La Bucureşti – „O lacrimă şi o floare” pentru Grigore Vieru

14 February 2009 17:14 Stela Popa Articole,

Astăzi, 14 februarie, marele poet Grigore Vieru ar fi împlinit 74 de ani. Acest veşnic îndrăgostit de poezie şi de Basarabia, a fost comemorat şi la Bucureşti. Pe invitaţia primită de la iniţiatorii acestei acţiuni (Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, Uniunea Naţională a Tinerilor Basarabeni, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, Asociaţia Culturală La noi la Români) era scris cu litere mari că suntem invitaţi să fim alături de “omagierea poetului NAŢIONAL” – O lacrimă şi o floare, la zi aniversară.

Pe lângă tinerii prezenţi, la ora 11, la Casa Studenţilor Bucureşti, s-au adunat şi cunoscuţi oameni de cultură şi jurnalişti, dintre care îi menţionez pe Iuliana Gorea Costin, fost ambasador la Consiliul Europei din partea R.M., Niculina Merceanu, realizator TVR, Mihai Prepeliţă, scriitor, precum şi mulţi alţii. Momentul de reculegere de la început şi programul de muzică şi poezie, prezentat şi susţinut de studenţi basarabeni, a fost completat de discursurile solide şi emoţionante ale celor care l-au cunoscut pe poet şi au fost alături de el.

Vorbitorii au ţinut să menţioneze importanţa strategică, culturală şi naţională, a operei şi valorii lui Grigore Vieru şi au împărtăşit celor prezenţi din amintirile lor legate de poet. Felul în care i-au analizat viaţa şi opera a fost unul semnificativ – au reuşit să menţină trează atenţia unei săli, din păcate, nu plină.

La comemorare ar fi trebuit să participe şi poeta Leonida Lari, dar, din motive personale, scriitoarea nu a putut să vină, în schimb i-au fost citite câteva poezii dedicate memoriei lui Grigore Vieru. Tot cu o poezie şi-a încheiat discursul şi Iuliana Gorea Costin. Este vorba de Moartea lui Vieru, semnată de scriitorul şi publicistul Nicolae Dabija, pe care o redau integral mai jos.

Moartea lui Grigore Vieru

Spitalul de urgenţă s-a trezit

Şi-i bântuit de-o veste tot mai grea:

Vieru zace undeva, strivit,

Căci s-a găsit şi pentru dânsu o şosea.

E scos poetul pe fragmente, dintre şine…

“Sunteţi Vieru?”

“Da”

“Şi ce vă doare? ”

“Doar Basarabia…

Ea… suferă mai tare…

Pe ea salvaţi-o-ntâi,

Şi-apoi pe mine…”

I-i sângele cu fiare amestecat

Ca Prutul lui cu sârmă ucigaşă:

“Unde vă doare cel mai tare?”

“Nu sub cămaşă…,

Ci Neamul meu… că-i… cel mai dezbinat ”.

”Lui-

medici voi, cu harul vostru sfânt!-

Scos de sub roţi ca de sub răstignire,

Mai daţi-i viaţă, ca să mai respire

Şi să mai scrie încă un “Legământ”.

Viaţa încet din trupul lui se scurge,

La el Spitalului i-i greu s-ajungă,

Şi Prutul tot e-o lacrimă prelungă

Pe faţa Europei care curge…

Şi, ca povestea cea cu lupi şi iezi,

Singurătatea s-a făcut mai mare…

Iar ţara seamănă cu-o lumânare

Ce pâlpâie uitată în zăpezi…

Cu mersul lui, tăcut de heruvim

El s-a-nălţat la ceruri: şi învie.

Şi, numai noi, rămaşi în străinie,

Nici nu ne naştem şi nici nu murim…