(Interviu) “Presa de la Chişinău îmi aminteşte de presa din România anilor ’90!”

31 March 2009 23:38 Stela Popa Interviuri,

“Îmi place foarte mult ceea ce fac. Este tot cea ce mi-am dorit vreodată. Nu m-aş putea vedea la un loc de muncă normal, într-un birou, cu un program de opt ore şi o viaţă liniştită. Aşa ceva nu mi se potriveşte. Tocmai de aceea am ales să fiu jurnalist”.

Aşa îşi începe propria caracterizare, pe blogul său, jurnalistul Andi Laslău. L-am văzut de multe ori la televizor, în mijlocul evenimentelor, în nenumărate transmisii live şi mi-am dat seama că acest om este cu adevărat pasionat de ceea ce face. În plus, CV-ul lui certifică o experienţă activă în jurnalism. ProTV, Pro FM, Tele 7abc, Radio 21, Radio Star, OTV, Agenţiile de presă RomNet şi AM Press, Realitatea Românească, Ziarul, Radio Total, Radio Delta-RFI, Evenimentul Zilei, Antena 3 şi Antena 1 sunt doar câteva dintre instituţiile media unde a activat până acum.

L-am cunoscut prin intermediul blogului său unde mi-am regăsit blogul în blogroll la el. I-am scris un mesaj de mulţumire. Am primit un răspuns optimist şi încurajator. Andi spunea că mă cunoaşte încă de la televiziune, de când urmărea prin satelit posturile TV din R. Moldova. Aşadar, prin intermediul televizorului, iată, ne cunoşteam reciproc. După câteva discuţii interesante i-am propus să realizăm un interviu. A acceptat cu plăcere.

“Fac parte din generaţia care a trăit Revoluţia din 1989 atât la televizor, în direct, cât şi pe stradă”

Stela Popa: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Andi Laslău: Sunt un om care a ales să facă presă pentru a fi mai aproape de oameni. Pentru a-i informa, pentru a-i asculta şi, nu în ultimul rând, pentru a-i ajuta. Sunt o fire mai rebelă de felul meu, cu o gândire cât se poate de liberă, descătuşat de ideile preconcepute. Încerc să văd dincolo de aparenţe. Încerc, pe cât pot, să le spun întotdeauna adevărul oamenilor care îmi urmăresc ştirile. Şi nu încerc să-i influenţez.

Sunt unul dintre acei jurnalişti care nu a învăţat meseria la o facultate de profil, ci în câmpul muncii. Am studiat, însă, cam toate manualele de jurnalism de la noi, dar şi multe cărţi şi cursuri de jurnalism din străinătate, folosite în televiziuni precum BBC sau CNN. Am învăţat din toate câte ceva care să aplic în viaţa de presă de zi cu zi. Din trei decenii de viaţă, ultimii 13 ani mi i-am petrecut în presă. Sunt născut în zodia scorpionului şi am avut norocul să provin dintr-o familie multiculturală, cu rădăcini româno-maghiaro-germane. Cu toate astea sunt naţionalist, fără să cad în extreme. Îmi iubesc ţara şi istoria ei.

SP: Pe blogul tău afirmi că “Istoria se scrie în direct, la televizor“. De ce crezi asta?

Andi Laslău: Pentru că trăim în secolul vitezei şi în secolul informaţiei. Oamenii vor să afle ştirile cât mai repede, să fie permanent ţinuţi la curent cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. Nu mâine, nu după o oră, nu după câteva minute, ci chiar în timp real, în timp ce se întâmplă evenimentele. Evoluţia tehnicii a făcut ca timpul ştirilor să fie timpul prezent, iar instantaneitatea a devenit ritmul normal al informaţiei. Nu e deloc uşor să faci faţă acestui ritm, pentru că informaţia trebuie verificată şi analizată. E nevoie de echilibru între obiectivitate şi subiectivitate, între informaţie şi spectacol.

Fac o paranteză, cu referire directă la sloganul tău – „Nu fi simplu (tele)spectator”. Ai spus-o cum nu se putea mai bine. Fac parte din generaţia care a trăit Revoluţia din 1989 atât la televizor, în direct, cât şi pe stradă. La fel şi fenomenul „Piaţa Universităţii”, la fel şi mineriadele. Sunt parte din acea generaţie care a învăţat pe propria piele că nu poţi crede doar ceea ce vezi la TV. Dacă ne luam după ceea ce vedeam la TV, înseamnă că România s-a rupt definitiv de comunism, că Securitatea a dispărut, că în Piaţa Universităţii au fost doar „golani” care au vrut să facă rău acestei ţări, că minerii au fost „băieţeii buni” care au făcut ordine în ţara asta. Dar cine poate crede asta?

“Ştirile din şi despre Republica Moldova nu fac rating, nu aduc audienţă”

SP: Cum “se scrie” în cazul acesta, la televiziunile româneşti, istoria R. Moldova, dacă subiectul, practic, nu există în spaţiul mediatic de acolo? Excepţie fiind desigur, declaraţiile lui V. Voronin, datorită caruia, iată, subiectul mai revine în discuţie. Explicaţia trusturilor de peste Prut este simplă – subiectul nu aduce raiting. Să fie acesta singurul motiv pentru care subiectul este mai puţin de interes?

Andi Laslău: Privind din România, ştirile din şi despre Republica Moldova sunt văzute ca şi ştiri externe. La fel ca şi ştirile din SUA, Germania, Anglia, Italia, Franţa, etc. Televiziunile de la Bucureşti au corespondenţi la Chişinău, unele au chiar redacţii acolo, dar ştirile lor apar extrem de rar aici. Pot să spun că le numeri pe degete.

SP: Singura redacţie este PRO TV Chişinău. TVR-ul, de exemplu, are un singur corespondent, alte posturi – nici unul.

Andi Laslău: Iată. Respectiv, vezi mai des ştiri despre românii din Italia sau din Spania decât despre cei din Republica Moldova. Chiar şi declaraţiile lui Vladimir Voronin apar rar în media de la Bucureşti, doar atunci când au legătură directă cu România. Despre campania electorală din Moldova, în România nu s-a spus mai nimic. Probabil că vom vedea la ştiri eventualele incidente de la vot şi, bineînţeles, rezultatul. Care e motivul oficial? Ştirile din şi despre Republica Moldova nu fac rating, nu aduc audienţă. Permite-mi să aduc, însă, două contra-argumente acestei logici. Sunt foarte mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova care se află în România, iar multe din televiziunile româneşti se văd, prin cablu, şi în dreapta Prutului.

SP: Sunt şi acolo anumite criterii de selectare. Eu scriam într-un articol anterior că în reţelele de cablu posturile româneşti sunt minore, de divertisment, fără nici un mesaj politic. Dintre posturile din România eu am acasă: Taraf TV, Etno TV, Sport TV, Acasă TV, TVRM, SENSO, Kiss TV. Excepţie fac doar Naţional TV, Realitatea TV, TVRi şi PRO TV retransmis de Chişinău, pe arii foarte restrânse, în rest, numai în rusă şi ucraineană.

Andi Laslău: Luând în consideraţie doar aceste argumente, fără să mai ţin cont şi de românii interesaţi de fraţii lor din Moldova, cred că s-ar justifica o reflectare mediatică mai amplă. Dar aceasta nu este decât o simplă părere. Ştirile care, totuşi, mai apar aici despre R.M. sunt preponderent negative. Spre exemplu, ultima ştire despre Republica Moldova a apărut săptămâna trecută. Era vorba de peste 170 de români, care au vrut să ia parte la aniversarea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România, dar s-au trezit întorşi de la graniţă fără nicio explicaţie. Ştirea a apărut din oră în oră la posturile de ştiri şi la jurnalele principale de la celelalte televiziuni. Nicio televiziune nu a transmis vreo reacţie de la Chişinău. S-au mulţumit să dea declaraţia ministrului de externe al României, care a spus că va cere explicaţii omologului de la Chişinău.

SP: Da. Pentru că aşa cum spuneam, nu sunt suficienţi corespondenţi aici.

“Chiar n-aş vrea să-mi văd copiii sau nepoţii citind în cartea de istorie despre Magda şi Tolea Ciumac (…) sau alte asemenea personaje scoase din „cutia cu monştrii” ai presei”

SP: În acest context, intervin şi voi da un exemplu din experienţa proprie. Între un subiect în care relatam despre un bătrân din sudul Moldovei care, din banii proprii, a ridicat un monument în memoria ostaşilor români şi un hoţ care a prădat o bancă din Chişinău, pe o bicicletă, editorul de la Bucureşi a ales cel de-al doilea subiect. Cum ţi se pare?

Andi Laslău: E o reacţie tot mai des întâlnită, chiar dacă sfidează regulile jurnalistice şi criteriile care definesc o ştire. Trebuie făcută diferenţa între ştire şi fapt divers. Acest mod de abordare nu este decât o nouă dovadă a tabloidizării presei. Nu se mai caută materiale de substanţă, ci… senzaţionalul. Circul ieftin. Bănci se sparg aproape zilnic, dar bătrâni care să construiască monumente din pensie nu vezi în fiecare zi. Tocmai asta e o ştire, chiar dacă nu una senzaţională.

Privind din perspectiva asta, sunt obligat să mă contrazic singur. Ştiu că istoria se scrie în direct, dar ferească Dumnezeu ca istoria să se scrie din ceea ce se apare în presă. Chiar n-aş vrea să-mi văd copiii sau nepoţii citind în cartea de istorie despre Magda şi Tolea Ciumac, Sexy Brăileanca, Nicioleta Luciu, Elodia, Cristian Cioacă, Sorinel Puştiu, Adrian Copilul Minune sau alte asemenea personaje scoase din „cutia cu monştrii” ai presei. Că dacă ar fi aşa, generaţiile viitoare ne vor vedea ca pe un neam de politruci, hoţi, criminali, prostituate.

“Presa de la Chişinău îmi aminteşte de presa din România anilor ’90″

SP: Cât se poate de adevărat. Andi, spui că urmăreşti presa de la Chişinău. Care este părerea ta despre aceasta? Când priveşti de la Bucureşti felul în care se mişcă lucrurile în presa de la noi, care este percepţia ta?

Andi Laslău: Mie, personal, presa de la Chişinău îmi aminteşte de presa din România anilor ’90. Acea presă cvasi-liberă, aflată la început de drum, care încearcă să-şi găsească locul şi rolul. E posibil să fie doar o impresie superficială, pentru că de aici nu am acces decât la o mică parte a presei din Republica Moldova.

SP: Sunt şi alte voci care afirmă acest lucru…

Andi Laslău: Nu e o presă atât de spectaculoasă ca şi cea din România, nu abundă de senzaţional, dar nici nu intră în profunzimea lucrurilor. Pare acel stil de „presă de relatare”, specific anilor ’90. Mă refer în principal la televiziunile moldovene pe care le-am putut urmări prin satelit sau pe internet. Jurnalele pe care le-am văzut mi-au lăsat impresia de neprofesionalism. Ştiri cu o singură sursă – în care nu apare partea acuzată, lipsa unui demers jurnalistic. La asta se adaugă capetele video mult prea lungi, fără ilustraţie din off, redactarea defectuoasă a materialelor. Sincer să fiu, chiar dacă dicţia prezentatorilor şi a voiceover-ilor e foarte bună, de multe ori n-am reuşit să înţeleg care e ştirea in sine, şi asta din cauza redactării. Excepţie face Pro TV, care am auzit că avut şi probleme cu Consiliul Audiovizualului.

Presa online mi se pare mult mai dezgheţată. Din ce văd eu de la Bucureşti, mi se pare că se mişcă mult mai repede în transmiterea ştirilor decât media clasică, plus că aici am văzut atitudine civică. Spre exemplu Unimedia, Ziarul de Gardă, Timpul, Jurnal de Chişinău şi televiziunea online Jurnal TV – mi-au lăsat o impresie bună. Sunt câteva din locurile de unde îmi iau informaţii despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. E posibil să mai fi uitat din ele, îmi cer iertare.

SP: Păi, explicaţia e simplă: majoritatea posturilor tv din RM sunt ţinute sub control de guvernanţi.

Andi Laslău: Eu cred că presa de la Chişinău are şansa să-şi aleagă un drum mai bun, totul e să devină mai profesionistă şi să nu repete greşelile făcute la Bucureşti.

“De ambele maluri ale Prutului avem jurnalişti şi avem mercenari”

SP: Care este diferenţa pe care o vezi tu între presa din R. Moldova şi cea din România? Ce lipseşte uneia din ceea ce are cealaltă?

Andi Laslău: Aş începe, dacă în permiţi, cu asemănarea dintre cele două. De ambele maluri ale Prutului avem jurnalişti şi avem mercenari. Avem oameni care ştiu să-şi facă meseria conştiincios, indiferent de riscuri. Şi avem „oameni” care ştiu să facă ceea ce vor cei care îi plătesc, fără să aibă o conştiinţă care să le spună dacă e bine sau rău. Ştim amândoi că în presă ai de ales între compromisuri şi verticalitate. Poţi să fii omul compromisurilor şi sa traieşti chiar foarte bine din punct de vedere material, sau poţi să ramâi vertical, să-ţi faci meseria cu corectitudine şi profesionalism, dar atunci să te lupţi sa supravieţuieşti.

Diferenţa? Pe lângă lipsa profesionalismului, despre care am vorbit în răspunsul la întrebarea precedentă, mai este o diferenţă. Televiziunile de la Chişinău au, în mare parte, o imagine ştearsă din punct de vedere al conţinutului editorial. Ştirile şi emisiunile par să fie de acum zece ani. Şterse, prăfuite, fără vlagă. Nu mă refer doar la postul public, TVM. Şi TVR-ul nostru era prăfuit din multe puncte de vedere, dar s-a mai schimbat.

SP: O, dacă ar merge Moldova 1 pe urmele TVR-ului…

Andi Laslău: TVR-ul are acum un look tip BBC şi ştiri care se pot concura cu posturile private. Din păcate, nu pot spune că presa din România este un etalon, pentru că şi aici e loc de mai bine. Aici diferenţa a făcut-o ProTV, care în 1995 a adus un suflu nou pe piaţa tv de la noi. Revenind la media din Moldova, cred că tot posturile private ar putea schimba ceva. De la ele şi aşteptările sunt mai mari decât de la postul public. Cred că o investiţie străină ar putea schimba trend-ul actual. Pentru că, privind din România, presa de la Chişinău pare mult prea cuminte, mult prea docilă. Chiar şi presa scrisă, cu mici excepţii.

“Cine plăteşte, controlează”

SP: Cineva dintre colegii din România îmi spunea cândva, metaforic vorbind – “la Bucureşti ştirile se dau la fix”. Parafrazând, voi spune că, la Chişinău, se dau la fix doar ştirile care convin. Spun asta în contextul în care, în R. Moldova, din păcate, o mare partea a presei, în special audiovizualul, este, cum spuneam, controlat de către comunişti. Ce e de făcut în acest caz?

Andi Laslău: Din păcate, atât în România cât şi în Republica Moldova, presa a fost tot timpul condiţionată…

SP: În proporţii diferite, desigur.

Andi Laslău: …de partea politică şi de cea economică. Cele două sfere se întrepătrund. Fără bani nu poti face presă, e clar. Iar cine plăteşte, controlează. Oamenii de afaceri şi politicieni preiau controlul asupra instituţiilor media şi le folosesc pentru propriile interese. Fie ele politice sau economice. În contextul actual, cu mult-trâmbiţata criză economică, presiunile asupra jurnalistilor sunt şi mai mari. Presa se hrăneşte în principal din banii pe care companiile îi investesc in publicitate.

Partea cu ştirile care convin este valabilă şi la Bucureşti. Şi aici sunt filtrate ştirile, dar criteriile diferă de la un trust de presă la altul. Îţi poţi da seama relativ uşor ce jocuri politice face fiecare trust sau televiziune, iar dacă vrei să-ţi faci o imagine cât de cât corectă a realităţii, e de ajuns să te uiţi la mai multe posturi.

SP: Numai că în România sunt mult mai multe posturi sau chiar trusturi… Ce ar fi, totuşi, de făcut?

Andi Laslău: E greu de spus. Cred că e nevoie de investitori în mass-media care să fie neînregimentaţi politic, iar oamenii din conducerea posturilor să fie selectaţi doar pe criterii de competenţă. Ar mai fi nevoie şi de sindicate ale jurnaliştilor şi organizaţii media puternice, care să asigure respectarea Codului deontologic (vezi documentul Uniunii Jurnaliştilor din Moldova sau cel al Convenţiei Organizaţiilor de Media din România), prin care jurnalistul este obligat să informeze publicul cu bună credinţă, dar este şi protejat în faţa abuzurilor. În redacţii, ar fi util şi un Ghid editorial şi stilistic, de genul celui pe care l-a adoptat Asociaţia Presei Independente din Republica Moldova, care conţine şi principiile de etică jurnalistică. (Mai merită văzute şi Ghidul editorial BBC sau cel al Realitatea TV în România). Pentru o informare corectă şi echidistantă, principiile trebuie însă şi respectate. Şi, bineînţeles, este nevoie de o legislaţie (vorbesc în special de cea audiovizuală) care să nu restrângă libertatea jurnaliştilor.

“Cum ar fi pentru un jurnalist român să se adapteze în presa de la Chişinău?”

SP: Puţini sunt ziariştii din R. Moldova care reuşesc să se încadreze în mediul ziaristic din România. Care este motivul, cum crezi? Să fie de vină pregătirea pe care o au cei de aici, accentul atât de des invocat sau este totuşi altceva la mijloc?

Andi Laslău: Până acum am cunoscut doar jurnalişti din Republica Moldova care s-au integrat bine în presa din România. Le-a fost puţin mai greu la început, dar s-au adaptat. Au avut avantajul că ştiau limba, chiar dacă le-a luat ceva până când şi-au corectat anumite exprimări. Un jurnalist bun se adaptează uşor la un alt mediu, chair dacă diferă de cel de acasă. Cunosc cazuri de jurnalişti români care lucrează în străinătate, unde presa diferă de cea din ţara noastră. Practic, mi-au dovedit că oricine se poate adapta, cu condiţia să vrea asta. Mă întreb cum ar fi pentru un jurnalist român să se adapteze în presa de la Chişinău. Am auzit că există şi asemnea cazuri, de români care au făcut studiat în România şi lucreaza în televiziunile şi presa din Moldova, dar nu-i cunosc personal.

SP: Sunt. În timp ce unii merită toată lauda, alţii nu merită nici măcar să li se pomenească numele. Aşa că trecem la alt subiect.În mass media de la Bucureşti există multe dezbateri, talk sow-uri serioase, cu oameni politici, analişti sau reprezentanţi ai ONG-urilor, ceea ce în R. M lipseşte aproape cu desăvârşire. Dar, pe lângă asta, nu se face, oare, prea mult spectacol în presa română, sau doar aşa pare de aici, de la Chişinău, unde media este încă rigidă?

Andi Laslău: Din păcate, o bună parte din presa de la Bucureşti se mulţumeşte doar să facă spectacol. Mai precis, un circ ieftin. Tabloidizarea a adus creşteri de vânzări, pentru că mulţi români se mulţumesc cu subiecte uşor digerabile, care să nu le dea prea mult de gândit. Media de tip quality, care a rămas serioasă (cum sunt ziarele de referinţă sau televiziunile de ştiri), nu se poate lăuda cu audienţe uriaşe. În vreme ce subiecte uşoare (divertisment, monităţi, cancanuri, scandaluri, infracţiuni mărunte, etc.) se adresează maselor, materialele de substanţă (investigatii, analize economice sau politice, materiale culturale, etc.) ajung doar la populaţia mai cultă, cu studii superioare. Aşa se explică diferenţa de audienţă.

Rigiditatea presei de la Chişinău poate constitui un avantaj, dar asta numai dacă va merge pe o linie serioasă. Există, însă, şi varianta ca presa de peste Prut să urmeze modelul celei de la Bucureşti, dar cu cele rele.

“Am fost luat chiar şi la bătaie pentru că îmi făceam meseria“

SP: Scrii pe blogul tău că “De cele mai multe ori, subiectele nu le cauţi. Te caută ele pe tine”. Ce înseamnă asta ? Şi cum faci când subiectul găsit nu convine şefilor tăi? Poţi să ne dai un exemplu din cariera ta?

Andi Laslău: Da, aşa este. Subiectele de presă există. Şi de foarte multe ori, te găsesc ele pe tine, ca jurnalist. Trebuie doar să observi atent lucrurile, să le analizezi şi să anticipezi ceea ce urmează. Şi din asta se poate naşte un subiect. În meseria asta lucrăm cu oameni, iar oamenii sunt cei care fac ştirile. Ca jurnalist eşti mai tot timpul căutat de oameni care au ceva de spus şi de oameni care doar vor să se bage în seamă. Trebuie să ştii să-i filtrezi. Să ştii cine e cel care are ceva de spus şi cine e cel care vrea doar să intoxice, urmărindu-şi un interes meschin. Să nu te laşi folosit, să nu faci inconştient jocurile altora. Nu vorbesc de cei care le fac conştient, care încalcă din start deontologia.

Când subiectul nu convine şefilor, dar se susţine, încerc să-mi îndrum sursele spre alţi colegi de breaslă care îl pot face public. Spre exemplu, au fost mai multe iniţiative ale unor organizaţii ale societăţii civile privind modificarea unor legi, cum ar fi legea privind interceptarea telefoanelor şi comunicaţiilor electronice sau propuneri de modificare ale Codului Penal. Nu mi s-a dat voie să le mediatizez pe postul la care lucram. M-am bucurat, însă, că alţi colegi de breaslă le-au preluat şi informaţiile au apărut în presă până la urmă.

SP: De ce ai ales să fii reporter de investigaţii şi pe eveniment? Este o muncă de care mulţi dintre reporteri fug, iar tu, dimpotrivă.

Andi Laslău: N-am ales niciodată varianta uşoară. Asta face parte din felul meu de a fi. În aceste domenii e obligatoriu să fii permanent cu urechile ciulite şi cu ochii în patru, să fii întotdeauna pe fază, pregătit pentru orice situaţie. Mulţi fac orice ca să scape de jurnalişti şi, mai ales, de camerele de luat vederi. Dar ca jurnalist nu ai voie să greşeşti, nu ai voie să ratezi nimic. Un eveniment pierdut nu se mai repetă. Bineînţeles că există şi riscuri. Am simţit pe pielea mea ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, chiar ameninţări cu moartea sau agresiuni fizice. Am fost luat chiar şi la bătaie pentru că îmi făceam meseria.

SP: Exemple de acestea sunt şi în R. Moldova. De curând o colegă de breaslă a fost numită “prostituată” de către un politician.

Andi Laslău: Ştiu. Pe mine toate aceste intimidări nu m-au făcut să renunţ, să nu mă mai implic. Am învăţat să fiu mai atent şi să-mi calculez riscurile.

“Presa îţi devorează, pur şi simplu, viaţa”

SP: Mulţi consideră profesia de jurnalist ca fiind una stresantă şi care îţi fură prea mult timp. În plus, în asemenea job viaţa personală trece cumva pe locul doi?

Andi Laslău: Presa îţi devorează, pur şi simplu, viaţa. Nu îţi prea lasă loc de altceva. Asta e părerea mea. Îmi amintesc o frază remarcabilă spusă de marele poet Nichita Stănescu. “Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală. Viaţa lui personală este praf şi pulbere”. Parafrazându-l, cred că asta se aplică şi jurnaliştilor. E foarte greu să ai o viată personală normală atunci când te dedici trup şi suflet unei meserii. Această viaţa se reduce, de cele mai multe ori, la nişte oameni din jurul tău care să te înţeleagă şi care să-ţi respecte meseria căreia i te-ai dedicat.

SP: Spui că televiziunea este locul unde înveţi, în fiecare zi, să fii cel mai bun. Să te depăşeşti pe tine însuţi. Sunt voci care spun că oamenii de televiziune se plafonează la un moment dat. Ce părere ai?

Andi Laslău: Concurenţa acerbă te obligă să fii cel mai bun. Trebuie să dai primul ştirea, dar şi cel mai complet. Să încerci să scoţi mai multe informaţii decât ţi se dau oficial, să le verifici cât poţi de repede şi apoi să le dai pe post. E adevărat că unii ajung să se plafoneze. Dar cred că asta depinde de fiecare. La ştiri ai avantajul că nu faci în fiecare zi acelaşi lucru, mai ales pe eveniment. De foarte multe ori, ştii când pleci dar nu ştii când te întorci. Rutina e primul pas spre plafonare.

Blogul “e locul unde pot spune mai multe decât la tv”

SP: Eşti şi tu blogger. Ai luat chiar şi un premiu la RoBlogFest. De unde necesitatea de a mai avea şi un blog în momentul în care te făceai auzit şi văzut la televizor?

Andi Laslău: Mi-am făcut blog ca să am un loc unde să pot spune ce şi cum gândesc. Pare un răspuns clişeu, pe care l-ar da majoritatea bloggerilor. Dar pentru mine, ca jurnalist, e locul unde pot spune mai multe decât la tv. Un loc unde pot da ştiri pe care la tv nu le puteam da. Asta e avantajul internetului – este cel mai liber media. (Da, este un media pentru că este un mijloc de informare în masă.) Cel puţin deocamdată, este singurul loc unde cu greu poţi să fii cenzurat.

SP: Mulţi spun că blogul tău e mai mult un site de ştiri.

Andi Laslău: E adevărat. Deformaţia profesională m-a făcut să-i dau forma unui ziar electronic, cu poze şi conţinut video. Premiul RoBlogFest m-a motivat să investesc mai mult timp în AndiLaslau.com Pe viitor, vreau să-l perfecţionez şi să-l transform într-un portal, cu mai multe facilităţi. Printre altele, ma gândesc la materiale video făcute special pentru online şi la nişte video-editoriale, la început săptămânale.

SP: De ce atâta efort?

Andi Laslău: Pentru că văd internetul ca un media al viitorului. De ce? Pentru că în acest new-media, cum este el numit, converg toate mediile tradiţionale (presa scrisă, agenţia de presă, radioul şi televiziunea). Internetul este locul unde poţi să dai primul informaţia, dar ai şi posibilitatea să revii cu detalii, analize sau substraturi. Ai şi spaţiu, şi timp. Pe termen lung, internetul e viitorul. În occident, ziarele s-au mutat deja pe internet, televiziunile şi radiourile la fel, iar agenţiile de ştiri s-au născut pe internet. În câţiva ani, televiziunea aşa cum o vedem acum va dispare, sau mai bine zis va fi înghiţită de online. Sau presa cu totul. Atunci se va putea spune că, citez un prieten, dacă nu te găseşte Google, nu exişti.

Blogosfera din R. Moldova – una promiţătoare

SP: Cum îţi pare blogosfera din R. Moldova?

Andi Laslău: Promiţătoare. Chiar dacă nu sunt foarte multe bloguri, cele pe care le-am văzut mi se par interesante. Sunt bine gândite şi bine făcute. Sunt convins că acesta e doar începutul şi vor mai urma şi altele. Se mişcă ceva în bine, iar asta se vede şi de aici. Ştii ce mi se pare interesant?

SP: Ce anume?

Andi Laslău:Faptul că multe bloguri din Republica Moldova au domenii cu .ro, adică se blogosfera moldovenească se uneşte cu cea românească. Unul din motive poate fi şi preţul, pentru că un domeniu .MD costă într-un an cât unul .RO pe viaţă.

SP: Un lucru îmbucurător este că şi la noi tot mai mult se face auzit glasul blogosferei. Cât de mult şi cum crezi că poate aceasta schimba ceva în mentalul colectiv?

Andi Laslău: Blogul nu este, încă, un fenomen de masă. În România, blogosfera a ieşit din undeground abia în 2007, dar este încă departe de a fi un mainstream pentru internetul românesc. Şi asta pentru că accesul la internet este, încă, un deziderat pentru mulţi. România este printre codaşele Uniunii Europeană în privinţa ratei de acces la internet. Statistic vorbind, una din patru familii are conexiune de internet acasă. Asta la oraş. Dar la ţară? Mai puţin de una din zece. Partea bună e că majoritatea celor care au internet acasă sunt persoane educate, mulţi dintre ei sunt tineri şi au studii superioare. În condiţiile astea putem spera ca, peste câţiva ani, blogosfera să aibă un cuvânt de spus. Cel puţin în privinţa categoriei amitite. În privinţa maselor, e greu de spus. Mentalităţile se schimbă greu, dar important e că tinerii – care sunt mai deschişi la noutate – au învăţat să-şi caute singuri informaţiile, nu să le ia de-a gata de la tv sau din ziare. Pe termen lung, asta ar putea fi un semn bun.

Să nu uităm, însă, că internetul e o adevărată „Cutie a Pandorei”, unde informaţia este amestacată cu balast şi mult gunoi. Ca să poată schimba mentalul colectiv, bloggerii trebui să-şi câştige în primul rând credibilitatate.

Antena 1 şi Antena 3, la revedere

SP: Înainte de final o întrebare care am lăsat-o special la sfârşit. De ce ai plecat de la Antena 1 şi Antena 3? Spui pe blog că ai devenit freelancer mai mult de “voie sau de nevoie”.

Andi Laslău: Mi-am petrecut trei ani din viaţă în aceste televiziuni, timp în care am avut şi realizări şi neîmpliniri. Încerc să nu scuip în fântâna din care am băut apă. Tocmai acesta a fost motivul pentru care am evitat să comentez pe această temă chiar şi pe propriul blog. Motivul despărţirii l-aş putea rezuma în câteva cuvinte: neînţelegeri cu conducerea editorială. Sunt chestiuni acumulate în timp, care la un moment dat trebuiau să-şi producă efectele.

SP: Înţeleg. Totuşi, de ce ai ales să fii freelancer?

Andi Laslău: În primul rând pentru că nu sunt omul care să sar dintr-un post într-altul, peste noapte. Tocmai de aceea am preferat ca, cel puţin pentru o perioadă, să rămân independent. Am câteva proiecte în care m-am implicat şi, probabil, vor mai urma şi altele.

SP: Indiferent de motiv, nu îţi pare rău de decizia luată?

Andi Laslău: Aş minţi dacă aş spune că nu nu am nicio urmă de regret. După ce munceşti câţiva ani într-un loc, nu poţi pleca la fel ca de la o casă pustie. În primul rând te ataşezi de oameni. Am lucrat în echipă cu oameni buni, mulţi dintre ei adevăraţi profesionişti. Mulţi dintre colegi mi-au devenit prieteni şi păstrăm legătura chiar dacă nu mai lucrăm împreună. Trebuie să le mulţumesc celor care mi-au arătat cât de important este să rămâi vertical, oriunde ai fi şi oriunde ai lucra.

SP: Da, este foarte important.

„Trăiesc pentru ştiri”

SP: De altfel, unde te vezi peste ani? Tot în presă? În ce calitate?

Andi Laslău: Da. E un DA categoric. Nu m-aş vedea altundeva decât în presă. Viaţa mea este legată de presă, ombilical aş zice. Mi-am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă în presă. De presă mă leagă cele mai frumoase amintiri. Cred că asta e menirea mea. Am un slogan al meu – „trăiesc pentru ştiri”. Cred că asta spune totul.

Şi peste mulţi ani mă văd tot în televiziune. Nu într-un trust anume, dar în breaslă. Mi-ar plăcea să ies la pensie de pe teren, dar sunt conştient că nu voi putea face asta, cel puţin în România. La BBC, spre exemplu, poţi fi reporter chiar şi la 50 de ani. La noi nu am vazut aşa ceva. Pe viitor, mă văd tot în tv, dar făcând o emisiune sau un talk-show. Sau producător la o asemnea emisiune, de ce nu?

SP: Da, variante sunt multe.

Andi Laslău: După ce am colaborat cu case de producţie tv din străinătate, mă bântuie ideea de a pune pe picioare o casă de producţie, axată pe reportaje şi documetare tv de genul celor de pe BBC, History, Discovery sau National Geographic. Aşa ceva lipseşte la ora actuală în România, dar cred că ar putea avea succes pe viitor.

SP: Andi, îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi urez succes pe mai departe.