R. Moldova – ţara triplurilor! (Moldoveneasca Face2Face cu Româna)
27 January 2009 11:44 Articole,
Acest articol a fost preluat în revista ACUM (vezi aici)
În R. Moldova, o țară a paradoxurilor, cum a fost deseori numită în presă, nimic nu mai uimește și nu mai șochează. Atât cei din interior, cât și cei din afară, s-au obișnuit cu „ciudățeniile” de la noi și au învățat să le trateze ca atare, adică mai puțin serios. Mai ales că nici nu suntem cine ştie ce interesanţi pentru Occident.
Și asta pentru că în această „țară a paradoxurilor” te poți aștepta la orice de la oricine. Aici se bagă adânc pumnul în gura presei și nimeni nu zice nimic, tot aici personalitățile publice sunt terfelite în cel mai grosolan mod în presa afiliată puterii și mulți se fac a nu vedea ce se întâmplă și, tot aici, așa cum spunea reputatul junalist Constantin Tănase „se pare că suferim de o boală grea: cea de a nu fi în rând cu lumea normală: avem două limbi materne, două mitropolii, două uniuni ale scriitorilor, două Crăciunuri ş.a.m.d.” (vezi „Dor de normalitate”).
Aş spune, completându-l pe jurnalist, că, de parcă dublurile nu ar fi fost de ajuns, apar acum triplurile.
„Și totuși, limba română”
Profesioniştii, intelectualii, pedagogii etc. numesc limba vorbită în R. Moldova limbă română. Din această perspectivă firească, Vlad Pohilă, binecunoscut scriitor, eseist şi ziarist, a publicat anul trecut lucrarea “Și totuși limba română”. Vlad Pohilă scrie despre “similaritățile lingvistice și culturale”, exemplificând rezolvarea unor situații lingvistice precum cea din R. Moldova, prin modelul limbii spaniole. “Apar, în mod firesc, deosebiri de tot soiul între spaniola “continentală” (castiliană), din Spania, și spaniola utilizată în circa 20 de state din America Latină. Însă, Academia Regală de la Madrid, în colaborare cu academiile și/sau universitățile din aceste țări latino-americane, conlucrează continuu și insistent pentru a menține unitatea limbii spaniole în acest amplu spațiu geografic”, notează Pohilă în cartea sa. De altfel, inclusiv comuniștii cubanezi conlucrează cu spaniolii la acest capitol. La noi însă e viceversa.
Tot prin exemple, Vlad Pohilă dă indirect replica unor promotori ai moldovenismului invocând exemplul celor două state germane antagoniste – RFG și RDG. “Înțelepciunea nemțească și în acele condiții învinsese calculele unor politicieni care ar fi dorit să fie două limbi germane (…) Diferite aspecte erau discutate de comun acord de către lingviștii din ambele țări germane, mai mult însă – împreună cu cei din Austria și din Elveția – pentru a nu se admite diferențieri, pentru a se păstra unitatea limbii germane.” Altul este însă exemplul fostei Iugoslavii unde, ca și în R. Moldova, problemele ligvistice au fost unele dintre prioritățile multor politicieni și care, până la urmă, au avut efect, astfel punându-se baza unei limbi sârbo-croată la Belgrad (Serbia) și croato-sârbă la Zagreb (Croația). Ca și în R. Moldova, după 1991, în Croația și Bosnia- Herțegovina au apărut manuale, dicționare de toate felurile, care mizau pe o diferențiere cât mai accentuată de limba literară comună.
Revenind însă la actuala situație de la Chișinău, Vlad Pohilă o explică astfel:
“Acum, când unii politicieni de la Chișinău, pun cu atâta râvnă problema denumirii limbii noastre – alta decât cea română – desigur că ei o fac din rațiuni politicienești, ideologice. Dar, în ultimă instanță, ei o fac din niște calcule egoiste, pentru că, astfel, își apără statul de care au ei nevoie – ca să aibă ei ce conduce, „apără” o populație care le este necesară ca să-i voteze (…) Nu se exclude, ca din profund respect pentru “augusta lor persoană” să ne întoarcă și pe noi toți la scrierea rusească”, mai ales în condițiile în care Kremlinul ne cere continuu noi și noi dovezi de dragoste nețărmuită!”.
Persoanal nu cred, desigur, că vor îndrăzni comuniștii să ne întoarcă înapoi la scrierea chirilică, dar intențiile lor din ultimul timp ar trebui să ne dea totuși de gândit. La noi așa e: mai întâi apare ideea, după care se lansează și circulă zvonul. La început lumea se revoltă, iar când spiritele se mai liniștesc, ideea propriu-zisă devine ceva firesc, normal – în acest moment se trece la acțiune. Așa a fost cu manualelele de istorie integrată și așa urmează să fie, se pare, și cu imnul de stat…
“Pentru limba moldovenească”
Dublura ideologică a „limbii române” este aşa numita „limbă moldovenească”. Vestitul autor al Dicționarului Moldovenesc, Vasile Stati își începe lucrarea din 2008, “Pentru limba moldovenească – Studiu istoric, sociolingvistic”, criticând argumentele unor autori, precum K. Bochman, prin abordările lor față de problematica limbii moldovenești, şi care autori, spune Stati, „sunt influențați de argumentația panromânismului, cinsiderând moldovenismul ca pe o pură creație a propagandei sovietice…”. Pe aceeași linie Stati continuă: „Însă panromâniștii și tovarășii lor de idei din Occident nu și-au dat seama că similaritățile lingvistice și culturale pot despărți națiunile în aceeși măsură în care le pot apropia”. (Vezi ce a spus mai sus Vlad Pohilă despre aceasta)
În R. Moldova, când vine vorba inclusiv de aspectul lingvistic, în prezent, mai mult ca niciodată, autoritățile se străduiesc mai degrabă să dezbine, nu să conlucreze. (De aici și îndepărtarea sau negativismul față de România a unor concetățeni, încurajat şi alimentat constant de către autorități). Iar susținători ai comuniștilor, precum Vasile Stati, interpretează realitatea cum le convine. Iată cum explică Vasile Stati în cartea sa, un citat din Ch. King: “Negarea unicității statale și culturale a unui grup etnic (al moldovenilor – V.S.) de către statul vecin (România – V.S.) poate accentua hotărârea lui de a o apăra”.
De ce nu ar fi invers?
Wikipedia în „limbă moldovenească”
De parcă cele două discursuri nu erau de ajuns, a mai apărut unul, în care „limba moldovenească” este scrisă în alfabet chirilic. Este ceea ce a fost numită „limbă moldovenească” în vremea URSS şi este numită aşa în Transnistria.
Influența „moldovenească” dublează și în internet câteva nume cunoscute în acest sistem precum: google.ro în google.md. și, mai nou, a apărut Wikipeidia în Лимба Молдовеняскэ (trad. Limba Moldovenească). Adică scrisă cu alfabet chirilic. Pe pagina cu pricina găsim scris: “Dacă preferaţi să vizualizaţi Wikipedia în alfabetul latin, alfabetul oficial al Republicii Moldova, vizitaţi Wikipedia în Română”.
Ce mai înseamnă atunci „limbă moldovenească”?
Deși pe pagina de internet facebook există deja o petiție contra acestei limbi, semanată de mai bine de 2000 de utilizatori, deocamdată, măsuri concrete nu au fost luate.
În loc de concluzie
Eram la o instituție din Chișinău. Un cetățean, de undeva de prin sudul republicii, la plata facturii întreabă: “Să completez foaia în română sau moldovenească ori cum se mai numește, sau în rusă, cum e mai bine?”
Așadar, cred că oricât de mult s-ar strădui actualii guvernanți să înlăture din mentalul cetățenilor R. Moldova noțiunea de limbă română, introducând-o pe cea moldovenească, sau cum spun unii mai “echidistanți” – limbă de stat – nu au șanse de reușită. Ei pot substitui cel mult formal și juridic această noțiune, nu însă și mental.
Pentru băştinaşul de la noi, pentru omul simplu, de pe stradă, chiar și atunci când o numeşte „limba moldovenească”, limba pe care o vorbeşte şi în care scrie rămâne aceeași limbă română din ’90, pe care a cerut-o cu lacrimi în ochi, în genunchi, în Piața Marii Adunări Naționale.
Depolitizarea problemei identitare şi lingvistice ar demonstra acest fapt.



























January 27 2009 la 11:58
de obicei, cînd oamenii noştri se văd incapabili de a alege între “română” sau “moldovenească” , ca să nu se încurce şi ca să nu încurce pe alţii îi zic simplu “limba noastră”(probabil de aici şi se trage originea sărbătorii “Limba noastră”) ,
fiind în aceeaşi criză de alegere (R.Moldova sau Basarabia) ne vom numi degrabă “ţara noastră”…şi aşa pendulînd în permanenţă, rămînem în lipsă de identintate, iar dacă nu ştii cine eşti, cum poţi să pretinzi la un viitor mai bun?
January 27 2009 la 12:11
interesanta analilza. dar as vrea sa spun ca oamenii tot tre sa se mai deie cu limba romana originala, ca foarte rar cand aud pe strada o romana curata (*macar fara rusisme)!
January 27 2009 la 13:54
“De ce nu ar fi invers?” – observatia autoarei …
R: Simplu ! …pentru ca cine nu-si pune problema nu inseamna ca nu are ‘problematici’.
de natura politico-identitara, evident … !
January 27 2009 la 14:14
Salta inima in placere.
January 27 2009 la 15:48
“Este adevărat că exis-tă un grai moldove-nesc, care mi-e atât de drag, aşa cum există unul muntenesc, bănăţean sau oltenesc. Dar Limba este una singură şi ea se numeşte Română”.
(Gricore Vieru Testament / Limba Română, oastea noastră naţională publicat in Literatura si Arta din 20 septembrie 2007).
“Teza existenţei unei limbi moldoveneşti diferite de limba română este, atunci când e de bună credinţă, o iluzie şi o greşeală, cel puţin extrem de naivă; iar când e de rea credinţă, e o fraudă ştiinţifică” Eugeniu Coşeriu, 1921-2002 (preluat din Testament de Gr. Vieru );
“Adevărul e că nu sunt două limbi identice cu numiri diferite, ci o singură limbă de cultură şi că ea are o singură denumire – LIMBA ROMÂNă” (Silviu Berejan, 1927)(preluat, Testament de Gr. Vieru ).
Cele scrise de eminentii oameni de cultura trebuie sa fie lege pentru noi toti.
January 27 2009 la 18:18
Stela,
Articolul e bun, dar parerea mea e ca ar fi bine sa diversifici subiectele articolelor. Uite, bunaoara, ultimele 5 articole sînt despre sau cu referinta la Moldova: limba româna/limba mold-ca, politica în RM, etc. E bine ca faci asta, dar lasa un moment de “respiro”, ca lumea sa digereze dupa un subiect, ca sînt, totusi, subiecte “grele”, sensibile. Intre timp, pune ceva mai lejer, dar tot interesant. Gen, ce preferinte au tinerii din RM fata de (sau si) cei din România.
Altceva. Se simte un pic în articolele tale ca e o viziune “ artificiala” si “închisa”, în sens ca nu simti aerul, sângele din MD cînd citesti articolul. Nu stiu daca e cazul, dar atunci când vii la Chisinau, încearca sa te alimentezi cu sondaje, inteviuri ale tinerilor pe strada, sau alte subiecte pe care sa le tratezi, ca sa avem pulsul societatii din MD în articolul tau. Chiar si cînd e vorba de o tematica mai lejera, tot e nevoie de “sufletul articolului”. S-apoi, într-o lectura, ca si în viata, e nevoie de oxigen. Parerea mea.
In rest, îmi place. Numai bine!
January 27 2009 la 18:48
Multumesc de sugestie Maria Mirabela. Sa inteleg ca si tu esti in R. Moldova? Apropo, intr-o ora ma intalnesc cu un grup de prieteni buni de ai mei de aici si chiar vom continua subiectul atat de discutat in cercul nostru (si pe care il sesizezi si tu), legat de preferintele tinerilor de aici. Poate scriu ceva la indemnul tau pe aceasta tema. Ma mai gandesc. Cat despre sondaje, e simplu sa le urmaresti, de oriunde ai fi. Totusi, mersi de semnalare si de mesaj. Apreciez prezenta ta aici. Seara buna.
January 27 2009 la 19:14
Stela,
Nu, nu-s în Republica Moldova. Voi veni la Chisinau peste vreo 10 zile. Ma bucur ca nu te superi când dau vreo sugestie. Multi o iau în nume de rau. Eu sînt foarte sincera, stiu ca pot sa ofensez ( e din spontaneitate). Nu prea pot si nici nu vreau sa mint, sa spun ca e bun 100%, doar ca sa fac placere. Mi se pare ca faci mai mult rau astfel.
A propos, mai vroiam sa spun la articol, ca nu stiam de cartea lui Vlad Pohila “Si, totusi, limba româna”. Cînd vin la Chisinau, o caut. Nu stii unde o pot gasi (care librarie exact? Ca sa nu fac toate librarille din Chisinau). Voi sta doar 7-10 zile în MD, dar si atunci, mai mult voi fi în România.
Mi se pare interesant ce spune Vlad Pohila în carte, cum ca Academia din Spania încearca sa se puna de acord cu cele din America de Sud pentru limba spaniola “uniformizata”. Da, asta e si normal.
Am locuit în Barcelona (Catalunya), acolo se vorbeste mult catalana. La facultate, aveam ore si în casteliana (spaniola din Madrid). Dar, oricum noi românii când vorbim în spaniola, avem mai mult accentul latin european si uneori chiar din America Latina. Eu am stat mai mult cu tineri din America Latina, de aia îmi spun ca am accentul din Mexic sau Argentina, când vorbesc cu spaniolii.
Stii, Stela, ar fi bine sa faci articole si despre cultura, arta din America Latina (sau Latinoamerica, cum spun ei). ADOR America de Sud!!! Imi plac dansurile lor (salsa, cha-cha, totul). Ei sînt pasionali, deschisi, generosi, râd din suflet, nu ca moldovenii nostri (îndoctrinati). Ma simt bine cu ei. Cînd îs cu ei, parca-s de-a lor. Si cei din Brazilia, îs super. Abia astept sa fac o calatorie în Brazilia pe câteva luni. Deci, sfatul meu e ca atunci când întîlnesti la Bucuresti (oras cosmopolit) lume din alte colturi ale lumii, fa interviuri cu ei. Si îti recomand latino-americanii. Sînt o bogatie, o sa vezi.
Stela Popa: Draga Maria Mirabela, in curand vei gasi aici interviuri cu oameni din mai multe colturi ale lumii. Deocamdata nu spun mai mult
Daca zici ca ai locuit in Catalunya iti propun sa imi trimiti niste poze si sa le publicam pe blog. Daca vrei, poti sa scrii si un text. Cat despre cartea lui Vlad Pohila, o gasesti la Libraria din Hol din Chisinau, pe str. Bucuresti. Eu de acolo am luat-o.
January 27 2009 la 19:23
Maria Mirabela interesant sfat ii dai Stelei,nu sunt sigur daca e potrivit sau nu acum inainte de alegeri,dar ar fi o picatura de normalitate intr-o proviincie romaneasca “nebuna”:-)
January 27 2009 la 19:27
Da, Micael, de acord, nu e momentul potrivit. Dar nu poti sa faci 10 articole din 10 despre politica. Lasa sa fie 7-8 articole politica si 1-2 articole de “respiro”. Asta va ajuta ca lumea sa aiba mintea si mai oxigenata, ca sa poata sesiza si mai bine cele 8 articole cu subiect “greu”. Asta era ideea.
January 27 2009 la 19:44
Stela,
Mi- rusine s-o spun, dar nu am poze din Catalunya. Am doar vreo 2-3 cu prieteni. Pe atunci, eram atât de saraca, ca nici macar nu aveam un aparat de fotografiat. Dar locuiam pe malul Marii Mediteraniene, din casa vedeam marea. Asta îmi era de ajuns, sa fac plimbari pe malul marii, si la ora 3 de noapte, în fiecare seara. Stii ca spaniolii sînt nocturni. Dar, oricum, ma întorc acolo în lunile urmatoare, ca sa mai vad locurile din Spania (n-am revenit de cînd am parasit Barcelona). Atunci o sa fac poze. E un oras SUPERB! In perioada cît am stat în Barcelona, eram înscrisa în 2 universitati din 2 tari europene. Eram tot timpul în biblioteca. Imi era extrem de greu sa ma organizez, cu program supra-încarcat (pregateam 2 Mastere, paralel), într-un singur an.
January 27 2009 la 19:51
Corect,Maria,inteleg perfect ce vrei sa spui si merg pe mana ta,numai sa nu se obisnuiasca Stela sa scrie despre subiecte mai lejere si dupa aceea sa-si intre greu in realitatea trista si atat ciudata incat daca n-as fi oltean si n-as trai in Romania,as fi fost tare confuz si zapacit de contrazicerile perpetue care parca nu se mai opresc peste Prut !
Stii,Maria,eu uneori cand intru pe site-uri basarabene ,am strania impresie ca as intra intr-un fel de zona crepusculara in care domneste o anarhie pe care o simti,pe care o intuiesti,dar nu poti sa o definesti !
Tare ciudata si tare contrastanta trebuie sa fie viata pe melegurile basarabene !
January 27 2009 la 20:05
Da, Micael, si eu am aceeasi parere, sa stii. Cînd revin în MD, în loc sa ma încarc cu energie pozitiva, eu ma consum mai mult. Vorbeam chiar cu o prietena din Basarabia, care-i în Spania. Ea nu se opreste de plâns 1-2 saptamâna dupa ce se întoarce din MD. Eu, spre exemplu, când ma întorc în Occident, dupa 1- saptamâni în MD, aproape ca nu vorbesc deloc o saptamâna. Am nevoie de a surmenta socul. E ca dupa o expeditie cu extraterestri. Asta e pentru mine sa ai contact cu MD, cu cei cu mentalitate sovietica, când ai crescut în libertate.
Si totusi, zic ce-am mai zic, MD va ramîne Patria Mea, oricât de multe tari nu as fi vizitat (si locuit ani de zile). Si tot în MD ma vad, pe viitor, pentru marea parte a timpului. Chiar facînd naveta între România si Chisinau. Sîntem condamnati sa iubim Basarabia pâna la lacrimi.
January 27 2009 la 22:58
Mie personal mi-a placut impresiile de calatorie ale tale Stela Popa..as dori mai multe despre basarabia.fotografii,despre oamenii de acolo .si nu cred ca dracu e chiar asa de negru..ca multi romani stiu chiar putine despre voi,in general romanii in afara ca e comunism.saracie si se vorbeste multa rusa..alceva nu stie..
January 27 2009 la 23:11
Da, sînt de acord ca ar trebui sa se puna pe blog si poze cu imagini din Basarabia. Orheiul Vechi e unul din cele mai frumoase locuri (nu ca e pe lînga satul meu, dar asa e). In curînd Orheiul Vechi va fi sub protectia UNESCO, ca monument istoric de valoare universala. Daca citesti istoria Orheiului Vechi, e pur si simplu uimitor. Stâncile era acolo înaintea invaziei romane. Pe urma Stejarul de la Cobâlnea e tot un monument istoric (e tot în judetul Orhei). E considerat Stejarul lui Stefan, legenda spune ca Stefan si-a înfipt sabia în stejar, înainte de moartea lui si cum ca urma sabiei se vede si acum. Stejarul are peste 850 de ani si e impresionant sa vezi ca mai traieste si azi. Pe urma complexele istorice Tâpova, Saharna (cascadele), Cetatea Soroca, Manastirile din Codrii Orheiului.
Vai, Webber, chiar o idee minunata sa se puna poze, zau. Chiar putem sa venim cu mai multe propuneri, ce locuri anume.
January 27 2009 la 23:18
Puțini oameni reușesc să fie fericiți dacă nu urăsc o altă persoană, nație sau credință.
— Bertrand Russell
vot imenno, toliko ti etogo ne ponimaesh!
xvatit dreani vseakuju pisati, poka na tebea ne nakapali v SIB.)))
January 27 2009 la 23:57
Da stimata d-soara Maria Mirabela..chiar ar fi indicat ca sa vina fiecare cu o propunere despre o anumita tema..sau ce-i intereseaza..
January 28 2009 la 00:25
Coments,
Am mai vazut ca ai mai facut tot felul de obiectii Stelei. E buna critica, daca are un sens, adica daca îl ajuta pe om sa se perfectioneze (critica constructiva, contrariu celei destructive). Tu îmi pari un pic confuz, nu stiu cum.
De ce crezi ca Stela nu ar putea scrie un articol despre latino-americani? Ca nu se cere sa se faca un studiu aprofundat etnologic, sociologic sau, mai stii, demografic (unul din punctele forte acolo). E nevoie de o informare, atât. A propos, Coments, jurnalistul deschide niste subiecte, pe care publicul le completeaza, dezbate, analizeaza, daca vrei. Jurnalistul nu e un specialist “aprofundat”, în sens de expert într-un domeniu. Asa ca depinde ce astepti de la un jurnalist. Mie personal, îmi place ce face Stela. Dar am sa încerc sa-i spun si ce nu-mi place, sa-i sugerez unele idei, pentru perfectionare. Cel de alaturi, vede mai bine. Si mie îmi place ca cineva sa fie sincer cu mine, nu sa râda în spatele meu (ori, si mai rau, sa auda critici la adresa mea si sa nu mi le spuna, aprobându-le cu tacerea). Ca sînt si din astia. De ce esti asa de dur cu Stela, nu înteleg?
January 28 2009 la 00:30
Coments,
Am mai vazut ca ai mai facut obiectii Stelei. E buna critica, daca are un sens, adica daca îl ajuta pe om sa se perfectioneze (critica constructiva, contrariu celei destructive).
De ce crezi ca Stela nu ar putea scrie un articol despre latino-americani? Ca nu se cere sa se faca un studiu aprofundat etnologic, sociologic sau, mai stii, demografic. E nevoie de o informare, atât. A propos, Coments, jurnalistul deschide niste subiecte, pe care publicul le completeaza, dezbate, analizeaza, daca vrei. Jurnalistul nu e un expert într-un domeniu. Asa ca depinde ce astepti de la un jurnalist. Mie personal, îmi place ce face Stela. Dar cînd o sa am timp sa citesc blog-ul, am sa încerc sa-i spun si ce nu-mi place, sa-i sugerez unele idei, pentru perfectionare. Cel de alaturi, vede mai bine. Si mie îmi place ca cineva sa fie sincer cu mine. De ce esti asa de dur cu Stela ?
January 28 2009 la 00:38
Coments,
Nu sînt de acord cu tine! Nu, Nu si iar Nu!
January 28 2009 la 01:18
Bun gasit!
Am ajuns intamplator pe acest blog, cautand articole pentru un proiect. Am citit totul cu mare interes. Si…MA DOARE SUFLETUL. Doina si Ion Aldea-Teodorovici, profesorul meu George Pruteanu, si mai mult decat toti, Grigore Vieru, nu vor avea pace in mormant.
Prin 1980, la o ora de istorie, am auzit pentru prima data ca , inainte cu 40 de ani, Romania a fost jucata la ruleta si a fost rupta cu dintii in bucati.
Atunci, profesoara ne-a spus, mai mult soptit (se intelege ca in acea vreme o astfel de vorba ar fi putut sa o coste cel putin postul), ca la granita cu URSS a ramas o parte din Romania, cu multe familii destramate si multe rude care nu s-au mai putut vedea.
Multi ani am macinat in minte vorbele auzite atunci. Traiam sentimentul unui copil care afla intamplator, ca mai are un frate care a fost furat de straini si este tinut cu forta de niste parinti vitregi.
In decembrie 89, strigand pe strazile Bucurestiului in teribilismul/naivitatea mea adolescentina, am avut o clipa sentimentul ca daca vom infrange dusmanul comunist, voi putea sa imi cunosc si sa imi imbratisez fratele.
Acum, dupa 20 de ani constat ca fratele meu nu prea este lasat sa ne cunoastem. Si nici lui nu ii prea pasa. Doar dupa 50 de ani, parintii vitregi au devenit parintii adevarati. Aud ca graiul romanesc, cu accent moale, al bunicilor mei de langa Bacau, se numeste de fapt „limba moldoveneasca”. Exista oameni care au studiat profund si spun ca bunicii mei vorbeau de fapt, in alta limba decat mine. MA DOARE SUFLETUL.
Ma doare sufletul si cand vad ca limba si cultura romaneasca se dizolva, cand vad ca exista tineri carora le este greata de muzica populara, in schimb tresalta la manele, cad vad ca „nu este cool” sa ai meniul telefonului in limba romana, ca este greu sa scrii un text oficial cu diacritice, cand aud oamenii veniti de la munca, din strainatate vorbind doar pe jumatate in romana. Si multe altele.
Asta este in Romania. Dar Basarabia este inca vie! Oamenii ca voi nu trebuie sa o lase sa moara!
January 28 2009 la 04:07
Coments,pai atunci daca ai ocazia sa fi asa de bine informat de pe alte site-uri mult mai avizate decat blogurile basarabene,atunci nu stiu de ce te mai obosesti sa ne onorezi cu prezenta ta ?!
January 28 2009 la 11:07
Iaca lui bic transenii, chiar vreau sa ii spun ca e un bic, adica bou de ajuns sa spuna ca Stelei ca va fi dusa in Siberia pentru ceea ce face. Mai bine tu, boule, daca tot te numesti asa, asa iti si zic, ti-ai lua ciumadanul (adica valiza) si ai merge in Siberia ta.
January 28 2009 la 11:09
Ah da, inca ceva, voi toti cei demai sus de ce sariti pe stela , da pe boul (sau bicul cum s-a numit el) de mai sus nu comentati si nu ii spuneti nimic. Pentru cei care nu inteleg rusa, sau se fac a nu o intelege, traduc ce a scris acest bic transenii – xvatit dreani vseakuju pisati, poka na tebea ne nakapali v SIB.)))- trad. ajunge sa scrii atitea cicaturi, pina nu te-au trimis in Siberia. Iata asadar unde ne trimit veneticii de pe pamintul stramosilor! Jos cu ei!
January 28 2009 la 11:58
Filip,
merci pentru traducere din rusa, chiar nu stiam ce a spus tipul dat. Atât ca am intuit ca e vorba de niste înjuraturi, am înteles vreo 2-3 cuvinte.
Cristian,
ce simti tu, EXACT asa si simt si eu. România si Basarabia mi-s în sânge. Si asta nimeni nu mi le vor scoate. Mi-am dat seama dupa ce am stat primii 6 ani printre straini, ca niciodata nu voi fi fericita departe de casa (chiar în Europa, nemaivorbind de Canada, SUA). A propos, sa stii ca mai vorbisem cu unii baieti patrioti din România si ei mi-au spus ce-ai zis si tu: ca tinerii din România par rataciti, însa basarabenii (românii patrioti) iubesc româna mai mult decât cei din România. Eu vreau sa revin în România/ Basarabia, sa-mi fac viata acasa. Crede-ma, nu înteleg cum de accepta multe fete de le noi (majoritatea, 95%) sa se casatoreasca cu strainii, sa fac copii altor state, cînd avem o tara atât de frumoasa? Si oameni atât de frumosi. Pe mine asta MA DOARE: de ce-i un efect de moda sa te rupi definitiv de tara ta? De unde atâta nepasare? O.K., nu zic sa nu te deschizi altor culturi, sa nu vezi lumea, sa nu calatoresti în toate tarile lumii, daca poti. Dar nu si sa te lasi de tara. “Limba Româna este Patria Mea” sppunea marele N. Stanescu. Iar pentru ca viitorii mei copii sa vorbeasca româneste, trebuie sa ma întorc în România si/sau în Basarabia (e totuna). Am spus-o de mii de ori si-o mai zic: Neamul Românesc e un neam Mare, Demn si Frumos!
January 28 2009 la 12:50
BUNA ZIUA!Am citit cu totul intimplator acest articol! Sint cetatean roman, bucurestean prin nastere, iar parintii mei sint nascuti tot in Bucuresti!Toti cei patru bunici ai mei provin dintr-un judet de granita a Moldovei romanesti cu R Moldova! Pina anul trecut aveam o imagine diferita a basarabiei! Anul trecut am vizitat tara dvs la invitatia unei asociatii culturale, insa dupa o saptamina mi-am dat seama de realitatea obiectiva, moldovenii din R M sint o natiune distincta, diferita total de romani! In R M totul mi s-a parut diferit(am vizitat Chisinaul si Balti) de la limba rusa care mi s-a parut predominanta in discutiile de zi cu zi si mass media , pina la aversiunea aproape fatisa fata de romani si de Romania! Traditii diferite, biserici si sarbatori diferite si mai ales o mentalitate complet diferita de cea din Romania! De aceea mi-am dat seama ca multi oameni, de buna credinta din Romania atunci cind sustin idealurile unioniste fac o mare greseala! Romania si R M sint doua state diferite care au mult mai putine lucruri in comun chiar decit Romania si Franta! De aceea consider politica conducerii statului roman fata de moldova complet inadecvata, populista si chiar distructiva! Prin politica statului roman s-a creat sentimentul pentru sute de mii de cetateni moldoveni ca cetatenia romana este pentru ei un drept pe care nu il acorda statul roman! Cetatean al unui stat este in anumite conditii doar persoana nascuta pe teritoriul acelui stat si din parinti cetateni!Ori acum urmasii urmasilor unui fost cetatean roman considera ca au dreptul la cetatenie imediat, in conditiile in care in tari democratice cum ar fi STATELE UNITE ALE AMERICII¨ poti astepta o viata intreaga fara sa primesti cetatenia! Romania a inglobat moldova din stg Prutului 22+3 ani, perioada in care a ferit-o(partial) de inglobare in Ukraina ca republica autonoma si de o foamete cumplita in anii 30 asemanatoare cu cea din ukraina care ar fi lichidat poate un procent semnificativ din populatie! De aceea nu pot intelege(AM VIZITAT SI UN SAT), ura antiromaneasca a locuitorilor din mediul rural al R M! Un cunoscut, care era invatator mi-a spus ca antirominismul este o parte importanta a istoriei si a mostenirii culturale a R M! Transilvania a fost prin forta imprejurarilor istoriei aproape 1000 de ani sub ocupatie straina, perioada in care deznationalizarile si masacrele au continuat fara intrerupere!Cu toate astea si dupa 1000 de ani s-au considerat ca apartinind natiunii romane! Citesc despre cit de persecutati au fost basarabenii, dar nu consider normal ca in 45 ani(practic o generatie) o natiune sa-si piarda identitatea! Acest lucru este imposibil si de aceea e mult mai plauzibil faptul ca locuitorii di Basarabia n-au avut niciodata identitate romaneasca! Limba daco-romana ca limba materna nu confera unei populatii in mod automat statutul de membrii ai natiunii romane! De altfel Basarabia n-a fost inglobata decit marginal in statul medieval moldova! Toti domnitorii moldoveni sint ingropati in dreapta prutului iar peste95% din biserici si manastiri si toate curtile domnesti sint in dreapta prutului! Pe hotarul nistrului au fiost construite cetati de aparare dar doar atit! Realitatea asta obiectiva din punct de vedere arheologic probeaza rolul minor al Moldovei din stg Prutului in statul medieval moldova si faptul ca populatia din aceasta zona ar fi putut fi diferita din punct de vedere identitar(un amestec de populatii diferite) in decursul primelor secole ale aparitiei statului medieval moldova!
January 28 2009 la 14:56
Dan, tot ceea ce ai scris tu aici se poate suprapune aproape exact, vizand de aceasta data incompatibilitatile de caracter si sentimentele (ura, cum zici tu) ardelenilor fata de “mitici”, adica fata de populatia din sudul Romaniei. Populatie care, “mitic” fiind, o sesisez mai ne-romana decat cea din Transilvania, locul unde s-a intins in vechime Dacia Felix. Sudul Romaniei, si anume Oltenia, Muntenia, Dobrogea musteste de un romanism spalacit, diluat, puternic bizantinizat, in sensul rau.
Nu cred ca poti cere din oficiu sentimente de dragoste nemarginita unui popor frustrat de nevoi, parasit timp de 50 de ani. 50 de ani inseamna ca o generatie s-a nascut, a crescut, a facut la randul ei copii si este aproape de varsta a treia, traind in URSS, practic fiind “copiii nimanui”. Romanii din Basarabia aproape viseaza in limba rusa. Ce ai fi vrut sa vezi? Sentimente supreme se gasesc doar in filmele de la Hollywood/Bollywood.
Lasa sangele basarabenilor tineri sa vorbeasca!
Si altceva. Identitatea unei natiuni nu cred ca poate fi cuantificata prin aportul direct al unei regiuni geografice sau alta.
January 28 2009 la 15:07
Maria Mirabela, ceea ce nu intelegi tu, se numeste globalizare. Asteia nu prea ai ce sa-i faci. La care se mai adauga si un pic de lipsa de identitate si spirit national. Astora cred ca ai avea ce sa le faci. Cel putin, de acum incolo.
January 28 2009 la 15:38
Cristian,
Stiu ce înseamna globalizare. Ma refeream la faptul ca pentru ” a fi în rînd cu lumea”, esti mai bine vazut daca îti faci o familie cu un german, suedez, american, etc. Cînd sînt sentimente în joc, nici o problema, inimii nu-i poti dicta. Insa ma deranjeaza cînd nu e cazul, dar o fac din varii motive, unul din ele fiind cel de care am vorbit. Zici “un pic de lipsa de identitate si spirit national”? Eu zic “foarte multa lipsa de identitate”. Mai ales în Basarabia. Asta era ideea.
January 28 2009 la 16:12
Dan,
parerea ta e una “obiectiva” a unui român din România care a mers pentru prima data în Basarabia. Basarabia a fost si este rusificata, mai ales în ultimii 60 de ani. Rusificata înseamna “anti-româneasca”. Deci, nu astepta sa te ia în brate basarabenii îndoctrinati. E nevoie de timp si, dupa mine, sîntem pe calea cea buna. Se fac pasi înainte, foarte înceti, dar se fac.
Privitor la cetatenie, DA, e dreptul românilor basarabeni sa redobândeasca cetatenia! Si, din fericire, nu hotarasc unii ca alde tine, daca trebuie ori nu. Cetatenia ne-a fost FURATA, oare chiar e greu de înteles? Oamenii au murit cu sutele de mii din cauza ca au fost români! Iar copiii lor astazi au fost “educati” de kgb-isti, care au distrus tot ce putea tine acest popor de radacinile lui, de la identitate, pîna la material. Nu e scuza, ci o simpla constatare. Pîna si arhivele (cu recensaminte) de prin primariile satelor MD, au fost arse de sovietici. Stii unde gasesc date despre bunicii mei (nascuti în Romania Mare)? La Bucuresti, ca aici în satul meu basarabean, a fost totul ars. Nu vezi oare ca problema redobândirii cetateniei e o afacere si pentru români si pentru basarabeni? Mi-i scârba ca de pe urma durerii se fac bani! Am auzit ca pentru a avea pasaport românesc, se plateste mita de 5.000 de euro. Stii cine o fac? Cei care au bani: gagauzii, rusii, moldovenistii statalisti. Taranul basarabean (de origine româna) asteapta de 10 ani. Ti se pare normal??? Aici e nevoie, din partea statului român, de a face niste teste (la redobândirea cetateniei): cît de bine stii româna, istoria românilor, scrii corect româneste, si mai ales, te SIMTI român (cel mai important!). Asa cum fac francezii, bunaoara, cu arabii lor si cu altii. De ce nu se procedeaza si cu basarabenii la fel, ca, oricum, pâna la urma, tot straini sîntem României! O sa vezi atunci: vor avea cetatenia româna cei care sînt cu adevarat români, în sînge, în suflet, în constiinta!
Revenind la faptul ca basarabenii nu sîntem români (si chiar, numai “partial”, moldoveni), îti dau un exemplu. Strabunica mea s-a nascut la sfârsitul sec. 19 în judetul Orhei (40 km de Chisinau). A cunoscut Basarabia tzarista (pîna la 1918), Marea Unire din 1918, cedarea Basarabiei (28 iunie 1940), URSS, si începutul Perestroicii (strabunica a murit în 1985). Si-a educat copiii, nepotii si stranepotii, spunîndu-le ca-s români (într-o perioada când cuvântul” român” te costa un glonte în cap). Si totusi, a facut-o. Strabunicii mei era tarani, nu stiau carte (nici a scrie, nici a citi) si totusi, uite, ca stiau care li-i originea. Situatii similare exista în foarte multe familii. Abia acuma, în 2009, revenim la origini, se fac primii pasi, cum am mai zis. Avem nevoie de Rabdare, Credinta si Demnitate. Restul va veni la sine (Unirea).
January 28 2009 la 18:26
Dan..sa stii ca ai dreptate in multe privinte.Maria Mirabela este o fata isteata care isi da seama de adevar.tine la moldovenii din stinga prutului ca este logic.ca provine de acolo.stie ce este acea durere specifica basarabiei.dar chiar sint 2 tari.2 mentalitati diferite.si 2 drumuri diferite.cu toate ca vorbim aceeasi limba.unificarea Germaniei sa facut fiindca erau de comun acord cu toate ca erau sisteme diferite.cei care vor unirea.e doar mica speranta ce mai poate salva RM.care din pacate.nu este momenan nici o sansa.iar in privinta acordarii cetateniei romane..heh..de ce nu au cerut-o adevaratii romani din basarabia in 1991?Si se stie f bine.ca nu este asa de usor .din mai multe privinte..Nu poti acorda cetatenie in masa unei tari …si mai e si Bruxellesul.ca cetatea Roman.trebuie sa apartii statului Roman.sa muncesti.sa platesti impozite.nu numai doar de dragul plecarii in vest..samd.si la cit de romaneste simt unii din RM. e chiar daunator societetii..
January 28 2009 la 18:31
Dane,tu uiti sa specifici un lucru esential si foarte multa lume il trece foarte usor cu vederea,pana si Maria Mirabela si anume :Voi uitati de intreg secolul al-19-lea(1821-1918),cand Basarabia a fost tot sub dominatie ruseasca,e adevarat,poate a fost o dominatie mai permisiva atunci comparativ cu crimele si deportarile in massa la care a fost supusa floarea intelectualitatii basarabene si nu numai in perioada sovietica(1945-1990),deci e oarecum logic ca o parte din oamenii acestia sa nu mai stie ce sunt sau din care neam apartin.
Sa nu uitam ca basarabeni n-au fost acolo cand s-a infaptuit Mica Unire de la 1859 a lui Cuza,cand de fapt s-au pusus bazele statului Roman Modern.
Si un ultim lucru care ma irita la voi astia care sunteti mai superficiali,sa nu zic cumva chiar rauvoitori e atunci cand ii comparati pe basarabeni cu ardelenii si spuneti ca ardelenii au fost sub autro-ungari 1000 ani si totusi nu si-au pierdut legatura cu neamul romanesc?
Pai,bre fratele meu,nu poti niciodata sa compari civilizatia de sorginte germana-austriaca(pentru ca ungurii erau doar de umplutura)cu barbarismul rusesc,in primul rand pentru ca austriecii n-ar fi avut unde sa-i deporteze pe ardeleni,pe cand rusii,barbari fiind si avand si un teritoriu intins,iau trimis pe basarabeni tocmai in Siberia,vecina cu Polul Nord.
Acum omule,gandestete ca sunt mii de km pana in Siberia si chiar daca vrei cu tot dinadinsul sa te intorci de acolo chiar azi cu trenul,isi trebuiesc vreo doua zile,dalminteri sa fugi,nestiind unde esti si incotro sa o apuci pe drumul spre casa !
Morala acestui exemplu este :E mai usor sa critici pe cineva dupa o simpla si banala calatorie in Basarabia si mult mai greu e sa intelegi cum s-a ajuns de fapt pana aici !
January 28 2009 la 18:46
Webber,frate,mai las-o tu mai moale cu Bruxeless-ul ca incepi sa-l transformi intr-o noua Inalta Poarta si stii prea bine ca in capitala Europei parerile sunt foarte diverse si foarte impartite,iar consensul cand se obtine,se obtine cu foarte mare greutate si dupa multe,multe compromisuri.
Noi daca reusim sa atragem de partea noastra cateva capitale importante din comunitatea euro-atlantica,gen Washington,Londra,ca celalante capitale cu greutate neo-latine gen Roma si Madrid ne-ar sustine fara rezerve,reunificarea celor doua maluri ale Prutului s-ar produce cu usurinta.
January 28 2009 la 18:52
Am uitat tocmai Parisul care este fratele nostru mai mare !:-)
January 28 2009 la 19:05
Webber,
Ai dreptate, cetatenia româna ar fi trebuit sa fie ceruta în 1991 de “adevaratii români basarabeni”, cum zici. Dar întelegi oare ca noi eram atunci în plina Revolutie, Podul de Flori. Parintii mei faceau revolutia, (eu abia începusem sa umblu la scoala), nu umblau dupa cetatenia, mai ales ca noi ne credeam români. Asteptam Unirea. S-apoi, sa ceri cetatenia româna, era un pic confuz atunci, era ca si cum vroiai o a doua dovada ca esti român. Care, repet, nu trebuia, tinând cont de faptul ca si asa ne credeam români.
Da, tre sa platesti statului român impozite, pentru a avea cetatenie. Pai, uite, ca parintii mei platesc impozite României (pentru imobiliar în România), si tot nu au cetatenie (asteapta de 8 ani).
Iar chestia cu Bruxelles-ul, tre sa fie înteleasa clar. Diplomatic vorbind, nu se poate spune DA, ca ar fi o catastrofa. Eu sînt la Bruxelles acum si înteleg un pic ce se petrece aici, vad cum cei de la Parlamentul European se comporta. Imi lasa de înteles, subtil, ca daca s-ar face mai mult în România, ei nu ar spune NU. Bruxelles-ul e OBLIGAT sa zica Nu, desi UE e prima care-si doreste ca MD sa fie în UE, ca e în folosul tuturora, pîna la urma. Hai, ca nu mai scapam de asa subiecte… interminabile. Numai bine!
January 28 2009 la 19:10
Interesanta fraza si foarte adevarata,”Bruxelles este obligat sa zica nu”,imi place la nebunia chestia asta.:-)
January 28 2009 la 19:12
Micael,
Am citit ultimele tale mesaje adresate lui Webber, pe care nu le vazusem când scriam mesajul pentu Webber. Ai perefcta dreptate, Micael! Am stat în Franta 9 ani si o spun SIGUR: francezii vor si, daca ar putea, ar sprijini Unirea RM cu Ro. Nemaivorbind de ceillati latini din UE. Chiar dace Sarkozy e ungur, el se crede mai mult francez decât ungur.
Nu am timp sa dezbat mai mult, tre sa plec, dar as fi vrut sa spun mai multe. Cunosc câte ceva din “secretele” astea dintre diplomatii de aici, pe care le-am sesizat din presa, dar si din interes fata de politica europeana. As fi putut sa va spun mai multe, dar ma grabesc…
January 28 2009 la 19:15
Micael,
as fi vrut sa spun ceva si referitor la sec. 19 (1821-1918), pe care crezi ca am uitat s-o mentionez. Parintii mi-au spus niste chestii spuse de strabunica mea, din per. tzarista a Basarabiei. uite, tre sa plec, dar vorbim peste vreo câteva ore, daca crei. am întâirziat deja, plec.
January 28 2009 la 19:31
Pt.,
Maria Mirabela
Te citez: “Cunosc câte ceva din “secretele” astea dintre diplomatii de aici”
Așa; curios făcum-ai… ia spune-ne mai multe.
January 28 2009 la 20:29
Maria Mirabela..vroiam sa zic incepind cu anul 1991…de ce nu au cerut cetatenia in masa decit incepind cu anul 1997 decind Ro e in UE! Ce ar avea de cistigat Franta.sau UE sa se uneasca MD cu RO??? Atunci daca tot Bruxellesul si UE sprijina.[si Romania]ca Rep Moldova sa faca reforme ptr a se apropia de Europa.de ce nu este inclusa macar in lista de preaderare???FIINDCA UE NU VREA.restul sint doar vorbe si declaratii reci.mda..o sa ziceti pai din cauza ca este PCRM la putere..nu se leaga la cap cu niste probleme ce nu o intereseaza,si ma fac popa daca nu am dreptate..ca cei care au primit cetatenia romana dintre basarabeni.locuiesc in Romania.cititi forumurile de pe http://www.basarabeni.ro.numai intrebari de genul cind pot/sau pot pleca liber in UE! mi-e nu mi-a placut niciodata fariseismul.si doar de a profita de cineva.iar Dan prin singura lui calatorie in basarabia.la fel multi ca el.au aceeasi impresie.la fel ca soferul firmei care ma duce la serviciu ca fac naveta!
January 28 2009 la 20:32
Da Micael..poti sa tot urli la Washington.Bruxelles.ca si aia a facut Romania.ca RM sa fie inclusa cu balcanii de vest..si cu vizita recenta a ministrului de externe roman.ca dupa citeva zile voronin sa scuipe..si ma gindesc ..SI PINA CIND
???
January 28 2009 la 20:41
Si indiferent cit de bine vor incerca romanii sa faca basarabenilor.tot nemultumiti vor fi.tot rusa o vor vorbi.si viata va merge inainte.iar romanii tot scuipati vor fi..
January 28 2009 la 21:23
Maria,chiar te rog sa ne povestesti experientele strabunicii voastre,crede-ma eu invat ft multe lucru interesante si folositoare tocmai din aceste mesaje. Sa nu uiti !
January 28 2009 la 21:36
Webber,frate,hai sa nu le acordam mai multa importanta cripto-comunistilor decat merita,ca stii prea bine ca mesajele pe care imbucurator Bucurestiul a inceput sa le trimita saptamanal Chisinaul,nu sunt adresate doar puterii comuniste,ci mai ales populatiei din Basarabia.
E un semnal care in traducere zice cam asa :Basarabenilor,schimbatii voi pe comunisti cu fortele democratice,ca de intregarea voastra in NATO si UE ne ocupam deja noi de ea.
Acum serios,tu chiar crezi ca basarabia ar conta prea mult in viziunile Europei,daca Bucurestiul nu i-ar bate la cap pe europeni cu aceasta problema de fiecare data cand avem ocazia.
Cine a obtinut oare promisiunea lui Sarkozi ca Basarabia nu va fi lasata pe dinafara Europei,oare nu Bucurestiul,iar cand spun Bucuresti nu ma refer la tampiti gen Basescu,Boc,Geoana,ci la aparatul administrativ care duce in realitate greul in spate,iar tampiti astia de mai sus doar culeg lauri .
Ardelene,stii prea bine cum merg lucrurile in Tara Mama,sunt sigur ca nu mai e nevoie sa ti le explic si eu !
January 29 2009 la 00:55
Webber,
Sincera sa fiu, acest subiect începe sa ma oboseasca : « voi/ noi ». Pentru ca avem puncte TOTAL diferite! Iar doua drepre paralele, se stie, nu pot avea un numitor comun. Discutia mea si a ta, nu sînt decât doua drepte paralele.
Ceea ce pot doar sa spun, e ca RM nu functioneaza în lista de pre-aderare, NUMAI si NUMAI pentru ca VORONIN NU VREA!!!! Iar Voronin e strâns de gât de Kremlin, oare nu-i clar??? Plus la asta, nu-i greu sa-l strângi de gât pe Voronin, când el însusi e rusofon la baza. RM nici macar n-a depus cererea de aderare la UE! De care refuz din partea UE de a o pune printre Tarile Balcanilor de Vest vorbesti????? UE va acepta, ASTA- I SIGUR, daca RM îsi va manifesta interesul! Voronin un vrea, plus la asta , profita (si mai FACE totul) pentru a spala creierii lumii de la noi cu anti-românismul.
Pun punct discutiei aici. Subiectul s-a uzat. Cuvintele, s-au uzat si ele. Numai bine.
January 29 2009 la 00:56
Rectific: “doua drepte paralele, nu pot avea un punct comun”.
January 29 2009 la 01:02
Micael,
n-am sa ma etalez în discutia asta despre Basarabia/ România despre ce povestea strabunica de pe vremea ei, la sfârsitul sec. 19 în Basarabia. Plus la asta, nu merita. Exista lume pe acest forum care chiar nu merita sa afle niste adevaruri. Ca ei fac misto de lucruri pentru care noi am luptat si am platit cu viata. Asa cum exista moldovenistii în Basarabia, asa si în România exista multi cu logica jandarmului român. Mai bine tac.
Poti sa ma contactezi prin mail, vorbim prin Messinger, îti spun atunci. Numai bine.
January 29 2009 la 01:41
Maria,e prima oara cand nu pot sa fiu de acord cu tine,pentru ca vreau ca povestea ta si a familiei tale sa fie publica,iar nu ceva care sa ramana sterp intr-un e-mail.
Nu pe mine trebuie sa ma convingi ca basarabenii sunt romani si pe acesti carcotasi ce poate n-au fost in viata lor seriosi.
Eu ii cunosc prea bine,ca doar traiesc in Patria Mama,pentru mine acesti indivizi care contrazic tot timpul,pe toata lumea,indiferent daca au sau n-au dreptate nu inseamna prea mult,pentru ca si eu am fost odata exact ca ei,numai ca pe mine viata m-a schimbat,m-a facut sa las deoparte insolenta si sa devin o persoana matura,responsabila si serioasa.
Daca iti vine sa crezi ca eu nu mai pot sa urmaresc diverse show-uri tv gen “Divertis”,pentru ca nu mai pot sa rad de liderii nostri politici si prin ei de mine insumi,ca asta se intampla cand razi de prostiile facute de oamenii politici.
Asa ca te rog spuneti povestea public fie doar pentru mine,pentru nu poti stii niciodata cine mai intra din intamplare pe acest blog,isi citeste poveste si renunta la “moldovenism”revenind ceea ce a fost dintotdeauna – Roman.
January 29 2009 la 01:55
Micael,
Te rog foarte mult s ama ierti, dar nu pot! Scuza-ma sa-ti spun asta, dar nu mai pot sa vad mentalitati ca a lui Webber si altii ca el, car de cum vad ca apar cu vreo postare, sar si ei cu vorba. Adica, te hartuiesc.
Micael, chiar nu ai observat ca pe acest forum multa lume care gândeste s-a retras (Releu, Raul s.a.). Au înteles ca nu se prea poate discuta. Eu respect punctele de vedere la toata lumea, însa bataia de joc, NU POT! Nu vreau sa vorbesc despre asta, Micael, pentru ca pâna la urma, tu stii bine ca cei care gândesc sa tine si ca mine au dreptate. Oricât de rusificata n-ar fi Basarabia, ea a fost, este si VA FI româneasca. Restul oare mai conteaza.
” De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc- sa taci din gura.
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura? ” (M. Eminescu).
Tocmai de asta nu pot vorbi.
January 29 2009 la 03:17
Maria,draga mea,uite iti propun sa facem un pact,tu povestesti despre ce simti,gandesti,cunosti din experienta familiei tale si eu devin bodyguard-ul tau si le raspund tuturor frustratilor pe masura impertinentei lor,crede-ma ca n-am prea multe minti si imi sare repede mustaru`,mai ales acum cand am si ceva experinta in domeniu dupa micile razboaie ce le-am dus impotriva a diverse persoane din Patria Mama,care aproximativ la fel ca unii indivizi de pe acest site,nu stiau altceva decat sa ironizeze si sa injure basarabenii.
Crede-ma ca nu exista alta solutie din aceasta ecuatie in afara de lupta,trebuie sa luptam impreuna,trebuie sa ne unim fortele impotriva carcotasilor ce se cred ca daca au gura mare,automat sunt si smecheri,asta e singura solutie,iar daca persoane ca tine mai sensibile din fire cedeaza la asemenea mizerii,eu sunt unul dintre acei putini care iubesc sa fie civilizati pana la capat,dar daca dau de anumite elemente de rea credinta si vulgare,sunt in stare sa ma cobor la mintea lor si sa-i fac ca pe draqu` cu cea mai mare usurinta,ca placere nu poate sa fie atunci cand esti obligat sa devii agresiv la prostie !
Deci,draga mea,daca tot ai inceput lupta nu te mai gandi la obstacolele pe care e posibil sa le intilnesti in cale si lasa-te in voia sortii sau a providentei si continua pana la capat.
Si mie mi-a fost greu la inceput pe Basarabeni.Ro, ca acolo mi-am facut “ucenicia”,de eram pus in strania situatie sa impac si capra si varza,cu alte cuvinte sa le explic celor ce ii injuram pe basarabeni,ca de fapt acestia sunt tot romani iar nimic altceva,dar acum o las mai moale cu istoria pentru ca am observat ca daca le tragi 2 ori 3 injuraturi cu dedicatie,se potolesc baietasii de cartier imediat,nici n-ai idee ca o injuratura bine zisa,face mai mult decat comentarii intregi de explicati istorice.
Crede-ma ca sunt cam inteligent asa de felul meu si o sa-i fac ca pe draqu`,astfel incat nici macar Stela sa nu ma poata modera,folosind nu cuvinte porcoase sau porno cum se intimpla de obicei in astfel de situati de criza,ci fraze bine construite care sa le mearga direct la inima si sa-i DOARA !
January 29 2009 la 03:24
Băi dacă aştia n-o să ne dea in judecată să nu-mi spuneţi mie cuţu.
O să şi câştige cum au câştigat şi până acum pentru că no să zică nimeni de acolo nimic, ca de obicei totul se rezumă la vorbe şi poveşti de clacă căt de mari patrioţi suntem.
Noi o să tot primim in continuare castane că nu facem şi că nu dăm nu’ş ce chestii.
Bine a zis Webber PINA CÂND ?
January 29 2009 la 08:06
MIcael uite aici cine au fost bunicii nostri:
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/rechizit.htm
al meu a fost Iurcu Tudor
mai bine ai mai citi ceva din cartile editate dupa 2000 cand deja a inceput sa apara purul adevar la suprafata.
Sa stii ca oamenii in 1991 nu siau permis sa aplice pt redobandirea cetateniei pt ca era o crima.Daca erai prins in vama cu 2pasapoarte puteai sa faci puscarie….
Plus la aceasta oamenii din partea Basarabiei pana in anul 1990 nu au avut practic nici o tangenta cu Tara Mama din cauza KGB-istilor. Dupa destramarea URSS-ului oamenii au indurat saracie foarte multi ani, imi aduc aminte si acuma cum invatam la lumina lumanarii. Aveam electricitate doar 4-5ore pe zi, deci iti dai seama ca oamenii nici sa citeasca un ziar nu mai apucau pt ca nu aveai ce citi,deoarece nu era Internet, posturi de radio ,surse de informare adecvate , etc….. DE exemplu, daca Ilie Iliescu intrase la presidentie in 1990 in Basarabia aflai abia in 1991 cine e presedintele Romaniei, prin aceasta am vrut sa arata viteza de raspandire a informatiilor la aceas vreme.
Multa bafta la toti.
,,Vorba lunga saracia omului”
January 29 2009 la 09:48
Stela,
Unde mai este pe Wikipedia lb mold-ca in general si si cu chirilice in particular ? Cred ca nu mai apar de vreun an cel putin.
January 29 2009 la 10:27
Micael, nu cedez, ci ajung uneori la o saturatzie. Iti spun sincer ca am cunoscut multi români basarabeni, care au ales Moscova anume din cauza cârcotasilor români din România. La început, crede-ma, nu-i întelegeam, acuma încep sa-i înteleg un pic. Desi nu as alege niciodata “optiunea” de a merge la Moscova. Pai, afla ca acesti români basarabeni au fost poate mai putin norocosi decât mine: ei au cazut NUMAI peste cârcotasi, care i-au umilit în tot halul, cum ca-s rusi, ca vor cetatenia româna din interes, etc. Rezultat: au luat cetatenia rusa (renuntând la cea a RM, legea rusa nu accepta dubla cetatenie). Actualmente, exista în RM 300.000 de moldoveni cu cetatenie rusa. Sa nu crezi ca au facut-o cu tragere de inima. O parte-da (rusofonii, majoritar). Dar multi dintre moldoveni, au facut-o cu lacrimi. Dupa ce au asteptat degeaba 9 ani cetatenia româna. E greu sa crezi asemenea istorii, pentru ca stiu ce se crede: ca nu-s adevarati români. Chestia e alta. E aceea ca rusii spre exemplu, din moment ce le-ai luat cetatenia (sau te pregatesti sa le iei cetatenia), DEJA te considera de-al lor. Iti ofera o securitate morala si psihologica. Si îti spun “Bine ai venit”. Românii-fac contrariul. Poti sa te dai cu capul de pereti spunînd ca esti român, tot din “rus” nu mai iesi. Eu nu înteleg pîna la urma de ce românii se mira ca basarabenii îsi vorbesc în rusa între ei. Pai, uiata-te, draga la consecinte. Uitat-te CE ai facut TU la distrugerea încredereii (si asa mici) a unui român basarabean. La câte umiliri istorice (si nu numai) au cunoscut basarabenii, te mai miri de ce multi au atâtea complexe de inferioritate? De ce acesti români mediocri nu pricep ca chiar daca întîlnesc 1000 sau 100.000 de basarabeni anti-români, din moment ce întîlnesti un român basarabean care simte ca un român din Romania, de ce nu pricep ca asta-i DOVADA VIE ca Basarabia româneasca n-a murit, ca totusi Românismul traieste si acolo. Eu aveam ideile si convingerile mele despre originea mea româneasca înainte de a emigra (zic asta, în caz de mi se spune ca gândesc asa pentru ca nu mai traiesc în RM, ca am mentalitatea occidentala, etc). Concluzie: voi continua mereu lupta, cum zici, si sper sa nu fiu de una singura.
January 29 2009 la 10:38
Maria Mirabela iaca, te citez: “Cunosc câte ceva din “secretele” astea dintre diplomatii de aici”
Așa; curios făcum-ai… ia spune-ne mai multe. Ori, consideri că sunt din gașca cârcotașilor și nu merit a afla mai multe?
Cam așa scriai de anumiți utilizatori de pe aici…
January 29 2009 la 11:03
Micael,
Si ca sa revin la istoria despre strabunica mea, de care-ti ziceam, as spune ca nu e “istorie”, ci niste detalii pe care le aflasem. Tu spuneai ca basarabenii nu au participat la Mica Unire din 1859. Corect. Deci, strabunica mea povestea ce-a auzit de la parintii ei: cum ca dupa Unirea din 1859, basarabenii începeau si ei sa se revolte, prin satele MD. Sentimentul national lua amploare (era la sfârsitul sec. 19). Desi, ei se credeau “moldoveni”, cu “limba moldoveneasca” (asa credeau majoritatea taranilor, cum erau si strabunicii mei). Cei care stiau de originea româneasca erau elitele, dar atunci elitele erau rusii (sau moldovenii rusofoni). Dar, oricum, chiar daca se stia, nu se spunea nimic de românism. Deci, “rezistenta” o constituiau, mai mult, taranii moldoveni. Era deja mult pe atunci sa te consideri (macar si în familia ta, chiar de n-o spuneai deschis) anti-rus, asta era una din dovezile patriotismului. Cum am zis, strabunica mea nu stia carte, vorbea “limba moldoveneasca” din familie, transmisa oral de la parintii, bunicii ei. Dupa Unirea din 1918, “limba mold-ca” era “limba româna” (cu alfabet latin, desigur). Si ceea ce e interesant, e ca taranii credeau sincer ca- s români si vorbeau de limba româna, nu “mold-ca” pentru ca era aceeasi limba, pe care o întelegeau. Si pentru ca scapase de rusi, desi rusii erau prin orase, nu prin sate. Prin sate, era 1-2 persoane care stiau carte. Dar si aceia, tot rusa scriau, citeau. “Limba mold-ca” era transmisa oral. A, da, si înca ceva. Multe nume moldovenesti se rusificau pe atunci. Era vorba mai ales de moldovenii care erau la conducere în perioada tzarista. Exemplu: “Moraru” devenea “Morari”, “Ionescu” devenea “Ivanov”, etc. Numele familiei strabunicii mele era Andronache (am vazut ca sînt multi cu familia asta prin Botosani, Moldova româneasca).
January 29 2009 la 12:55
Buna ziua!La inceput vreau sa-mi cer scuze pentru comentariul meu de ieri care se pare ca a iritat mai multa lume! Nu asta era intentia mea, ci aflat intimplator pe acest site am vrut sa aflu unele puncte de vedere despre o situatie(in special istorica) pe care am expus-o! As vrea totusi sa stiti ca am mai fost odata in Moldova dar in ianuarie 91 cind era URSS! De asemenea nu ma-am deplasat in R M pentru a practica turismul sexual ci pentru a distribui gratuit citeva mii de carti de istorie , cadou din partea unei fundatii din Romania! Citiva voluntari din acest proiect am incercat sa rugam pe o parte din cei citeva mii de studenti din R M de la Iasi si Bucuresti sa faca acest lucru in locul nostru dar la rugamintea de a duce si distribui fiecare student cite 5 sau 6 carti ne-am izbit de un zid de nepasare, indiferenta si chiar rea vointa! Si asta pt ca fiecare tratat care avea circa 800 pagini atunci cind era oferit cadou, eventualul beneficiar care nu trebuia sa fie din familia distribuitorului(o conditie a sponsorilor) trebuia sa completeze un chestionar cu citeva date personale si intrebari referitoare la perceptia in basarabia a istoriei romanilor! Asta pt ca la preturile actuale un tratat costa cam 60 RON si am fi gasit enorm de multi doritori care sa le depuna in interes personal la unul din multele anticariate din capitala romaniei! Am rezolvat cu distribuirea foarte repede, dar ce m-a surprins aproape total a fost ca persoanele de o alta nationalitate decit cea moldoveneasca(spun moldoverneasca pt ca la referendumul din 2004 peste 70% din locuitorii republicii asa s-au declarat si eu le respect optiunea) au manifestat o mult mai mare deschidere, rabdare si chiar bunavointa la intrebarile puse! Am ajuns si in transnistria si vreau sa spun ca lucrurile acolo nu sint nici pe departe asa cum le prezinta presa moldoveneasca si cea romaneasca! Asta e o constatare personala(mi s-au parut mai stresati moldovenii din dreapta nistrului, decit cei din stinga care invata limba materna cu scris chirilic-am inteles ca e un experiment care in urmatorii ani ar putea fi aplicat in toate scolile din republica, pentru a se reveni la scrierea din vremea lui St cel M si care a fost studiata pina pe vremea lui Cuza)! Nu va mai retin mult, inutil de spus desigur, ca prima mea facultate pe care am absolvit-o a fost cea de istorie, si de aceea explicatiile binevoitoare despre mersul istoriei in ultimele doua secole in tinutul dintre Prut si Nistru nu -mi pot schimba decit cu foarte mare greutate(cu argumente valabile din punct de vedere istoric, social, geografic si demografic)punctul de vedere! Nu pot sa nu constat(cu amaraciune) ca din cele citeva rinduri care mi-au fost adresate din Romania, referitor la istoria transilvaniei( Erdely zic maghiarii) am constatat o mare necunoastere a suferintelor imense pe care le-au indurat zeci de generatii de romani care si-au aparat pamintul si libertatea de cele mai multe ori cu un pret pe care putini dintre noi ar mai fi capabili astazi sa-l plateaca! Incepind de la lupta voievodului Gelu(din primul sfert al secolului al zecelea) si pina in 1526, perioada in care, nobilimea maghiara aplica fata de romani dreptul palosului(jus gladii- adica romanii puteau fi omoriti la fel ca si sclavii din imperiul roman dinainte de rascoala lui Spartacus), apoi rascoala de la Bobilna, cea a lui Gh Doja, cea din vremea lui Horea, zecile de mii de romani care au fost masacrati in vremea revolutiei de la 1848 cind numai existenta celor trei regimente de graniceri romani a facut ca o intreaga natiune sa nu fie exterminata, sutele de biserici romanesti ce au fost distruse cu tunurile la inceputul secolului al optsprezecelea, perioada de dupa 1867 (imperiul austro-ungar; din 1699 pina in 1867 a fost imperiul habsburgic) masacrele de la Ip, Tasnea, Moisei si multe alte localitati pe care spatiul limitat nu-mi permite sa le amintesc! Nu stiu la citi din romani, Oarba de Mures le mai spune astazi ceva, insa stiu ca in cimitirele din Transilvania in fiecare an de ziua eroilor si de ziua armatei romane(pe 24 octombrie 1944 la ora 15 a fost eliberata ultima bucata de pamint romanesc din transilvania de catre armata romana) se aprind luminari in memoria celor 140000 de romini care au murit pentru realipirea transilvaniei de nord la Romania! Pentru cei 366000 de morti romani in razboiul pentru eliberarea basarabiei, nu aprinde nimeni nici o luminare! In cei APROAPE 20 ANI de cind moldovenii sint stapini la ei acasa, n-a depus nimeni nici macar o placa comemorativa din cei peste 800000 de adevarati romani din basarabia in care flacara romanismului s-a aprins brusc ca o vapaie , taman in 2007 cind a aparut dreptul la munca si libera circulatie in spatiul ue pe paza unui pasaport romanesc! In schimb undeva, pe malul drept al nistrului (mi-er scirba si sa scriu numele) guvernul liber ales al republicii moldova cu 71% DIN VOTURI a construit un mausoleu somptuos din marmurta alba in care arde flacara vesnica pentru sufletul eroilor sovietici care au eliberat R M de sub urgia fascistilor romani! De asta spun ca cetatenia romana ar trebui acordata la un numar redus de moldoveni! Cit sa-i numeri pe degete ! Cam atitia au ramas acum cind sufletul basarabiei(Gr Vieru) a plecat intr-o lume, poate mai buna!
January 29 2009 la 13:26
Dan,
Vezi ca pâna la urma, am zis si eu ce zici tu acuma. Ca cetatenia româna sa fie acordata celor care sînt cu adevarat români, care gândesc, simt si nu sînt decât români. Or, se face contariul. Se acorda 100 de cetatenii pe an, si acelea rusilor, rusofonilor, moldovenistilor din RM.
Ceea ce ai zis de românii din Transilvania, astea le-a fost dat sa cunoasca si basarabenilor rezistenti. Vezi articolul “Osânditi la nemurire” de pe site-ul http://www.românism.net , initiat de campania de informare Basarabia Pamânt Românesc. Sau poti citi asta si pe blog-ul acesta, Stela a facut un articol despre asta. E vorba de un grup de tineri din Orhei, care au luptat cu pretul vietii contra barbarilor sovietici. E unul din exemple. Daca mergi la Asociatia Victimelor Represiunilor Staliniste din Chisinau, exemple de astea ai sute si sute.
De ce nu se ridica monumente în memoria românilor din RM ? Pentru ca avem Comunistii la putere, care sînt stalinisti! Abia acuma, cu Primarul Chisinau se va ridica un monument la Chisinau pentru ei. Vezi ca a fost nevoie de o alta generatie, ca sa putem reveni la Adevar. E ceea ce spunea si Micael: e nevoie de o desteptare. Cei din 1991, pe care i-ai cunoscut, nu-s chiar o referinta.” Nepasarea” lor de care vorbesti înseamna spalarea creierilor de catre Sovieticii dracului! Ei abia de se trezisera. Ce asteptai tu de la ei, cânc cu doar 2-3 ani în urma erau înca în URSS (regimul anti-democratic, anti-protestatar ).
January 29 2009 la 14:34
Citeste Maria Mirabela siteul asta http://www.martiriromani.com/ si ai sa vezi ca nu numai basarabenii au suferit si inca cumplit.si mereu am tinut capul sus.degeaba te superi.adevarul este ca se profita de acordarea cetateniilor.de unde stii ca primeste un basarabean romanofob.sau un statalist.un moldovean transnistrean .adica cei care nu merita.de aia sa sistat acordarea cetateniilor.si degeaba dati vina pe comunism.l-ati votat de 2 ori.la noi a curs mult singe sa avem putinul care il avem.nu vorbim nici maghiara .nici moldoveneste.nici olteneste.vorbim ROMANA si PUNCTUM! Basarabia este blestemata.ori sa iubeasca prea mult.ori sa urasca la fel de mult..ROMANIA! Pe mine nu ma supara adevarul..si am mai zis…traiesc printre maghiari in proportie de 83% si VORBESC ROMANA.oriunde.si la magazin.si la banca si oriunde..fara sa-mi fie rusine!Libertatea si bunastarea se cistiga prin lupta Maria Mirabela..nu pe forumuri…CE AM FACUT PTR ROMANIA? Am fost in revolutie .afara …in strada.si am facut serviciul militar..atit cit am putut..
January 29 2009 la 14:43
Cum pot sa fie statui cu Lenin si cu Eminescu in Chisinau? Sint multe paradoxuri..prea multe pe la voi…aveti cea mai mare incredere in biserica si in…PUTIN!!! Vreti in Europa.fara NATO.fara ajutorul Romaniei..chiar si cu sprijinul Rusiei..multi habar nu au ce inseamna UE.sint mai multe intrebari decit raspunsuri..Te miri de ce romanii va iau drept rusi? Pai exemple sint multe..prea multe..limba rusa este omniprezenta..in mass-media.internet.ziare..orice..v-ati declarat independenta in 1991…si..pina in 2009…nimic nu sa schimbat.nici macar voi..daca s-ar putea…sa va schimbe alcineva.sa va zica ce e bine si ce e rau..si ca om informat..ca citesc nu numai Unimedia..un anti-romanism pe fata..nu mai zic nimic.ca mi se face scirba…eu doar atit vreau sa zic…am prieteni.vecini.maghiari.orice om d epe strada..daca vorbesc romana..din respect..vorbesc in romana.stilcit.prost..o vorbesc.si ptr asta .ai respect f mult.chiar daca maghiarii au facut mult rau..ne iertam si mergem mai departe…nu traim din amintiri.din trecutul comunist..samd..
January 29 2009 la 15:00
Da..vremurile s-au schimbat..la fel si oamenii..de aceea sintem totusi diferiti.chiar daca supar pe multi..nimeni nu-mi poate schimba convingerea.sau ceea ce ma doare. o sa cada si comunismul la voi.o sa vorbiti in continuare rusa in loc de limba materna mult timp.si de vina nu o sa fie Voronin.Rosca sau Stati.ci papa de la roma.imi pare rau ptr oamenii care cu adevarat au suferit .am fi niste criminali daca am uita jertfa lor.nu eu impart dreptatea si nedreptatea lumii…si fara fapte…nimic nu se ridica doar din vorbe ..si omul isi alege destinul si modul de viata..drumul vietii.nu demult imi zicea cineva sa invat rusa…ca o sa-mi foloseasca pe viitor…mda…no comment!
January 29 2009 la 15:10
As ruga pe cei care nu mai au nici o speranta pentru destinul Basarabiei, sa mai urmareasca si reportaje de pe http://www.jurnaltv.md acolo sînt sute si mii de basarabeni care scriu pe forum. eu una vad ca o alta generatie s-a trezit sau se trezeste. toti, majoritatea, români.
nu stiu de ce se continua cu replici, ca vorbim rusa, ca sîntem rusi etc. cînd, am spus-o de o mie de ori, eu una nu vorbesc rusa (desi n-ar fi rau, ca sa stiu macar sa-i înjur pe rusi când vin în MD), si nici colegii din generatia mea tot n-au crescut cu rusa.
bine, dar nu ai ce sa discuti, daca tot nu se întelege anumite lucruri.
January 29 2009 la 15:23
Webber,
Nu citisem mesajul tau adresat mie, mai sus. Stiu bine ca libertatea “se câstiga prin lupta, nu pe forum-uri”.
Daca ai un pic de rabdare pâna deseara, am sa pun aici, pe forum, un anuntz în care voi explica mai multe despre “actiunile de lupta pentru ceva concret, nu vorbe goale”.
Pe deseara!
January 29 2009 la 15:27
Si înca ceva, Webber.
Ma bucur ca totusi ai zis « Basarabia e blestemata sa iubeasca fie prea mult, fie sa urasca tot atât de mult România”. Deci, vezi ca mai sînt si din aia care iubesc România. Si în iubire, nu exista “cantitate”. Niciodata nu e suficienta iubirea. E nevoie mereu sa dai si sa dai. Izvor nesecat.
January 29 2009 la 15:57
mariutza si danutz ,impacati-va pt ca ,vorba rabinului: si tu ai dreptate si tu ai dreptate!maria ,stii ce-i grav acum in moldova si de fapt ce doare cel mai mult?nu faptul ca vor unii cetatenie pt a pleca in vest ,nu pt a ramane aici si sunt destui ci faptul ca tineretul este pe o cale gresita dpdv al romanismului!cum am mai spus-o, batranii si taranii au o scuza ,dar tineri- din care unii scoliti in romania ,care ajunsi acasa intra in jocul ,,mosilor” rusofoni – care considera cool limba rusa ,care intre ei vorbesc aceasta limba asta e grav pt viitorul natiei indiferent cum vreti sa o denumiti!si aici e vina voastra ,a tinerilor scoliti si a intelectualilor ,a profesorilor in special ca nu promoveaza identitatea nationala!sa le spuna cum o vrea moldoveneasca ,romaneasca dar latina insa, nu ,vad ca tinerii o aleg pe-a treia -ruseasca!asta arata debusolare!daca o luau in directia vest ma rog era directia viitoare-europa,dar nu se duc spre est!citesc ca sistemele windows se cumpara in proportie de 70-80% in limba rusa si doar 10-15% in limba romana!asta spune ceva ,nu? ma uitam pe eutv (singurul pe care-l mai prind pe digitv-n-am nici o treaba cu rosca ,pe care de cand e aliat cu comunistii nu-l mai pot suferi)si vad tineri si adolescenti cu nume neaose romanesti cum siluesc limba romana si ma doare inima!
or fi si comunistii aia vinovati (dar cine i-a ales?)dar revin ,o mare vina o aveti si voi,intelectualii!poate nu-i tirziu, mai aveti timp sa faceti misionariat la tara sa determinati alt vot dar ce faceti cu acesti tineri?viitorul n-arata bine de loc ,mai ales in perspectiva alegerilor din 5 aprilie!de-ar iesi ceilalti ar mai fi o speranta ,mai ales cunoscand oportunismul politicienilor -azi rusofili maine ei vor fi cei mai ai naibii romanofili-
dar daca o sa iasa iar comunistii sincer ma indoiesc de un viitor fericit pt ,,partida romaneasca”!mai ales ca in timpul acesta tzarii rusiei vegheaza!
January 29 2009 la 18:40
Bre oameni buni,voi nu va dati seama ca oamenii acestia au nevoie de speranta,striga disperati dupa speranta,sa o apuce si sa nu o mai lase din brate.
Si voi ce faceti in acest rastimp,va credeti destepti,interpretati in fel si chip istoria,pur si simplu ii impingeti de lA spate in camera de gazare si ii omorati cu zile !
Voi credeti ca ei sunt prosti si nu cunosc toate lucrurile acestea,dar spera ca se va schimba ceva si lupta pentru asta si voi ce puii mei faceti,le dati in cap de cum ii prindeti cu o mica greseala,le puneti crife istorice in fata,ca am murit noi pentru ei si acum basarabeni nu-si mai amintesc acest lucru si ne fac tradatori.
Oare voi sunteti capabili sa traiti numai prin contradictii,critici sau banalele malitiozitati care par a fi inocente,dar in realitate sunt atat de muscatoare.
Pur si simplu cum dati peste un basarabean-roman declarat,cum va si repeziti la el/ea ca pirania si ii devorati.
Am o intrabare pentru voi astia din Patria Mama :Voi de ce intrati pe asemenea site-uri,oare doar sa criticati pe cate unul care surprinzator se declara pe sleau roman/anca si vreti cu tot dinadinsul sa-l aduceti la starea de simplu moldovean!!!
Bre,oameni buni,eu m-am saturat de toti anarhistii si nihilistii care din vari motive cunoscute doar de ei nu vor sa acorde nicio sansa de supravietuire nu numai basarabenilor,dar si intregului neam romanesc !
Bre,maturizati-va si nu mai provocati sa va fac sa va maturizati fortat !!!
January 29 2009 la 23:58
Catre toti Românii (dintre România si Basarabia). Anuntz.
Acuma 2-3 saptamâni, am vorbit pe acest blog de un proiect european pentru basarabeni, început de la Parlamentul European. Despre el vreau sa vorbesc acum. Este vorba de o Miscare a tinerilor din RM (dar si România), pe care sîntem pe cale de a o constitui, apolitica (societatea civila) care vrea sa aduca ceva schimbari în tara noastra. Scopul nostru este de a apropia RM de Europa, prin intermediul societatii civile, prin cunoasterea trecutului istoric, a originii RM.
Intre 26-28 martie 2009, la Lublin (Polonia) va avea loc un colocviu european organizat de Parlamentul European, unde vor fi prezente mai multe personalitati europene. Echipa noastra face parte din invitati. Insa fiecare este binevenit. Vom fi acolo, echipa de constituire a acestui proiect. Cei care vreti sa ajutati RM pe calea europeana, la nivel de societate civila, sînteti invitati. Multi dintre voi vroiau sa ne cunoastem. Asta ar fi o ocazie, între altele. Sunt convinsa ca am gasi împreuna si mai multe idei pentru Salvarea Nationala a RM.
Daca doriti sa puneti umarul cu ceva pentru promovarea românismului în RM, intentionam organizari de misionariate prin satele Moldovei. In week-end, când lumea-i libera. Ca sa poate veni si cei din România. Am merge tinerii din MD si România în campanii de informare prin localitatile MD. E nevoie de mai multe grupuri, fiecare sa plece în sate diferite. E mai interesant daca din cadrul grupurilor fac parte si români din România: prezentza lor adauga în convingeri.
La moment, lucrez la elaborarea si structurarea unui program de organizare a activitatilor. Sîntem sprijiniti, deocamdata moral, de Parlamentul European.
Daca sînteti interesati, ma contactati.
January 30 2009 la 00:01
Draga Stela,
Si tu ai putea sa vii cu noi. Ai face un articol despre acest colocviu, despre ceea ce vrem sa facem. Ne-ai sprijini cu asta.
January 30 2009 la 09:45
micael pt ca m-am simtit vizat ,trebuie sa-ti spun ca nu critic ci doar constat !repet pe timpul sovietelor nu aveai alternativa dar acum ai !ce te impiedica sa cumperi o carte in romana si nu in rusa ,sa asculti un radio in lb romana si nu in rusa ,sa te uiti la tv romanesti si nu rusesti ,(la eu tv nesimtitii aia il titreaza pe tom cruise in rusa si apoi in lb romana -ca dracu suna sa-l auzi pe tom vorbind ruseste ,voua nu vi s-o fi parand aiurea dar noua, da)si mao ales voi moldoveni sa vorbiti intre voi romaneste!vorbesti de speranta ?!ce speranta poate avea o tara cand tinerii fac cele spuse mai sus de parca le-ar fi rusine ca sunt romani?si o fac de bunavoie ,caci nu stiu totusi ca in cretineala lui ,voronin sa fi dat o lege la care sa va oblige la acesta lucruri!mi-a venit o nepoata din basarabia ,are 22 de ani si vorbeste o romana ce de-abia o inteleg !e jalnic!si tu vorbesti de speranta!lucrurile acestea ma dor si ele denota o lipsa de identitate pe care nici macar nu o mai cauta!sa dea domnul sa ma insel ,dar cum am mai spus-o daca se pierde si trenul din aprilie (desi nu stiu de ce ma-ndoiesc si de asta)tare mi-i ca putem vorbi de indeplinirea visului lui voronin si al kgb-ului :nasterea unei noi natiuni!
January 30 2009 la 12:39
Buna ziua! Dupa cum am scris si in mesajul anterior am intrat intimplator pe acest blog! Asteptam ,poate altceva, dar din punctul meu de vedere lucrurile sint destul de clare! Aproape in totalitate , cei de pe acest blog sint romani autentici, care pot face un lucru pozitiv pentru natiunea romana! As vrea insa sa va spun(ca licentiat si in istorie) ca stramosii nostri -in imprejurarile extrem de dificile ale evului mediu(cind viata unui om nu valora aproape nimic) desi am fost un popor extrem de putin numeros si pe deasupra divizat in mai multe entitati statale, cu interese divergente, aflate de multe ori in conflict deschis-au gasit resursele necesare sa actioneze si sa lupte cu succes, pentru apararea si pastrarea identitatii nationale! Siuatia basarabiei actuale este extrem de clara, este stat independent membru al ONU, care are relatii diplomatice cu peste 100 state! Dupa mult timp, moldovenii sint gospodari la ei acasa! Cu toate acestea multi din cei 2% romani(procent rezultat in urma referendumului din 2004) sint extrem de revoltati ^pe atitudinea romaniei, care nu face aproape nimic(pentru romanism), dupa cum afirma o parte insemnata a lor(lucrul asta rezulta din luarile de pozitie in diferite mijloace media)! Cealalta parte (peste 80%) in frunte cu autoritatile statului, suspecteaza romania de amestec grosolan in, afacerile interne ale unui stat suveran si independent! Romania este prinsa la mijloc si in orice mod a actionat , atit in trecut cit si pe viitor , acesta va fi considerat negativ! Politica romaneasca fata de republica moldova este o politica de echilibru , coopertare, buna vecinatate si prietenie fata de un stat cu care intr-o anumita perioada a avut o istorie comuna! Din pacate raspunsul statului moldav, a fost si este in continuare ca acela a unui caine batut si aruncat in strada care musca mina celui care vrea sa-l ajute! Asta este perceptia a din ce in ce mai multor romani! Daca in 1991 peste 84% din romani erau de acord cu o eventuala reunificare a celor doua tari, in 2008 doar 47% din cetatenii romani mai sustin acest ideal(in transilvania doar 26%, iar in banat 17%)! Din pacate un procent imens dintre cetatenii republicii moldova care doresc aderarea la spatiul european, traiesc cu iluzia ca daca la putere vor veni partide prooccidentale si eventual antirusesti, uniunea europeana isi va deschide larg portile si va primi moldova in citiva ani! Din pacate intrarea in uniunea europeana nu e asemanatoare cu cea de la kolhoz si iluziile se spulbera repede! Nenorocirea mare ar putea fi ca prin spulberarea acestei iluzii sa se spulbere de fapt increderea in identitatea nationala moldoveneasca, iar tinutul dintre prut si nistru sa nu devina rapid o republica autonoma in cadrul marii federatii a rusiei( republica autonoma pt ca ar putea lasa deschisa astfel in viziunea statului imperiu, -in anumite conjuncturi internationale-posibilitatea reunificarii Moldovei si eventual a nordului dobrogei pe care l-a stapinit St cel Mare)!Mirajul occidentului este iluzoriu, in conditiile in care Romania a asdteptat 15 ani de la semnarea acordului de asociere in 1992(statut care pentru Moldova nici nu intra in discutie deocamdata) si cu sacrificii imense din partea cetateanului roman(stabilirea prin acordul de asociere a unor cote care au decapitat practic jumatate din baza industriala a romaniei, iar apoi prin cei 5 ani in care romaniei i-au fost impuse negocieri dure de preaderare in toate cele 30+1 capitole, au fost stabilite cote care fac statul roman un importator perpetuu de lapte, carne, zahar si multe alte produse agricole aflate de multe decenii in surplus in uniunea europeana! Ca lucrurile sa fie complete romania este obligata sa-si restringa in continuare emisiile de dioxid de carbon, ceea ce o face inapta de a mai primi pe viitor eventuale investitii in sectoare importante, migrate din statele aflate in vestul continentului! R M estev un stat cu o baza agroindustriala! Peste 90% din exporturi sint constituite de vin, tutun, zahar, alte alcooluri, produse agricole in general si industria confectiilor! Aceste sectoare constituie fundamentul produsului intern brut al Moldovei si de aceea contigentarea productiei acestora poate duce pe termen scurt la o criza economica grava care poate avea efecte sociale greu de controlat! Studiile efectuate de diverse institutii comunitare atesta un fapt si mai ingrijorator, aproape nici o firma din Republica Moldova, nu ar putea face fata concurentei teribile din spatiul comunitar! Romania s-a pegatit 15 ani pentru soc si cu toate astea mai mult de jumatate din produsele alimentare din supermarketuri provin din alte state! Nenorocirea este ca Moldova nu are nici un fel de produse industriale competitive care sa compenseze acest grav deficit! O alta nenorocire ar fi ca prin intrarea in U E , moldova va trebui sa iasa din CSI si astfel sa piarda piete care asigurau jumatate din exporturi! De aceea constat cu amaraciune ca presedintele vladimir voronin si partidul comunistilor, nu pot fi incriminati decit pentru coruptie si poate scuipat pe strada! In rest a consolidat limba moldoveneasca, care fara ajutorul autoritatilor centrale ar fi fost inghitita in marea de rusa vorbita tot mai mult! Copii in scoli invata moldoveneasca si nu rusa ! In plus cu grafie latina! Moldoveneasca e identica cu romana si astfel indirect porcul de voronin intareste limba romana! Planul Cozak care ar fi alipit Moldova la FED rusa, in mai putin de un deceniu, tot voronin l-a respins desi rusii au facut presiuni fantastice asupra unui stat in care peste o trime din locuitori vorbesc rusa in mod permanent! O spun, si sper din tot sufletul sa gresesc, dar vina pentru situatia grava a Republicii Moldova nu apartine comunistilor sau rusilor , ci celor peste 76% din populatie care desi se declara etnici moldoveni, nu fac nici un efort, sau ca un bolnav in faza terminala, nu mai au puterea sa mai faca nici un efort sa-si depaseasca conditia! De aceea nu cred ca situatia politica din basarabia se va schimba dupa 5 aprilie, si e posibil ca daca o alta coalitie decit cea comunista accede la putere si spulbera bazele de putere semifeudale instaurate de comunisti, republica sa cada intr-o situatie atit de grava( din cauza rusiei care-i poate cumpara pe liderii fara experienta si fara resurse substantiale financiare -asa cum au comunistii care de mai mult de 8 ani fura un procent semnificativ din avutia nationala- sau poate sa-i santajeze si eventual sa-i elimine fizic pe cei mai incomozi dintre ei, care nu se vor lasa cumparati)! Cred ca procesul de integrare europeana a moldovei de peste prut este unul de foarte lunga durata si de aceea importanta in aceste conditii este consolidarea statalitatii moldovenesti si a limbii nationale si nu ideea reunificarii sau a accesului imediat in spatiul european , idei care pot desfiinta republica intr-un timp scurt in beneficiul marii federatii a rusiei si in dezavantajul Romaniei si a natiunii romane! Cei care nu sint de acord cu mine ma pot injura pe bsb871@yahoo.com Imi pare extrem de rau dar asta e realitatea privita din punctul de vedere al unui istoric!
February 1 2009 la 15:08
Dane, consolidarea statalitatii moldovenesti este un sinonim pentru distrugerea identitatii romanesti. Statalitatea moldoveneasca se construieste impotriva unui singur stat de pe lumea asta (Romania) si impotriva unei singure identitati – cea de roman.
February 2 2009 la 09:35
dane parca-i fi rosca ,iurie rosca cel crestin si democrat!
February 2 2009 la 18:25
Buna ziua! Astazi am intrat pe un forum basarabeni ro si am citit atita murdarie scrisa, venita poate, din Basarabia, incit cred ca Basarabia lui Grigore Vieru este un vis mentinut la viata artificial de o mina de romani! Unire cu sila nu se poate face pt ca e democratie! Va doresc toate cele bune! Cred ca unirea se putea face atita timp cit nu erau atitea mijloace mass media! Acum Romania e batjocorita de 1000 ori intr-un minut si nimeni din basarabia nu ia atitudine!
February 3 2009 la 22:16
A propos de Wikipedia.
Wikipedia moldovenească a fost închisă deja, iar proiectul îngheţat. Mai mult, iniţiatorul Wikipediei româneşti a înaintat cerere de scoatere a codurilor mo şi mol din codurile ISO (vedeţi http://ro.wikipedia.org/wiki/Utilizator:Gutza/arhiv%C4%83_test_9_noiembrie_2008 ), soldată cu succes. Astfel, limba moldovenească nu mai există (dacă chiar a şi existat vreodată). Staţi lejer, noi mergem spre libertate chiar şi fără să vrem!
February 3 2009 la 22:25
Către Dan, Webber şi alţii de teapa lor.
Atitudinea asta defetistă este nedemnă de nişte bărbaţi.
Sincer să vă spun păreţi nişte muieri. Aţi aflat realitatea şi v-aţi şi grăbit sub fusta mamei? Basarabenii nu ne vor! Îi lăsăm la …mesajmoderat… să se rusifice mai departe! De ce să ne mai obosim să facem ceva? Doar e mult mai comod aşa! Ar trebui să vă fie ruşine în faţa acestei fete pe care o tot agresaţi – are mai multă bărbăţie decât voi. Ar trebui să vă fie ruşine în faţa tuturor basarabenilor care cunosc realităţile basarabene mult mai bine decât voi şi totuşi nu se lasă, trezindu-i zilnic mii de oameni la românitate. Şi dacă nu sunteţi în stare şă fiţi bărbaţi şi să vă faceţi datoria faţă de neamul vostru, puneţi-vă câte-o fustă şi fugiţi la rusnaci! Sunteţi într-atâta de proşti că nu înţelegeţi că pe ei îi slujiţi, …mesaj moderat…!
February 4 2009 la 12:46
Buna ziua! La mine nu era vorba de atitudine defetista ci de constientizarea realitatii! Mesajul meu nu era adresat nimanui in mod direct, deci nu cred ca am agresat pe cineva! Oricum imi cer scuze pt cele trei mesaje pe care le-am lasat! Problema basarabiei este urmatoarea, vina apartine asa zisilor romani nascuti acolo care se bat cu pumnul in piept ca sint romani si au luptat dar nu stiu cum sa fuga mai repede de Acolo! Numai in Romania sint peste o jumatate de milion care au fugigt din basarabia si cind cauti pe cineva sa duca acolo o carte romaneasca nu vrea nimeni! Nenorocirea basarabiei nu e regimul comunist ci milionul de moldoveni care au fugit in strainatate(unii din ei ca niste lasi) si si-au abandonat tara in care s-au nascut pt un troc cu laturi! De asta unirea nu se poate pt ca basarabenii au ajuns ca un mar putred pe care nu-l vrea nimeni! Stiu doar sa se lamenteze si sa dea vina pe romania! 40 ani cind romanii o duceau greu si mai ales perioada lui ceausescu , se considerau superiori iar acum cind la ei e rau, dau vina pe ceilalti romani! Multi romani din moldova se declara romanii pt a obtine pasaport in loc sa-si duca crucea! E mai usor sa dai vina pe altii! Comentariul este general si de aceea cititorii de pe site se exclud!
February 4 2009 la 17:59
Dane, îmi cer scuze pentru expresiile tari dar la altă reacţie decât cea de indignare n-ai fi avut cum să te aştepţi. Îţi înţeleg indignarea faţă de atitudinea românofobă a basarabenilor, dar la ce te aşteptai după 200 ani de rusificare? Mai ales că te declari istoric. Te asigur că nu ai desluşit bine realităţile basarabene dacă crezi că comuniştii, care nu ştiu unde să ne mai bage rusa, au consolidat limba “moldovenească”.
February 4 2009 la 18:18
Scrii comentarii foarte lungi, dar ideile tale pot fi rezumate în câteva propoziţii: Basarabia este prea rusificată ca să ne mai aşteptăm la unire, procesul este ireversibil, trebuie s-o lăsăm ruşilor şi comuniştilor.
Nimic mai puţin defetist şi mai neadevărat nu există. Chestii similare am auzit doar din gura lui Stati şi a lui Roşca, o simplă justificare a propriei descurajări care face jocul duşmanilor de moarte a României. Declarând asemenea lucruri, fie cunoşti foarte prost şi istoria, şi realitatea basarabeană, şi caracterul basarabenilor înşişi, fie o faci cu rea-voinţă, punându-te pe aceeaşi treaptă cu persoanele mai sus menţionate.
February 9 2009 la 19:25
Helgie numi permit s tinjur k i pi blogu la o domnisoara dragutz sh dishtiapt, da daca Moldova di E cari o fost a lu Shtefan cel Mari tu crez k trebi lasati pi mana rushalor tinshali amarnic sh grav
March 13 2009 la 02:49
[...] p.s. Iată un exemplu mai vechi, la aceeşi temă şi, apropo, de la aceeaşi instituţie. Exemplul l-am mai dat în articolul “R. Moldova – ţara triplurilor! (Moldoveneasca Face2Face cu Româna)”: [...]
March 23 2011 la 04:46
Ar trebui ca statul roman sa-si schimbe atitudinea fata de moldovenii din rep Moldova.. Moldovenii vorbesc numai de rau tara noastra, Romania. Sunt niste profitori si niste …..
Ridica in slavi Tara lor Rusia. De ce nu le ofera ei vize si locuri gratuite in scoli?
Destapta-te romane! Ca nu am ajuns de rasaul lor.