UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Grigore Vieru: „Reunirea o vor face doi viitori preşedinţi: sărăcia, care se va abate peste Basarabia şi înflorirea economică a Ţării Româneşti”

08:10 Interviuri, 4,938 afişări

In memoriam.

gr-vieru_0.jpg „Cred că azi s-ar putea face mai mult dacă românii ar fi mai hotărâţi”. (Grigore Vieru)

Astăzi pleacă, pe ultimul său drum, cel mai de geniu poet al Basarabiei. Astăzi toată suflarea românească îi deplânge dispariţia. Fără el suntem orfani…

Dumnezeu să îl odihnească în pace.

n.a. În amintirea poetului şi la rugămintea vizitatorilor acestui blog, public, pe lângă coloana sonoră (vezi aici), varianta scrisă a interviului realizat cu Marele Poet pe 6 mai 2008 (momentul îmi va rămâne în suflet ca o flacără veşnic aprinsă), pentru a imortaliza şi a trage învăţăminte din cele spuse de EL.

Bucuria regăsirii fraţilor de pe ambele maluri

Stela Popa: D-le Grigore Vieru, cu greu am găsit referinţe la acest subiect. De ce s-a scris atât de puţin despre Podul de flori şi care este semnificaţia acestuia?

Grigore Vieru: S-a vorbit şi se vorbeşte puţin deoarece, prin natura sa, românul uită uşor binele care i se face. Uită mai greu, sau nu uită defel răul, dar uită mai uşor binele care i se face. Eu consider ca Podul de Flori a fost un bine pe care ni l-a făcut mersul istoriei la acel moment. Mai mult, din punctul meu de vedere, nu se putea face. Eu cred că azi s-ar putea face mai mult, dacă românii ar fi mai hotărâţi. Şi noi, şi ceilalţi de dincolo de Prut. De aceea, cred că par caraghioşi cei care ironizează azi Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei. Românii se regăsiseră atunci după amar de vreme, când nici pasărea nu cuteza să zboare peste apa Prutului, necum scrisorile…

D-le Vieru, acum după 18 ani de la consumarea acelui eveniment, cum vedeţi acel moment? Care a fost semnificaţia acelui Pod de Flori şi care ar fi trebuit să fie, de fapt ?

Grigore Vieru: Semnificaţia Podului de Flori a fost, după cum spuneam, regăsirea, bucuria regăsirii fraţilor de pe ambele maluri. Atunci, cred eu, nu puteam pune problema distrugerii sârmei ghimpate de la Prut. Aşa cerea atunci conjunctura politică locală, dar şi internaţională.

“Nu suntem nemţi, suntem români”

Nici după 18 ani sârma ghimpată de la Prut nu este scoasă. Câte poduri de flori, metaforic vorbind, ar trebui realizate, pentru a scoate această sârmă?

Grigore Vieru: Spun unii că noi nu am distrus zidul de la Prut, aşa cum au distrus nemţii zidul berlinez. Ei bine, noi nu l-am putut distruge, în primul rând, pentru că nu suntem nemţi, suntem români. Nu suntem oameni ai hotărârii, ai acţiunii. Aşa. Pe urmă, noi suntem mai mult visători. Noi vrem să înlăturăm răul cu vorbe meşteşugite, cu cântece, cu poezii, cu glume, cu bancuri. Sunt frumoase şi cântecele, şi poeziile, şi glumele, dar despre umor Tudor Arghezi spunea următorul lucru, vorbind de genialul Caragiale, desigur: „Umorul lui Caragiale înmulţeşte răul şi nu îl distruge”. Observaţie foarte interesantă, care îmi place.

„Nu există nici o deosebire între limba moldovenească şi limba română”

D-le Vieru, dumneavoastră aţi fost primul care a trecut Prutul pe o barcă de cauciuc. De ce aţi făcut-o? Din ce impuls? Ce aţi simţit atunci?

Grigore Vieru:
Ce am simţit? Adevărul e că eu am trecut Prutul de mai multe ori, până la Podul de Flori. Am trecut prima oară în 1973, în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. La întoarcere, la Chişinău, am fost mustrat rău la o întâlnire a scriitorilor, cu un istoric de al nostru şi cu un reprezentant al KGB-ului de atunci, pentru faptul că, la Bucureşti, am afirmat că nu există nici o deosebire între limba moldovenească şi limba română.

Am scăpat. Nu am fost dus în Siberia, cum a fost dus în 1940 poetul Nicolae Costenco, pentru aceeaşi afirmaţie. Erau alte vremuri. Pe urmă am fost de câteva ori la începutul anilor ’80 lucrând la un film al marelui regizor Ion Popescu-Gopo, în calitate de autor al textelor muzicale.

„S-au întâlnit în mijlocul Prutului (…) şi s-a încins o horă”

Grigore Vieru: La Podul de Flori eu m-am bucurat pentru lumea adunată de pe un mal şi de pe altul al Prutului. Mai ales pentru acea horă, unică poate în lume, din mijlocul Prutului. Ce se întâmplase?

La noi, între satul Pererita şi celălalt sat vecin de peste Prut, Codul Niculeţ, nu exista un pod, aşa ca la Ungheni sau în alte părţi. Am găsit o barcă în care am urcat. Am „ordonat”, ca să zic aşa, primarului din sat sa urce şi el. Am mers la biserică şi am rugat pe preot să meargă şi el. Preotul a refuzat iniţial. A spus că i s-a spus că locul lui este în biserică şi nu la petreceri pe malul Prutului. Atunci i-am „ordonat” şi lui, ca deputat al Parlamentului Unional. Părinte, zic, dumneata pe cine asculţi, pe deputatul Parlamentului Unional, sau pe cei care ţi-au interzis să mergi la Prut? Păi… pe deputat. Bine, am zis. Am urcat în trei şi am mers pe celălalt mal. Acolo, preotul nostru şi cel din Codul Niculeţ, au binecuvântat Podul de Flori. Cei de pe un mal şi de pe altul se strigau pe nume şi era o mare tensiune emoţională… Şi atunci ne-am pornit înapoi spre Pererita mea.

„Ritmul acelei hore, îl veţi simţi aproape în toate poemele şi în toate cântecele mele”

Cu speranţe..

Grigore Vieru: Da. Şi în urma mea mai urcase şi preotul de pe malul celălalt cu primarul de acolo. Eram cinci cu toţii, încă doi vâslaşi şi mai aveam şi daruri. Şi s-a dus barca la fund. Atunci vâslaşii, doi haiduci înalţi si voinici, m-au luat pe braţe şi m-au trecut Prutul spre Pererita mea.

Şi, în urma noastră, de pe malul celălalt, malul drept al Prutului, s-a aruncat în apă, îmbrăcat, un român. A pornit spre noi mai mult păşind. Prutul era scăzut. Nu înota. Şi, în urma lui, s-au aruncat şi ceilalţi în Prut, şi s-au pornit spre noi. Ai mei, din Pererita, stăteau încremeniţi. Nici o mişcare, nimic. Aveam mari emoţii pentru satul meu. Zic, cum aşa? Uite, aceia vin spre noi, iar noi stăm pe mal încremeniţi?!

Şi, la un moment dat, s-a aruncat şi un pereritean în apă, iar după el şi ceilalţi! S-au întâlnit în mijlocul Prutului… Cânta muzica, pe un mal şi pe altul, iar in mijlocul Prutului s-a încins o horă. Cred ca este un lucru nemaiauzit şi nemaiîntâlnit în altă parte a lumii.

Iată acea horă, ritmul acelei hore, îl veţi simţi aproape în toate poemele şi în toate cântecele mele.

„Par caraghioşi cei care ironizează azi Podul de Flori”

D-le Vieru, mai are rost să vorbim astăzi despre Podul de Flori, după aceşti 18 ani?

Grigore Vieru: Suntem datori să vorbim. Şi o să vă spun de ce. Uitând Podul de Flori, am uita martirii care au murit în ideea acestui pod. Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi ceilalţi. Ar însemna să uităm marile adunări naţionale care au dus spre câştigarea alfabetului latin, a tricolorului, a istoriei neamului nostru. Pe acel Pod de Flori, mai târziu, au trecut Prutul, spre noi, mari artişti. Cum ar fi: Sofia Vicoveanca, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Gheorghe Turda. Atâţi alţi mari artişti, teatre naţionale din Bucureşti, din Iaşi, din Craiova, atâţia oameni de ştiinţă…

Deci, repet: par caraghioşi cei care ironizează azi Podul de Flori.

„Azi trebuie alte poduri de flori”

Grigore Vieru: Bineînţeles că azi trebuie alte poduri. E nevoie de alte poduri. În primul rând, de un solid pod economic. Eu cred că se va construi şi acest pod economic.

Pe la începutul anilor ‘90 m-a întrebat un ziarist: “Cine ar putea face reunirea Basarabiei cu România?”. Şi i-am răspuns în felul următor: Reunirea o vor face doi viitori preşedinţi: sărăcia, care se va abate peste Basarabia şi înflorirea economică a Ţării Româneşti.

Ei bine, primul preşedinte îl avem, la noi, al doilea, eu cred că vine, după aderarea României la Uniunea Europeană.

Cine are ochi să vadă vede că răsar primele semne ale prosperării economiei Ţării Româneşti.


6 mai 2008,

Chişinău

Din aceeaşi colecţie: Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori? şi Un “Pod de Flori” refuzat în 2008.

Interviuri difuzate in emisiunea „Atunci şi Acum” (TVR 1) şi „Românii de lângă noi” (Radio România Internaţional)


26 raspunsuri

  1. coments spune:

    Ok, Stela,
    visatorii (poetii, actorii, pictorii, cantaretii) sunt in lumea lor in care interpretarile sociale, economice si politice au o cu totul alta intelegere. Iata de ce Grig Vieru precum si altii nu au rezistat in politica sau in administratia romaneasca. Grig Vieru avut ani la randul o functie importanta in Ministerul Culturii din Romania. Ori ca Grig Vieru mai sunt astfel de personaje esuate, care s-au aciuat in administratia de la Bucuresti si nu stiau ce sa faca in contextul respectiv astfel ca de la romantismul Podului de Flori sa se treaca la pragmatismul vizionar (germanic)al integrarii europene. Unii dintre ei chiar mai incurcau borcanele si mai si puneau piedici, acuzand pe cei mai tineri ca nu sunt buni nationalisti si ca nu au trecut prin pataniile din anii 80. Nu vreau sa mai dau nume, ca o sa incepa iar carcoteala ca sunt moldovenist si antiroman(doar un exemplu, numai Ilie Ilascu ce neghiobii a facut, sau …mesaj moderat… de Leonida Lari). Ceea ce nu le ajunge unor oameni de arta de la noi este acea pregatire de management al culturii. Iata Paunescu, asa cum este el dintr-o bucata, a reusit sa isi puna la punct un sistem managerial, care este de apreciat. Unirea nu se cerseste, ci se faureste si aici cred ca Druc are mare dreptate cand spune ca economicul va dicta oportunitatea unei posibile uniri.

  2. stefanRO spune:

    Sunt de acord cu tine coments..economicul va dicta oportunitatea unirii! de altfel si in cazul germanilor tot economicul a disctat cu preponderenta reunificarea,asta cred eu! daca vest germanii erau tot saraci, sunt sigur ca nici acum nu exista o Germanie unita! Aveau grija politrucii est-germani de treaba asta..exact ca si in cazul politrucilor basarabeni care si-au aparat scaunele chiar daca unii au avut in suflet unirea! Asa a fost sa fie, dar cred ca o sansa va mai fi peste in 18 ani..atunci Romania va fi macar cat jumatate din Germania de Vest de atunci!

  3. Stela Popa spune:

    Coments si Stefan RO,

    mutumesc pentru observatii. Dar vedeti ca si poetul Vieru a pomenit in interviu de problema economica si de poduri economice. Prin urmare nu era asa de nerealist. Nu cred ca numai economicul este suficient, asa cum nu cred ca nici podurile de flori sunt singura solutie suficienta in aceasta chestiune – cum s-a aratat. Dar pana acum avem foarte putine poduri economice. Nu trebuie acuzati pentru neintegrarea europeana doar cei care au stat la Bucuresti – trebuie gasiti mai degraba vinovatii de la Chisinau! Aici e problema cea mare.

  4. Stalinus spune:

    Totusi un pic de adevar exista. Mari simboluri ale luptei romanilor din Basarabia odata ajunsi la Bucuresti s-au topit complet.
    Aici ma refer in special la Ilascu care pur si simplu nu a facut absolut NIMIC (in afara de accidente auto cu victime)..
    De L Lari cred ca n-ar rost sa discutam ,femeia e bolnava grav ,probabil pe fondul consumului exagerat de alcool.

    Din nefericire se pare ca si Lesco si Popa se inscriu cam tot in aceiasi tipologie. De ce ? Habar n-am…si e pacat pentru ca ei ar trebui sa fie purtatorii de cuvint ai basarabenilor si nu alde Voronin, Stepaniuc si alti pui de cuc.

  5. laur spune:

    Eu sunt pro-unire.
    ACEASTA SE VA FACE NU PESTE MULTI ANI, DACA IN EUROPA NU VOR FI EVENIMENTE NEGATIVE.
    HAI UNIRE!!
    PENTRU GRABIREA ACESTEIA, TREBUIE INTARITE RELATIILE ECONOMICE, FACUTE PODURI DE SOSEA SI CALE FERATA, CEI DIN R. MOLDOVA SA POATA CIRCULA MAI MULT IN EUROPA CENTRALA SI DE VEST.
    Oricum in acest moment desi in Romania mai mult de jumatate
    ppulatie dispune de masina proprie si poate sa faca cel putin o calatorie in Romania sau in afara pe an, si cu un PRODUS INTERN BRUT PE CAP DE LOCUITOR DE ~ 10.000$IN 2008 SI 2009, (APROXIMATIV 13.000 $/AN IN 2008 SI 2009 la puterea populatiei de cumparare), ROMANII SE CONSIDERA FOARTE SARACI.
    Ce-as putea sa mai spun de latino-americani, africani sau asiatici, ucrainieni (romanii nu stiu ca peste 4.500 miliarde locuitori o duc mai prost si doar 1.200 miliarde o duc mai bine MATERIAL PE GLOB).

  6. Valia spune:

    Iata ce spunea in Timpul preotul.

    Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toţi cei care au venit să i se închine, pentru ultima oară, celui mai mare poet pe care l-a dat pământul basarabean de un secol şi ceva încoace. Serviciul divin a fost săvârşit de un sobor de preoţi în frunte cu parohul catedralei, protoiereul Ioan Ciuntu. În cele două zile de suferinţă ale poetului, după tragicul accident rutier, părintele Ciuntu s-a rugat necontenit la Dumnezeu pentru sănătatea lui Grigore Vieru. „Când îi citeam Sfântul maslu, îmi spunea ieri părintele Ciuntu, am observat că dădea din buze şi mişca din sprâncene. Zic, Doamne, se porneşte la viaţă! La sfârşitul rugăciunii, ţineam mâna deasupra creştetului său şi parcă o putere miraculoasă mi-o atrăgea spre obrazul lui. A slobozit o lacrimă, care s-a scurs în palma mea…”.

  7. Valia spune:

    Iata ce spunea in Timpul preotul Ioan Ciuntu. „Când îi citeam Sfântul maslu, îmi spunea ieri părintele Ciuntu, am observat că dădea din buze şi mişca din sprâncene. Zic, Doamne, se porneşte la viaţă! La sfârşitul rugăciunii, ţineam mâna deasupra creştetului său şi parcă o putere miraculoasă mi-o atrăgea spre obrazul lui. A slobozit o lacrimă, care s-a scurs în palma mea…”.

  8. Maria Mirabela spune:

    Il cunosteam pe Grigore Vieru de 9 ani. De cîte ori veneam la Chisinau, încercam sa ne întîlnim.

    L-am vazut ultima oara pe 2 septembrie 2008 la Chisinau. Cînd ne-am întîlnit, am lacrimat. L-am gasit si mai slabit decît era cu un an înainte (îndurase între timp un al 2-lea infarct). Dar mi-au dat ochii în lacrimi si pentru ca Marele Grigore Vieru emana lumina, cînd esti lînga el. Cei care l-au cunoscut, o pot spune. (Stela, cred ca ai simtit si tu acelasi lucru). Era pentru prima data cînd plîngeam si eu si d-l Vieru. Ma temeam atunci sa cred ca era un semn, pentru ca era o întîlnire mai deosebita decpit celelalte. Al doilea semn, a fost cînd l-am petrecut la usa. I-am zis “Ne vedem la Anul, d-l Vieru”. Nu mi-a raspuns. Tacerea lui mi-a întepat inima. Si i-am pus din nou aceeasi întrebare. “Ne vedem la anul, d. Vieru?”. Tot nu mi-a raspuns, a plecat ochii si a iesit. Va spun sincer, m-am speriat atunci, nu vroiam sa cred ca e vreo presimtire. Acuma cred ca au fost niste semne.

    Frati Români de Ptetutindeni. Am avut multe discutii pe acest blog despre faptul cum ca basarabenii nu ar dori Unirea cu Tara Mama. Azi pot sa va spun un lucru. Grigore Vieru a fost, este si va fi SIMBOLUL reîntregirii Neamului Românesc! Toti cei care plîng disparitia Poetului, toti VOR Unirea! Adica milioane de oameni. Ma refer atît la românii din România, cît si la basarabenii care au durerea neamului în suflet, nu la gunoaiele comuniste (Voronin, Stepaniuc, s.a.), care au venit “din datorie ” sa-l petreaca pe Maestru pe ultimul drum.
    Ma deranjeaza cînd aud spunîndu-se ca Grigore Vieru e cel mai mare poet basarabean. El este Poetul României! Toti românii , ca am fi din Canada, Serbia, Suedia, Bucovina, Basarabia, România, TOTI ne simtim orfani azi! Nu gresesc cînd spun ca dupa Eminescu, Grigore Vieru este cel mai mare poet român. Pentru ca nu e de ajuns sa faci poezie frumoaza, dar sa mai ai si constiinta, dragostea de Patrie în sînge si în suflet, gata sa-ti dai viata pentru Patrie. Grigore Vieru e o personalitate integra.

    Disparitia (fizica) a lui Grigore Vieru înseamna sfârsitul unei epoci! Insa daca Maestrul a dorit si luptat pentru Unire, un lucru e cert astazi. Sîntem DATORI sa facem Unirea! Oricînd nu ar fi ea: peste 5, peste 10 sau peste 20 de ani!

  9. Lilian spune:

    Dumnezeu să-l aibă în pace !!! Iar noi să nu-l uităm, căci pana lui a făcut atîtea pentru neamul romînesc cît n-au făcut toate parlamentele din anul 1990 pînă în prezent.
    Rîndurile scrise de Grigore Vieru încă mult timp vor trezi romînii spre hotărîri…

  10. Maria Mirabela spune:

    Stela,
    n-ai putea sa faci un articol despre funeraliile Marelui Poet. Mi se rupe inima ca nu sînt azi la Chisinau, la înmormântarea poetului. Toata viata am sa traiesc cu acest regret. A plecat atît de repede… Nici nu am avut timp sa-mi iau bilet sa vin acasa.

    De cînd s-a stins dinn viata, nu ma opresc din plîns. Tot sun în MD (la mobile, peste tot unde pot), nu-mi raspunde nimeni. Totul e deconectat. Doamne, e TERIBIL!!!

  11. Stela Popa spune:

    Draga Maria Mirabela,
    imi pare rau ca urmarind tv-urile din Romania aud – poetul moldovean. Nu se poate!!!
    M-am rugat astazi, ca si miile de romani din intreaga lume, pentru Marele Poet si ma rog sa ierte Dumnezeu si pe dusmanii lui caci mare OM a fost, iar eu am avut norocul sa il privesc in ochi pe acest OM.

  12. Maria Mirabela spune:

    Stela,
    cei care zic, în România, ca e poet moldovean, sînt la fel de rataciti ca si moldovenistii/statalistii nostri. Nu cred ca si-ar fi dorit Poetul care a militat toata viata pentru Unitatea româneasca sa auda calificarea de “poet moldovean”. Of, pacatele noastre…

  13. Stela Popa spune:

    Draga mea, din pacate nici eu in aceste zile nu sunt acolo in oras…

    Vezi http://www.protv.md/ si http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=9095 ca au video de azi.

    Cat despre media care spune poet moldovean, pe drept cuvant am ramas stupefiata…

  14. George spune:

    O posibila Unire se va putea face numai din considerente economice, deoarece celelalte considerente nu au nici cea mai mica importanta pentru populatia din Basarabia. Adica, s-a demonstrat ca doar cu poezii si cu trezitul constiintei nationale (de dragul nationalismului) nu se obtin prea multe. E frumos e inaltator dar nu are rezultate in ceea ce priveste unitatea nationala. Sincer ea nu se intrevede in urmatoarele 2-3 generatii (70 ani).

    Laur, gresesti. Ai spus ca romanii se considera foarte saraci. Probabil scrii din Basarabia
    Sa stii ca romanii SUNT SARACI. Iti scriu lucrul asta din Romania. Nu te uita numai la emisiunile care prezinta imagini de pe Magheru, Calea Victoriei, ori din Predeal si Poiana Brasov. Suntem saraci, prost imbracati, hraniti la fel, fara pic de notiuni economice care sa ne faca avizati pericolelor din lumea asta.

    Ma uitam acum 4 luni la oamenii de pe strada si ii vedeam impasibili crizei financiare care INCA nu ne-a afectat nici acum pe deplin. Oamenii nu stiau ce inseamna criza asta in care tocmai am intrat. Ei si acum percep criza doar din perspectiva devalorizarii monedei nationale SI ATAT. Peste 8 luni vor cunoaste mult mai mult. Si asta tot saracie se numeste. Deci suntem saraci asa este.

    Nu stiu sa fac comparatie cu RM deoarece nu am fost niciodata acolo. Dar sa stii ca suntem saraci. Viitorul ne poate rezerva multe si nu neaparat lucruri bune.

    Noi avem un drum pe care l-am inceput acum catva ani si eu sunt convins ca este un drum bun. Important este sa ne vedem de drum. Numai asa ajutam poate, intr-un viitor incert la o eventuala Unire. In rest este doar poezie.

    Nici nu stiti cat de mahnit sunt de moartea lui Vieru. Insa marele nostru pacat este aceea ca stim sa valorizam doar un roman mort si nicidecum unul viu. Cine urmeaza pentru a-l preamari in sicriu? Acum de ce nu spunem nimic de cei INCA in viata?

  15. Maria Mirabela spune:

    George,
    Sînt de acord cu tine. Unirea are, vrem noi ori nu vrem, fundament economic. Asa a spus si Marele Grigore Vieru, asa credem si noi toti : nu ne hranim din poezie (material vorbind).

    Desi scriu si eu poezii (am scris cîteva volume ), te asigur, înteleg perfect ca Unirea are nevoie, înainte de toate, de o stabilitate economica. Toti sîntem pragmatici la capitolul asta. Si mai cred, cum am mai spus-o deja, ca Unirea se poate face NUMAI atunci cîn RM va fi în UE. Dar si atunci va fi nevoie de cîtiva ani de “respiro” pentru RM, ca sa-si revina din cursa sportiva. Va fi nevoie de o stabilitate, inclusiv economica, din partea RM. România atunci, speram, va fi înaintea noastra, economic. Si eu cred uneori ca tine, ca poate va fi peste 70 de ani. Dar, deseori se gasesc explicatii ca se poate face si mai îniante. Depinde de multi factori. Pîna la urma, vedem ca în viata totul e o chestie de sansa, hazard, concurs de circumstante. De aeea, ma tem sa ma dau cu pareri stricte. Fiind crestina, zic ca D-zeu le face pe toate, asa cum laicii în Occident spun ca Destinul “hotaraste”.

    A propos, sînt stupefiata. De ce la înmormântarea Marelui Poet n-a venit oficiali din România (Traian Basescu, Prim Ministru, etc). Ei nici macar zi de doliu n-au declarat în România. Daca nu e vorba de ceva politic, macar cultural, si tot a însemnat ceva acest mare OM. El a reprezentat si reprezinta Românismul în lume. Vezi, George, nici acuma românii nu-si dau seama de pierderea lui Gr. Vieru. Oare chiar nu a însemnat nimic pentru România Grigore Vieru? Oare numai pe Adrian Paunescu (care e si el basarabean) si cîtiva poeti din România, oare numai pe ei sa-i doara inima?

    Vezi cum sîntem noi, românii? Si ceea ce ma mira e ca spunem mereu ca noi sîntem poeti, artisti, sensibili, latini, înduiosati, cu suflet mare… exact contrariul nemtilor (care-s reci, calculatori, pragmatici, închisi, etc) sau a franczilor (aroganti, zgîrciti). Pai, un neamt din Germania cred ca mergea la înmormîntarea unui frate de sînge. Reiese ca, prin pargmatismul lor, nemtii sînt mai “latini” decît noi, ei pun în aplicare “calitatile” pe care credem ca le avem. Asa au stiut, spre exeplu, sa-si cheme fratii din Germania de Est (daca e sa revin la aceeasi Unire).

  16. Stela Popa spune:

    Trupul neinsufletit al Poetului a fost coborat in groapa. Sa ne rugam cu totii pentru sufletul sau. Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

  17. George spune:

    In Romania se decreteaza extrem de rar zi de doliu national. Eu nu cred ca „am prins” in viata mea decat cea pentru eroii Revolutiei, imediat dupa Revolutie.

    Cred ca daca ar muri si Mihai Eminescu a doua oara si tot nu s-ar decreta zi de doliu national. Aici in Romania are o alta semnificatie ziua de doliu national. Probabil ca doar daca ar muri presedintele Romaniei s-ar putea decreta.

    Faptul ca nu s-a decretat nu inseamna ca romanii din Romania ori politicienii nu l-au iubit pe Vieru. Cu ce-l iubeste Voronin mai mult pe Vieru de a decretat in RM zi de doliu? Va arata voua ca l-a iubit ori ca a realizat acum post mortem ca il iubeste mai mult? Va inselati daca credeti ca DA.

    Cred ca daca Vieru ar urmari, asa, de undeva de sus sau de la distanta, s-ar lipsi de semnatura lui Voronin pe decretul de declarare a zilei in RM. El stie ca poporul il iubeste oricum, cu ori fara „girul lui Voronin”.

    Nu trageti concluzii pripite, doar din participarea ori neparticiparea la suferinta alaturi de sicriu lui Vieru. Cati nu trec ori au trecut pe langa sicriul lui Lenin. Spune asta ceva?

    Important este ce facem cu mostenirea lui si cu cei care duc mai departe mostenirea lui. Ii asteptam sa moara si pe aceia sa-i plangem alaturi in sicriu?

    Daca venea Basescu la Chisinau azi, presa din RM de factura rusa/comunista spunea ca se atenteaza la integritatea RM, iar Voronin isi insusea discursul moldovenist.

    Eu personal cred ca sentimentele moldoveniste si stataliste nu trebuiau menajate, iar oamenii din fruntea Romaniei ar fi trebuit sa mearga indiferent daca asta ar supara conducerea de azi a RM. Poate ca ai nostri au judecat altfel.

  18. Maria Mirabela spune:

    Pai asta si spuneam, George. Indiferent care ar fi fost reactia lui Voronin, Traian Basescu putea, dupa mine, sa fie prezent aici. Stai fara grija, NU CRED ca Voronin îl iubeste pe Vieru, nici chiar post mortem. Stim noi cît de “sensibil” e Voronin de disparitia Marelui Poet. A decretat zi de doliu doar ca sa nu-l ia lumea de cap si pentru ca s-a gîndit la interesele electorale, sa le arate moldovenistilor cît de “uman “ este. Mi-i scârba.

    Nu sînt concluzii pripite. Doar ca vad pe siturile stirilor din România ca se vorbeste de “poetul basarabean, poetul moldovean” si numai nu “poet român”. Pe Grigore Vieru nu l-am auzit (cel putin eu) niciodata sppunînd ca e poet moldovean. El s-a declarat mereu român. Deci, e un fel de “atentare” sa i se spuna moldovean. Desi, înteleg perfect, ce se are în vedere prin “moldovean” (regiune a României). Totusi, nu mai spui Liviu Rebreanu,” scriitor ardelean”, ci pur si simplu “scriitor român”.
    Iar daca Voronin se supara ca i s-ar fi adus imputari asupta statalitatii, n-are decât! Oricum e un hârb sovietic, de care vom scapa, sper, curând. Numai ca la înmormântarea lui Voronin mi se pare ca lumea va face nunti si va dansa o hora… româneasca, chiar în Piata Marii Adunari Nationale.

  19. Ovi spune:

    Fratilor nu fiti naivi. E o mare greseala sa credem ca Unirea ar trebui facuta pe considerente ecomonice. Unirea trebuie facuta din suflet si nu din interes. Refuz ca roman ardelean sa-mi bag in tara 3.5 milioane de moldoveni, pe care sa-i finantez prin taxe de solidaritate si care la prima nemultumire sa-i injure pe romani, sa-i numeasca tigani, si sa se lamenteze ,,ca ce bine era pe vremea URSS”. Ca sa nu mai mentionez sarbatorirea Capului de pod de la Serpeni si Operatiunea Iasi-Chisinau. Iar tu Stela, Maria Mirabela si alti basarabeni de pe blog care vor grabi sa ma contrazica ar trebui macar in sinea lor sa recunoasca, ca pentru fiecare roman din Basarabia sunt cel putin 10 moldoveni care privesc cu detasare sau chiar cu dispret Romania, dar care ar achiesa imediat la ideea de unire pentru a obtine pasaportul care sa le permita sa plece in Occident.

    In rest condolente familiei si D-zeu sa-l odihneasca in pace pe marele poet roman Grigore Vieru.

  20. Stela Popa spune:

    Ovi, iata niste date din Barometrul de Opinie Publica din noiembrie 2007.

    Fiind intrebati care este principalul motiv pentru care intentioneaza sa obtina sau deja au obtinut cetatenia romana,

    48,5% din respondenti au raspuns ca au nevoie pentru a se deplasa liber in Romania;

    32% – pentru ca se simt romani;

    10,2% – pentru a se deplasa liber in UE;

    7,0% – pentru a pleca sa munceasca peste hotare.

  21. Maria Mirabela spune:

    Ovi,
    Pe de o parte, cei care afirma ca « tot mai bine era pe vremea URSS-ului » sînt din vechea generatie (dovada: au cunsocut URSS-ul). Cînd se va face Unirea, ei poate ca nici nu vor mai fi în viata . Ei sînt moldovenistii, pentru care, ai dreptate, România înseamna pasaportul românesc si libera circulatie în UE. Pentru mine, ei sînt atît de limitati, ca nici macar nu-si dau seama ca RM trebuie mai întîi sa lupte sa intre în UE (ei se uita spre Moscova, dar vor si au deja, multi dintre ei, pasaport romanesc). Dar, din fericire, nu toti în RM sînt moldovenisti/statalisti. Uitati-va numai cîti au venit la înmormântarea lui Gr. Vieru (cu exceptiile unor moldovenisti). Acesti oameni, majoritatea, împartasesc idealul marelui poet Vieru: Unirea.
    Pe de alta parte, este evident ca motivul economic precedeaza convingerile noastre profunde de apartenenta a culturii românesti. Mi se pare firesc, de aceea nici nu am precizat “dimensiunea sufleteasca”. Sincera sa fiu, sînt momente cînd mi se pare ca adevaratii patrioti români îi gasesti, mai multi, în RM decît în România. Românii poate ca viseaza sa aiba cetatenie americana, canadiana… Basarabenii viseaza sa aiba cetatenia româna. Si cred ca mai mare dovada nu exista decît sa vezi ca basarabenii, chiar si cei din Occident, asteapta de 7-8 ani cetatenia româna (cînd pe cea spaniola ai putea s-o iei si în 2-3 ani, sub anumite conditii), stiind ca e înca foarte incert capitolul redobândirii cetateniei române pentru basarabeni. Si totusi, ei asteapta. Poate ca românii basarabeni, martirizati fiind pentru cauza româneasca, au o perceptie mai adânca a cuvântului “român”. Pentr mine, personal, este natural sa fiu cetatean al României (ca am valorile romanesti profund ancrate în sînge). Desi înca nu am cetatenia româna (o astept). Nu pot, si nici nu ma vad cu alta cetatenie, ca ar fi pentru mine o tradare fata de bunicii si strabunicii nostri basarabeni care, de 2 secole, au platit cu viata pentru numele de “român”.

  22. Deshebal spune:

    1. Maria, in Ro se face diferenta intre moldovean si moldovenism(limba moldoveneasca). Cand se spune poet moldovean, nu mai fi asa suparata, nu ai auzit la tv in Ro : “eu sunt oltean, ardelean, banatean … ” Noi le consideram regionalisme. NATIUNEA este una : romana.

    Ca idee in Ro , prin “moldovean/ca” se intelege altceva ca in Basarabia.

    2. Romania trebuie sa mareasca pasul, sa se dezvolte, sa mareasca diferenta PIB/cap locuitor … iar UNIREA va deveni ceva firesc. Nu ai cum ca stat fara resurse naturale : gaz, petrol, turism, industrie sa rezisti “ca un copil infasurat in sarma ghimpata” cu granitele inchise.

    3. Romania face bine ca nu raspunde tovarasilor de la Chisinau. Este calea cea mai scurta catre unire, date fiind conditiile de acum de la Chisinau. Sa ii banuim pe conducatorii de la Bucuresti de o minima inteligenta :)

  23. Maria Mirabela spune:

    Deshebal,
    Sper si vreau sa fie cum zici. Doamne ajuta!

  24. antiprostin spune:

    …Stelutza eu am ramas blocat timp de cateva minute…cautam pe site-ul protv-ului din RO reactia la moartea si funeraliliile Poetului…slabutz…da nu asta e hiba, vezi pagina http://stirileprotv.ro/exclusiv/exclusiv-online/afla-cine-a-fost-grigore-vieru.html si uite ce a intrat in topul stirilor (mai ales pe locul 3, desi nu sunt intruchiparea pudorii false)…no comments… da pina astfel de perle nimeresc in topul atentiei mioriticilor de pretutindeni e inutil sa vorbesti dp lucruri fundamentale…

  25. Petru M. spune:

    Spun din capul locului, că nu învinuesc şi nu ţin să îndreptăţesc pe nimenea, ţin doar, pentru un folos oarecare să constat că:
    -înţelepciunea şi răbdarea, din toate părţile,- ar fi cele mai potrivite mijloace de a atinge aceia la ce sperăm. Înţelepciune, fiindcă într”un spaţiu de timp scurt, dorim să depăşim o situaţie, la care ce a stăruit unul dintre cele mai mari imperii de la 1812 încoace.
    Confuzia istorică de moment mai constă şi în faptul, că prin anii 70, cele mai luminate minţi a Basarabiei printre care şi regretatul poet Grigore Vieru, pentru a salva macar puţinul care mai rămase şi pentru a nu se mai”răstigni” în deşert,au pus miza pe “naţionalismul” moldovenesc, doar oarecum oficial tolerat, iar neoficial,chiar şi acesta urmărit de regim prin lupă. Tocmai aceşti numiţi peatunci “naţionalişti moldoveni” î-şi dădeau bine seama de pericolul mancurtismului, semioficial promovat de nomenculatura bolşevică. Şi tot doar ei mai înţelegeau, că în fapt- suntem români, şi că putem fi salvaţi doar prin românism. Astfel sa făcut, că nomenculatura “neocomunistă” din Basarabia,susţinută de forţele din umbră post şi pro-imperiale – defapt foştii mancurţi şi “rătăciţi”- au venit să profite de “fructul interzis” tot de ei ei mai înainte- de “naţionalismul” moldovenesc cu care au “oxigenat” conştiinţa majorităţii pusă pe timpuri în pericolul rusificării. Astfel,adevăraţii intelectuali şi patrioţi,care de la restructurare n”au dorit să mai spună decât adevărul istoric, s”au pomenit în ipostaza
    “minorităţii deznaţionalizatoare”, zisă pro-române.
    În schimb, “naţionalismul moldovenesc” devenit accesibil tuturor şi uşor manipulat de cercurile interesate, a şi fost transformat (tot de către acei, ce mai înainte se luptau cu el) în românofobie. Asta e chitesenţa politicii neoficiale,iar pealocuri chiar şi oficiale postimperiale din Basarabia…şi nu numai. Pradă a acesteia s”au pomenit astăzi majoritatea moldovenilor, căci mulţi dintre ei, cu timpul au fost metodic aduşi la situaţia în care chiar şi astăzi să mai vorbeească “limba sovetelor” (caci aşa au fost şcoliţi) de tip: “…şâ az plâvesc pe Dnestr parahoadele”…înţelegând-o drept limbă moldovenească.
    – Domnilor, e o tragedie istorică! şi se cere tratată anume ca aşa ceva, precaut dar şi cu eficienţă. Nu mai vorbesc de factorii economici şi de eficienţa (chiar şi de astăzi)a instrumentării politicii postimperiale în Basarabia; ştim noi de cine susţinută şi promovată-! Să nu uităm, că la “procesul Ilaşcu”, oficialii doar unei singuri ţări-”prietene” au cerut traducător… “româno-moldovean”.

  26. DAN spune:

    Romania nu avea de ce sa declare doliu national! Domnul Grigore Vieru care a fost si o sa ramana in continuare un mare poet a fost cetatean al Republicii Moldova si a fost inmormintat la Chisinau! In schimb Romania a facut altceva pentru marele poet, a suportat cheltuielile pentru cele doua internari la institutul de cardiologie din Bucuresti si costul stenturilor fara de care viata acestui mare poet ar fi fost curmata poate inaintea acestui tragic accident! Din pacate cei aproape 4 milioane de locuitori ai republicii si-au lasat poetul sa traiasca in mizerie si umilinta timp de aproape doua decenii iar acum multi comenteaza neparticiparea presedintelui romaniei(despre care pesedintele dvs a spus ca e ultimul imperiu al europei) la funeralii drept o dovada de indiferenta! Eu consider indiferenta si chiar nesimtire, situatia materiala a marelui poet in ultimele doua decenii si umilintele la care a fost supus de cei care acum in preajma alegerilor din 5 aprilie incearca sa cistige capital politic in urma nefericitului accident! Domnul Grigore Vieru o sa ramana tot timpul in constiinta romanilor din Romania ca un mare poet basarabean de limba romana! Inca ceva , unii ar vrea ca Grigore Vieru sa fie pus pe soclu , ca al doilea mare poet dupa Eminescu! Acum cind si pozitia lui Eminescu e contestata de unii, tot ce pot spune e ca marii poeti nu se stabilesc dupa kilogram( care trage mai mult , ca la sacii de malai)! Limba romana a avut si o sa dea in continuare mari poeti! Faptul ca s-a mai spus deja ca PATRIA MEA E LIMBA ROMANA desi unii inca nu stiu asta justifica doar ignoranta unora, nu si realitatea despre limba si literatura unui popor!

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA