea ce tine diversitatea. Am depasit etapa experimentala. Am remarcat ca blogurile personale cu tematica social-politica sunt cel mai bine receptate de catre public. E ceva firesc. In lipsa unei concurente acerbe in rindul ziarelor si altor surse mass-media din Molodva, aceste jurnale surprind intr-un mod reusit realitatile de la noi. Laudabil e si faptul aparitiei unor bloguri specializate ce se adreseaza unui public select, cum ar fi cele de fotografie, economice sau sportive. Altceva mi se pare deranjant. Nu exista o coeziune si un dialog suficient de strins intre blogosfera si societate. De obicei, viziteaza si lasa comentarii doar persoanele ce au bloguri. S-a creat un cadru inchis si unilateral, pe cind blogosfera ar trebui sa fie un “bun public”, sa se adreseze societatii in ansamblu, s-o determine la schimbare prin vocea sa, sa creeze atitudini.E justificabil.Pentru multi din concetatenii nostri internetul mai este un lux. Multi n-au nici cea mai vaga idee ce inseamna un blog. Insa am toata ceritudinea ca peste citiva ani Blogosfera din Moldova va lua proportii si va deveni o putere de neglijat.

    Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?:

    In conditiile unei prese nu tocmai libere si nu tocmai independente de la noi, fireste ca blogosfera ramine a fi un veritabil colac de salvare pentru cei ce au ce spune si vor sa se faca auziti. Oricum inca bloggerii cred ca n-au depasit frica de a spune ceea ce gindesc, mai ales cind semneaza cu numele proprii. Altceva e cind scriu sub anonimat. Si totusi, la noi in societate mai sunt sesizabile vestigiile vremurilor comuniste si chiar daca ne pretindem a fi democratici, oricum nu ne-a pierit frica pentru ceea ce gindim, mai ales cind gindim diferit decit pozitia oficiala. E vindecabil si asta.
    Blogosfera se impune ca o voce alternativa pentru ca contribuie intr-o oarecare masura la formarea de atitudini, ziarele de la noi incep sa tina cont de ceea ce apare in blogosfera, se fac trimiteri la unele articole, unele agentii de stiri citeaza parerile bloggerilor sau unele nouati aparute in Blogosfera. Si asta nu poate decit sa bucure.

    Libertatea de exprimare in blogosfera:

    S-ar parea ca Blogul ar gasi solutia la toate problemele legate de libertatea exprimarii. E cel mai mobil si practic intrument pentru a te face auzit si remarcat. Totul e atit de simplu. Daca ai ceva de spus, iti faci in 3 pasi un blog si poti scrie pe el macar cele mai aberante prostii ce-ti vin in cap. Insa realitatea e un pic alta. Bloggerii( mai ales cei ce nu-si eschiveaza identitatea si-si promoveaza pozitia sub identitatea proprie) constientizeaza responsabilitatea cuvintului scris. Odata ce lansezi o idee esti responsabil de soarta ei, de veridicitatea ei. Au existat cazuri cind unele persoane au fost amenintate ca promoveaza o politica anticomunista pe blogurile sale. Mi se pare absolut anormal.Doar noi, cititorii si vizitatorii Blogosferei suntem capabili sa apreciem ce este bun pentru noi, de gustul nostru selectiv depinde daca urmarim un blog sau altul. Pacat ca exista cenzura si aici. Exceptie facind fireste blogurile cu continut indecent, care nici nu merita a fi discutate.

    Blogosfera din R. Moldova in comparatie cu cea din Romania:

    In comparatie cu Romania, unde exista o multime de-a bloguri personale in forma de “jurnal personal public” , la noi e sesizabila tendinta de politizare a Blogosferei. E un fapt destul de explicabil. Lipsa unei libertati totale a gindirii si exprimarii au determinat multi bloggeri sa-si lanseze parerile referitor la realitatile politice si sociale, la lacunele si rezervele regimului politic de la Chisinau, la saracia interminabila si restul problemelor care nu pot fi lasate sa zaca in indiferenta. Alta trasatura diferita pe care am sesizat-o in Blogosfera din Moldova e oficialitatea. In Romania, multi semneaza cu anonimat, preferind sa ramina in umbra, pe cind la noi se observa tendinta de a te face remarcat prin blogul pe care-l ai. Mai toti bloggerii nostri posteaza date personale, date de contact, cv-uri. Nu e nimic de condamnat in aceasta, chiar e imbucuratoare disponibilitatea si deschiderea de care dau dovada. Totala transparenta!( macar aici, in Blogosfera, daca in societatea noastra e total invers :) )

    De ce sunt atat de multe bloguri in R.M?

    Se lanseaza in ultimul timp atitea bloguri( nu neaparat bune si interesante) pentru ca in Moldova notiunea de blog mai ramine incadrata inca in cea de “nou”. Curiozitatea probabil e cea care-i determina pe multi sa-si faca un blog( insa nu intotdeauna sa-l mentina). De obicei, multi bloggeri renunta la idee daca n-au multi vizitatori sau comentarii la articolele postate. E o atitudine absolut gresita. Totul se realizeaza treptat. E nevoie de rabdare. si am mai observat un detaliu extrem de interesant. Sunt bloguri interesante, cu foarte multi vizitatori insa fara a avea prea multe comentariu. E o dovada ca lumea citeste, e interesata de ceea ce scrie bloggerul respectiv. Ceea ce inseamna ca numarul de comentariu nu denota neaparat si popularitatea blogului. E laudabil ca majoritatea bloggerilor sunt tineri. Totusi, cred ca la noi nu sunt atit de multe bloguri. Personal vizitez sistematic vreo 10-15 bloguri, in rest sau ma uit pasager prin ele sau le ignor. E necesara o trecere de la cantitate la calitate.

    In rest, dragi colegi de Blogosfera,
    CITIUS, ALTIUS, FORTIUS!

  23. CuratMurdarSRL spune:

    Ancheta Steluţei şi blogosfera în general…

    Raspuns la Apel pentru bloggeri! (Concurs) de la Stela Popa
    ……

  24. IonSurdu spune:

    Chiar daca are un an si ceva, a organizat o editie a festivalului blogurilor (Blogovat), s-au organizat concursuri etc, blogosfera moldoveneasca e la inceput. E inca romantica, fragila. (Desigur, sunt semne de “maturizare”). In ceea ce priveste libertatea de exprimare, se observa o oarecare “libertate exagerata” (pe de o parte) – e ca si cum caii ar iesi din grajd si ar zburda liber pe imas, fara stapan :) Si aici intervine responsabilitatea despre care se cam uita. (Asta e valabil mai mult pentru comentatori).

    Oricum, eu cred ca blogurile vor avea, peste putin timp, un cuvant de spus. Mass media va cita din bloggeri. Inclusiv minibloggingul (twitter) va creste. Am citit recent in New York Times, in articole despre atentatul din India, pareri ale bloggerilor, fiind preluate, totodata, si unele insemnari de pe twitter ale persoanelor ce au vazut (comentat) tragedia…

    Blogosfera trebuie si ea va creste :)

  25. Vultoor spune:

    Blogosfera este inca frageda si are nevoie de mai multa atentie din partea mass-media si a persoanelor ale caror pareri sunt luate in considerare de societate. Au fost si sunt in continuare incercari de a scoate blogosfera din faza incipienta dar, parerea mea, in mare parte au esuat. Vocea blogger-ului din Moldova inca nu este ascultata de societate pentru ca probabil publicul de la noi nu este obisnuit cu aceasta metoda de generare a informatiei… fie ea politica, fie ea de oricare alt tip.

  26. Stela Popa spune:

    Vultoor,
    asta si incercam sa facem – sa-i acordam mai multa atentie! Multumesc!

  27. Stela Popa spune:

    Sa speram Ioan Surdu, dar pentru a creste blogosfera e nevoie sa cresca toata media de la noi!

  28. Stela Popa spune:

    Oxana,

    multumec mult pentru efortul tau de a raspunde. Sunt sugestii de mare ajutor si care se vor regasi in prezentare.
    Mult succes in continuare!

  29. Andrean spune:

    Salut Stela,
    Scuze dacă te tutuiesc fără permisiunea ta.
    Am încercat să răspund la întrebări, dar cu părere de rău am făcut-o într-o manieră extrem de rapidă din motiv că sunt mai mereu în criză de timp. De aceea și plasez răspunsurile cam pe ultima sută de metri!
    Vreau să-ți urez baftă la eveniment, si sa profiti de el la maxim posibil!
    Aveam o rugăminte, data viitoare, când vei avea nevoie sau vei organiza ceva, anunta-mă te rog prin mail, căci astfel mai reușesc să fiu la curent în ritmul real existent. Mersi mult anticipat.
    • Blogosfera din R. Moldova cu trasaturile si caracteristicile ei
    Blogosfera din MD e o rețea de tineri, cu atitudine și nu cu mâinile încrucișate la piept, ce se numesc blogheri și din care 31 %, cred eu, sunt prin străinătate. Toţi încearcă să scrie despre ce crede că trebuie și despre ce ar vrea să se audă în societate, apoi și despre ilegalitățile ce de produc cu regularitate în Moldova.
    Prima diferență e că în alte țări chiar și marele posturi TV, exemplu RAI Italian, urmăresc și folosesc informații furnizate de blogheri, pe când în MD blogosfera e încă ceva de gașcă. O trăsătură caracteristică a Blogosferei MD este că puțini sunt profesioniști, foarte mulți învață, dar și mai mulți îi copie pe cei mai deștepți și mai originali. Altă trăsătură e că cei care cu adevărat încearcă să scoată în vileag ceva nu prea sunt crezuți, adic sunt criticați și umiliți foarte dur de către forumiști. Altă trăsătură este desigur capacitatea mediatică a blogului, sunt foarte puțini utilizatori de net, și cu mult mai puțini utilizatori care urmăresc și citesc bloguri. Intr-un post de al meu am plasat niste informatii in forma de tabele referitor la cifrele legate de utilizatori, conexiuni, internet și altele.
    Caracteristici sunt multe, și cred că colegii mei, blogheri, le-au menționat deja, dar cea mai importantă este informarea sau postările despre iregolarități, încălcări de drepturi, intimidare și altele. Bănuiesc că noi toți ar trebui să facem o mișcare, care săși ceară niște drepturi, ca exemplu cele legate la accesul la informație, sau la obținerea unor rapoarte guvernamentale, sau de ce nu la declarații de presă.
    • Este blogosfera de la noi o voce alternativa in societate?
    Este, dar nu prea mare. Multă lume e obișnuită încă să creadă ce zice cel de la Moldova 1, căci vorbește frumos, și deci e deștept. In municipalitate e divers, însă foarte multă lume crede amicul din bancă care îi șoptește o informație ca prin jocul ”telefonul stricat”. Ca blogosfera sa fie o voce alternativă, eu propun să facem un tur prin MD să vorbim cu lumea și să le explicăm că sunt și astfel de oameni care scriu frumos, și sunt mai deștepți ca cei de la M1.
    • Libertatea de exprimare in blogosfera
    Ooooo!!! Cât duce trenu. Zic asta referindumă la postări, dar dacă vorbesc de comentarii atunci e mai grav, un exemplu concret este în alt post al blogului meu, mă refeream la un mod de al meu de a protesta asupra redactării comentariilor mele, și am obținut răspunsuri cik foarte argumentate.
    • Blogosfera din R. Moldova în comparație cu cea din România
    E piciorul broaștei, tinerii din RO stiu ce doresc și acționează. Bine sau rău, dar nu stau cu degetul în gură și așteaptă de la cineva școală, finanțare. Adevărat că accesul la internet e mic în MD, dar când luăm ca procentaj e aproape egal cu cel din RO. Diferența este că tinerii din md au niște vicii cu straniități. Mereu se uită la ce o să zică lumea, sau ce o să zică părinții, rezultat că nu știu ce vor, și rezultat că prea i se li oferă totul de-agata. Între aceste 2 blogosfere sunt relații de amicie, rapoarte de diferite tipuri, incercari de implimentare a diferitor prouiecte, dar puține se schimba când dai de un public mai indiferent.
    • De ce sunt atât de multe bloguri in R.M?
    Nu cred că sunt multe. Eu aș dori să fie și mai multe, și mai de calitate. Apoi aș dori să nu fie doar despre politică, ci și despre viața socială, despre bunurile morale și spirituale. Am marea frică ca unele bloguri de la noi să nu să se transforme în secte online! Urmărind vârsta blogherilor, pot concluziționa că foarte puțini sunt persoane trecute peste 30-35 ani. Aș dori foarte mult ca să avem blogheri de 40 sau 50 ani. Personal am întâlnit persoane foarte inteligente, ingenioase, care cu siguranță ar fi un blogger minunat, însă calculatorul și internetul pentru ei sunt niște lucruri nu prea cunoscute, sau întâmpină dificultăți în utilizarea acestora. Apoi pentru a angaja persoane care ar gestiona blogurl, e nevoie de resurse financiare pe care în MD se găsesc cu foarte multă transpirație.

    Cu prietenie … Andrean
    Baftă!!!

  30. Stela Popa spune:

    Mersi, Andrean. Buna completare.

  31. Andrei Spinu spune:

    Despre Blogosfera noastra:

    1. Este inchisa.

    Blogosfera nu reuseste, inca, sa fie un instrument de comunicare recunoscut.

    Chiar, si aceast post confirma aceasta. S-a cerut parerea, in mod special, de la un grup de oameni care au un blog, scriu pe el si se citesc tot pe ei.

    2. Nu este luata in serios.

    Cite odata am impresia ca blogerii sunt priviti ca niste copii care se joaca in “politica”, “economie”, “IT” etc.

    3. Nu este o alternativa.

    Sunt ziare, TV, site-uri de stiri, Radio – si nu este BLOGOSFERA.

    Blogosfera nu este perceputa ca fiind o sursa alternativa de informare. Mai degraba este un fel de SURPLUS pe care il citesti daca nu ai ce face sau daca esti prea interesat de subiectul abordat.

    4. Nu avem BRANDURI in blogosfera.

    Avem bloguri anonime si recunoscut doar de acea comunitate inchisa de care vorbeam la punctul 1.

    5. Are nevoie de timp.

    Si ca sa fiu si construcitv si optimist pe final vreau sa sustin cele spuse de V. Galusca. Nu suntem CHINA sau BELARUS.

    Blogosfera e un “domeniu” relativ nou pentru moldova si mai are nevoie de timp pentru consolidare. Si efortul fiecarui va grabi acest proces.

    Succes.

    P.S.: Multumesc Stela pentru invitaie la discutia acestui subiect.

  32. Stela Popa » Blog Archive » Rezultatele concursului pentru bloggeri: 3 câştigători!!! spune:

    [...] o conferinţă organizată de SOROS Romania – Libertatea de exprimare si informare. În articolul  Apel pentru bloggeri (Concurs) îndemnam toţi bloggerii din R. Moldova să-şi expună părerile şi să comenteze pe marginea [...]

  33. stan spune:

    O intrebare ma macina: Porti lentile de contact?

  34. Stela Popa spune:

    Nu, Stan,port ochelari!
    Numai bine!

  35. stan spune:

    si tie la fel,asa mi s-a parut…

  36. Stela Popa » Blog Archive » Blogul, blogurile si piața media din R. Moldova spune:

    [...] discursului meu a fost Blogul și Blogurile. Înainte de a merge la Timișoara, am realizat și un Apel pentru bloggeri, prin care îndemnam toţi bloggerii din R. Moldova să-şi expună părerile şi să comenteze pe [...]

  37. Stela Popa » Blog Archive » Ce cred bloggerii despre blogosfera din R. Moldova spune:

    [...] Raspunsurile bloggerilor inserate mai sus le puteti gasi la articolul Apel pentru bloggeri! (Concurs) de unde au si fost preluate. 1 [...]

  38. Stela Popa » Blog Archive » Vreau părerea voastră. Să mă înscriu la Blogovăţ? spune:

    [...] Apel pentru bloggeri [...]

  39. Andrei spune:

    Nu inteleg, de ce doar blogurile sunt prietene intre ele, sa facem toate sursele bune sa coopereze.

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA