Dan Dungaciu – lansare de succes la Bucureşti
13 February 2009 15:14 Cartea de pe noptiera mea, 1,959 afişări
Joi, 12 februarie, la librăria Eminescu din Bucureşti, Editura Cartier a lansat cartea Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, semnată de sociologul român Dan Dungaciu. Au vorbit personalităţi importante, precum fostul preşedinte român Emil Constantinescu, senatorul pentru românii de pretutindeni Viorel Badea, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu, Mădălina Şchiopu redactor Dilema Veche şi istoricul de la Chişinău, Ion Varta.
Vorbitorii au subliniat, dincolo de importanţa cărţii lansate, necesitatea unui „proiect” R. Moldova la Bucureşti, importanţa României ca „primul stat românesc” pentru integrarea europeană a R. Moldova, paradoxurile statului nostru – neutru cu trupe ruse pe teritoriul său -, lipsa de dorinţă reală de soluţionare a problemei transnistrene şi menţinerea R. Moldovei în afara spaţiului european. Concluzia a fost că acest volum trebuie să fie „începutul unei noi maniere de a reflecta asupra R. Moldova”.
Au mai fost prezenţi în sală diplomaţi, universitari, ziarişti şi câteva posturi de televiziune (TVR1, TVR Internaţional şi TVR cultural), posturi de radio. În public am remarcat mai mulţi basarabeni: directorul Editurii Cartier Gheorghe Erizanu, istoricul Ion Varta, actorul şi regizorul Mihai Fusu, studenţi aflaţi la studii la Bucureşti.
Sala a fost neîncăpătoare, lucru care îl pot confirma toţi cei care au asistat, mai bine de o oră, la acest eveniment. Publicul s-a arătat vădit interesat de tematica abordată – Republica Moldova.
Volumul Cine sîntem noi? Cronici de la Est de Vest este un studiu amplu asupra realităţii din Republica Moldova, care cuprinde analize detaliate şi complete, scrise de-a lungul ultimilor ani şi apărute inclusiv în presa de la Chişinău.
Cartea s-a bucurat de o primire foarte bună la Bucureşti.
Pe când o lansare şi la Chişinău?
Mai jos vă ofer spre vizualizare o galerie foto de la lansare.









































February 13 2009 la 15:49
N-are nimeni varianta electronica gratuita?
February 13 2009 la 16:33
as vrea mult sa vad impresiile unui om “din afara” care a trait si activat aici alaturi de noi, despre RM
Poate ne ajuta cumva moderatoarea blogului.
February 13 2009 la 16:41
Fii mai explicit, te rog.
February 13 2009 la 17:05
Draga compatriot echidistant,
daca mai ai răbdare pot sa realizez eu la Nova un interviu cu Dungaciu. Si daca apropo ai nevoie de impresiile unui om din afară, mă poţi întreba pe mine. Sau poate consideri că opiniile mele nu contează, sau poate nu ştii că eu tot provin din afară …
February 13 2009 la 17:12
Victor, buna idee. Daca te decizi, astept parerile tale, aici pe blog.
February 13 2009 la 17:24
nam de unde sa stiu de unde provii si daca te uiti bine cum am scris din afara iti poti da usor seama la ce am facut aluzie
February 13 2009 la 17:26
Iar nu te inteleg.
February 13 2009 la 17:29
parca vorbim in aceeasi limba,
February 13 2009 la 17:40
Care?
February 13 2009 la 17:41
Capitolele cartii daca nu ma insel sunt colectia articolelor pe care le citeam cu placere in 2007, 2008 in Flux-ul lui Rosca unde Dungaciu semna editorialele de vineri. Asa e? Am colectia fluxului si acum.
M-as bucura sa citesc pe blogul personal al lui Nichitus despre discursurile celor invitati la lansare. Ii scriu si lui acus rugamintea.
February 13 2009 la 17:45
Din pacate, aici pe blog nu vad nimic de continut, de aceea il voi ruga pe Nichitus. Si fara poze as fi crezut ca a avut loc lansarea:)
Apropo de traseismul Flux – Timpul, oare care e raportul bani – interese geopolitice – pasiune analitica? Ramane o mare intrebare deschisa…
February 13 2009 la 18:36
Cine este Nichitus?
February 13 2009 la 22:29
Sunt student al domnului Dungaciu. Vreau sa il felicit pentru aceasta lansare la care am asistat si, la care, intr-adevar au participat nume remarcabile (atentie pentru creion rosu: inainte de a scrie mai gindeste-te ce scrii ok). Evenimentul intr-adevar a fost de succes, bine spus. Sala era arhiplina, ceea ce mai rar vezi la astfel de evenimente. Am si inceput sa citesc cartea si este una pe masura autorului. Mult succes pe mai departe, d-le profesor. Cu repect, Tudor.
February 13 2009 la 22:37
Creion Rosu,
dupa cum vezi, parerea ta, pe care o respect, nu este impartasita de cei care au participat la eveniment.
Multumesc ambelor comentarii.
February 14 2009 la 02:52
Nu prea stiu multe despre domnul Dungaciu, insa am auzit ca nu prea este agreat de tovarasul Voronin…sa ma corecteze cineva daca gresesc
multzam fain
February 14 2009 la 09:37
Felicitari, Dan Dungaciu si Cartier. Multumim, Stela! Nu pot sa nu pomenesc si de alt volum al lui Dan: Moldova, ante portas! aparut la noi la Tritonic. Biblioteca Dungaciu se mareste. Pe cand urmatoarea? Ma tot intreb: cum ar fi un roman semnat Dungaciu, despre Moldova…?
February 14 2009 la 14:05
Draga Bogdan, iti multumesc pentru mesaj. Si speram ca si urmatoarea carte a autorului sa apara cat mai curand. Sa inteleg ca la Tritonic?
February 15 2009 la 17:42
Mai sunt si de alte pareri ale participantilor la eveniment decat “un student”…
February 16 2009 la 07:18
Pentru cei care nu stiu cine sint as dori sa ma prezint, jurnalist roman care locuieste in Republica Moldova din anul 1992, atunci cind a venit sa faca cea de a doua facultate in cel de al doilea stat romanesc / Republica Moldova. Intre timp am decis sa ma stabilesc in Chisinau unde la primul post de radio privat din Moldova, radio Nova realizez un program matinal de politici publice. Interviurile pot fi ascultate la victornichitus.podomatic.com
February 20 2009 la 17:05
Cum mai are tupeul …mesaj moderat… Constantinescu sa se mai afiseze pe la astfel de evenimente?
February 21 2009 la 17:11
Stela, dar ce am zis asa de rau de nu mi-au fost publicate comentariile?
February 22 2009 la 23:25
Astept un raspuns….
Reiau ce am zis:
- cam multi in sala se uitau cu un fel de ura unu la altul; poate multi dintre ei fiind fosti agenti ai domnului Magureanu, prezent si el in sala
- Constantinescu a vorbit bine , prea bine fata de ce presedinte prost a fost
- Femeia de la Dilema Veche a citit discursul de la foaie, a dat impresia ca nu stie sa articuleze ceva coerent despre basarabeni
-in sala tinerii erau majoritari de origine din Bucuresti
BASARABIA PAMANT ROMANESC!
August 6 2009 la 23:30
exista aceasta carte in format electronic? cu plata!!