UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


10 argumente pentru alegeri anticipate, 10 argumente contra

16:41 Articole,

alegeri-2009-anticipateÎn preajma Zilelor Europei, R. Moldova se află într-un moment de cotitură. Ceea ce este în joc acum este viitorul acestei republici care, după aproape 20 de ani de la declararea independenţei, riscă să rămână independentă doar faţă de România şi Europa, şi dependentă, cu acte în regulă de data asta, de spaţiul răsăritean şi Federaţia Rusă. În acest context, cele trei partide de opoziţie se află în faţa unui moment crucial, iar decizia de a forţa alegeri anticipate prin nevotarea preşedintelui pare să fie un veritabil „a fi” sau „a nu fi” pentru viitorul european al RM.

Ce trebuie să facă opoziţia? Argumentele care circulă astăzi la Chişinău sunt diverse şi contradictorii. Le vom trece în revistă pe cele care ar înclina balanţa spre alegeri anticipate.

1. Argumentul datoriei morale. Liderii Opoziţiei au afirmat că este exclus orice troc cu memoria celor ucişi, iar poziţia este asumată, practic, de toate partidele care au trecut pragul electoral.

2. Argumentul solidarizării cu tinerii din piaţă. Evenimentele ulterioare alegerilor din 5 aprilie au marcat o ruptură între electoratul tânăr, cel care a ieşit genuin şi acuzator în stradă după aflarea rezultatului alegerilor şi liderii opoziţiei, care au transmis atunci mesaje neclare, alienând o bună parte a tineretului din stradă. Alegerile anticipate ar fi un semn de solidarizare târzie a opoziţiei, dar nu tardivă, cu protestatarii sinceri din 6 aprilie.

3. Argumentul contextului internaţional nefavorabil comuniştilor. Dacă l-a început opinia publică internaţională s-a grăbit, riscant şi inexplicabil, să „valideze” rezultatele alegerilor de la Chişinău, ulterior, imaginea evenimentelor pre- şi post electorale începe să fie mai clară. Chiar dacă nu îşi schimbă poziţia cu 180 de grade, occidentalii devin mai critici faţă de prestaţia puterii de la Chişinău. Treptat, imaginea PCRM-ului şi credibilitatea regimului Voronin scad la nivel internaţional.

4. Argumentul potenţialului de vot. Există circa 15% din voturile electoratului din R. Moldova care au mers la partidele necomuniste şi care ar putea reveni opoziţiei în eventualitatea repetării scrutinului. Calculele de pe hârtie arată că, potenţial, opoziţia ar putea câştiga mai mult decât comuniştii din voturile „risipite” la 5 aprilie.

5. Argumentul experienţei de campanie. După o campaniei electorală lungă şi dură, liderii Opoziţiei afirmă că o pot lua de la capăt, mai bine decât prima dată, pentru că acum au experienţă, ştiu ce au de făcut şi o vor face mai eficace ţinând cont de erorile comise anterior.

6. Argumentul eşecului oricărui compromis cu comuniştii. Compromisul cu PCRM trebuie evitat nu doar din raţiuni morale, ci şi pragmatice. Chiar presupunând că s-ar face, ar fi complet inutil. Liderii opoziţiei afirmă că: „ar fi naiv să credem că un eventual compromis ar putea să-i schimbe cumva pe comunişti”. Mai mult, istoria a arătat că un asemenea gest poate deveni, din punct de vedere politic, o veritabilă sinucidere.

7. Argumentul riscului transnistrizării. Orientarea tot mai vădită a Chişinăului spre Moscova şi redeschiderea formatului „2 + 1” de negocieri face ca transnistrizarea R. Moldova să devină tot mai posibilă. Opoziţia poate utiliza acest argument pentru a purcede la alegeri repetate cu scopul de a bloca asemenea iniţiative sau înţelegeri ale majorităţii comuniste.

8. Argumentul degringoladei la nivelul PCRM. Explicaţia unor lideri ai opoziţiei pentru timpul extrem de scurt alocat de către comunişti primei şedinţe a parlamentului a fost cea după care tabăra comunistă este divergentă, neunită şi incoerentă. Dacă aşa stau lucrurile cu adevărat, o asemenea conjunctură ar fi ideală pentru alegeri anticipate, din perspectiva opoziţiei anti-comuniste.

9. Argumentul blocării perspectivei europene. Unul dintre liderii opoziţiei a afirmat că prestaţia partidului comuniştilor duce R. Moldova „dincolo de Europa”. După 8 ani de mandat roşu, Chişinăul a primit „invitaţie” doar într-un „club” în care mai figurează Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia şi… Bielorusia. Mult prea puţin! Doar o schimbare de viziune la Chişinău şi o reorientare coerentă şi masivă spre spaţiul euroatlantic ar mai putea salva europenitatea acestui spaţiu.

10. Argumentul blocajului relaţiei cu România. Perpetuarea guvernării comuniste va exacerba tendinţa deja profundă de blocaj mediatic, politic, economic sau social pe Prut. Bucureştiul a afirmat că sprijină apropierea R. Moldova de UE. Dar a vorbit şi despre condiţionări şi obligaţiile pe care Chişinăul le are faţă de valorile şi instituţiile europene. Un blocaj în relaţia cu Bucureştiul – dincolo de răul pe care îl produce la nivel individual – nu aduce în nici un caz Chişinăul mai aproape de Bruxelles. Dimpotrivă!

În intervenţia de joia viitoare vom inventaria şi cele 10 posibile argumente împotriva alegerilor anticipate.

Sursa şi transcrierea: Vocea Basarabiei, Autor: Dan Dungaciu, Bucureşti

Ascultaţi coloana sonoră pe www.voceabasarabiei.net. Textul integral îl găsiţi în ziarul Timpul.


15 raspunsuri

  1. mihnea spune:

    Cred ca si un singur argument dintre cele zece enuntate mai sus este suficient pentru alegeri anticipate.Dar oare are garantia opozitia ca nu se va repeta scorul?

  2. Curiozitatea spune:

    Pentru un sigur lucru m-ar interesa anticipatele
    (in mod cu totul special as vrea sa-l aflu catr mai corect)
    Sa aflu cu foarte mare exactitate cata populatie e pro-comunista (sau moldoveana de aia)
    Nu am reusit niciodata sa-mi fac o idee pentru a aprecia corect ce e acolo.
    Toti spun diferit, uniii ca nu e asa, altii ca din contra.

  3. micael spune:

    Tradarea opozitiei acum nu mai este posibila pentru ca au murit deja oameni si sangele varsat intotdeauna se razbuna mai devreme sau mai tarziu.
    Daca in 2005 PPCD-ul a tradat cu usurinta neavand niciun fel presiune din partea occidentul,acum lucrurile stau complet diferit pentru ca granita occidentului este pe Prut ,iar Bucurestiul nu va accepta nici in ruptul capului ca ea sa se cimenteze si sa devina un nou zid al Berlinului.este absurd asa ceva.
    Daca in 2005 Bucurestiul era preocupat de integrarea tarii in UE si de schimbarea legistratiei din temelii,acum in 2009 suntem cu mult mai relaxati,putand astfel sa ne concentram total spre integrarea euro-atlantica a romanilor de peste Prut care sunt in acelasi timp si ultimi neo-latini neintegrati in marea familie Euro-Atlantica.

  4. laur spune:

    HAI ALEGERI ANTICIPATE!!
    EU DIN ROMANIA.

  5. jan spune:

    Anticipate,pentru ca asa am cistigat si chisinaul cu Dorin Chirtoaca,oamenii intra in azartul competitiei

  6. solovastru mihai spune:

    Imi place argumentul asta cu datoria morala fata de memoria celor ucisi.Sper ca in final sa se tina de asta si sa nu se dovedeasca niste sperjuri. La fel excelenta observatia din preambulul articolului ca republica Moldova isi intareste statalitatea si isi afirma suveranitatea doar fata de Romania fata de spatiul estic are un discurs total diferit.Continui sa ma mir ca desi acest lucru e evident cetatenii din republica9 ma rog cel putin o parte din ei) inca il mai cred pe voronin cind le vorbeste de asa zisul patriotism moldovenesc( aparut in laboratoarele sovietice) pe care el in afirma doar referitor la Romania niciodata referitor la maica Rusia.E incredibil cum desi oamenii sint atit de amariti( sau poate tocmai de aia) tot mai accepta sa li se bage in cap astfel de ideologii de doi bani si mai plaeca urechea la spusele unui presedinte care nu vorbeste cu placere limba tarii preferind sa se adreseze in rusa in schimb le tine oamenilor lectii de patriotism.

  7. Ionuț spune:

    Eu cred că argumentul nr.4 stă cel mai bine în picioare. Dar totuși nu ar fi suficient ca opoziția să câștige majoritatea în parlament dacă ar avea loc alegeri anticipate.

    Până la urmă cu orice variantă cred că este greu de crezut că comuniștii nu vor câștiga iarăși.

    Cât despre argumentul blocajului relației cu România nu cred că ține în rândul populației. Chiar recent am citit un comentariu în care respectivul pe nume Fiodor ,spunea că el este un moldovean(RM)din SUA. Eu care sunt bucureștean dar și un pic oltean după mamă ,cum ar fi dacă aș spune că sunt un oltean din Germania(unde locuiesc). Mi se pare absurd !

    Am dat exemplul acesta de m-ai sus pentru că totuși aveam ceva pretenții de la cei care trăiesc prin occident(lumea liberă)că sunt mai bine informați despre adevărata lor identitate națională,aceea de români,chiar dacă nu sunt cu acte.

    Dar din păcate nu este chiar așa iar fiecare se consideră cum vrea. Mai întăi moldoveni iar apoi probabil și români.

  8. solovastru mihai spune:

    Nu cred ca e o problema atit de mare ca se considera intai moldoveni si apoi romani.Adevarata problema e ca sub aceasta umbrela a nationalitatii moldovene creata de sovietici si scoasa in ultimii ani de la naftalina de tatuca voronin si prozelitii lui gen State , sub aceasta umbrela deci se ascund si persoane care nu au nici o legatura din punct de vedere al identitatii etnice si culturale cu moldovenii si romanii.Nu trebuie uitat ca moldovenii au trebuit in ultimii 20 de ani , vrind nevrind sa-si creeze o identitate nationala proprie , sa stie si ei ce sint si incotro se indreapta. Dupa 1989 dupa 2,3 ani de efervescenta nationala si reintoarcere la romanism basarabenii s-au trezit singuri , fara Romania si au trebuit sa-si creeze propria identitate.O buna parte a populatiei mai ales cea de origine rusa sau gagauza s-a gasit dupa caderea URSS fara o identitate proprie si in situatia de a nu sti de cine aprtine pentru ca nu se simteau atrasi de romanism iar sovietici nu se mai puteau declara .Pentru acestia ca si pentru destui moldoveni care se simt atrasi spre cultura rusa si simt nostalgie fata de vremurile trecute ca cea mai convenabila varianta a fost aceasta nationalitate moldoveneasca distincta de cea romana .Exemplu cel mai bun pentru aceasta categorie de asa zisi patrioti moldoveni de la care degeaba asteptam sa simta romaneste , este chiar presedintele voronin care tine oamenilor lectii de istorie si patriotism in schimb el prefera in multe imprejurari sa nu vorbeasca limba tarii limba moldoveneasca al carei aparator se declara si sa vorbeasca ruseste.In schimb tine in birou un ditamai portretul al lui Stefan Cel Mare dar nu are nici un fel de respect fata de istoria si traditiile romanilor .Nu reusesc sa pricep cum de lumea il poate suporta in continuare. N-as putea suporta sa primesc lectii de istorie si patriotism de la cineva care in fiecare an ii preamareste pe eroii sovietici eliberatori care s-au ocupat in Basarabia doar cu deportarile si persecutiile
    si depune coroane de flori la mormintele lor in timp ce bunicii si parintii unei parti ale populatiei odihnesc in morminte nestiute de nimeni in stepa.Incerc sa-mi inchipui cum e satraiesti intr-o tara a carui presedinte face elogiul unor criminali lasi care i-au persecutat proprii cetateni.

  9. patriot spune:

    Mi se pare putin incorecta analiza. Dupa evenimentele din 7 aprilie, indiferent daca se afla ca organizatorii au fost SIS’ul sau nu, oamenii au inteles ceva: aceste trei partide sunt vadit proromanesti, iar din populatia moldovei, doar pina la 25% se considera romani, deci, in suma, partidele de opozitie ar acumula maxim 600 mii de voturi (25% din 2,4 mil de cet. cu drept de vot).

    Acesta ar fi cel mai optimist scenariu, in realitate insa, multi dintre cei 600mii nu vor participa la alegeri anticipate, disciplina electorala in sinul alegatorilor opozitiei intotdeauna a fost mai mica decit disciplina alegatorilor comunisti, deci, alegatorii opozitiei mai putin probabil sa participe la un scrutin repetat, mai ales ca multi considera ca actuala opozitie a tradat tineretul, cind l-a lasat singur fata-n fata cu comunistii la 7 aprilie.

    Parerea mea personala este ca, la scrutinul anticipat(daca va fi) nu vom acumula numarul de voturi pentru validarea alegerilor, si vor mai fi alegeri repetate inca o data, cu rata de participare necesara scazuta la 25%, la care sigur cistiga comunistii mai mult ca acum.

    Desigur ca toata aceasta procedura va citev luni, timp in care pot aparea multe surprize, atit placute cit si neplacute.

  10. Valy_la spune:

    N-as spune ca toate partidele din opozitie sunt vadit proromanesti. Ele sunt vadit pro UE, dar si asta doar pentru ca din alta parte la moment nu pot avea ajuor. Daca vor fi alegeri anticipare, eu sunt sigura, in campania lor electorala vor corecta unele greseli de data trecuta si vor lua in consideratie si faptul ca avem un procent bunisor de rusi al caror vot nu trebuie de lasat comunistilor.
    Parerea mea personala e ca doar PL este cu adevarat proromania.

  11. Valy_la spune:

    Ionuț, nu e totul asa usor cum pare dintr-o parte. Tie ti se pare absurd dar de aici din Moldova lucrurile sunt privite cu totul altfel.
    Eu cred ca un mare pas ar fi sa scoatem, cu ajutorul opozitiei, propaganda asta antiromaneasca, limba moldoveneasca s.m.d si totul treptat va veni de la sine daca s-ar difuza pe tot teritoriul televiziunea romana, am avea mai multe carti in limba noastra, am invata istoria noastra si ne-am numi limba romana…

  12. patriot spune:

    Valy, nu uita ca limba si istoria romana s-a invatat in scoli de mult timp, eu de exemplu am invatat limba si istoria romana, ca si toti colegii mei, insa asta n-a majorat numarul persoanelor care se considera romani.

  13. solovastru mihai spune:

    Sint perfect de acord cu Valy_la pentru aprtidele de opositie din republica primeaza orientarea pro europeana o apropiere , eventual integrare in UE aducind avantaje republicii moldova si cetatenilor ei .Exista si un curent destul de puternic de orientare pro-romaneasca dar nu acesta este determinant la fel cum principala cauza pentru care oamenii au iesit in strada sint problemele economice si sociale nu cele de identitate etnica. Dar ai dreptate cind spui ca atunci cind se va instaura un regim cu adevarat democratic care v-a rezolva aceasta problema identitara cind se v-a inceta cu toata propaganda pentru limba si nationalitatea moldoveneasca abia apoi se vor putea rezolva problemele economice.

  14. solovastru mihai spune:

    Pt patriot : Pe ce te bazezi cind avansezi astfel de cifre – 25% din moldoveni se considera romani ? Poate ai tu date foarte precise ? Coform unui sondaj destul se recent efectuat in rindul basarabenilor care doresc cetatenia romana 32% au declarat ca o vor pentru ca se simt romani si 48,5% doresc cetatenia pentru a putea calatori liber in Romania.Doar 7 % au decalarat de exemplu ca vor cetatenia romana pentru a merge la lucru in UE. MIe mi se pare ca e un numar destul de mare de basarabeni care se simt apropiati de Romania.

  15. Valy_la spune:

    Patriot, eu sunt mai optimista in privinta asta…as spunea chiar ca problema identitatii este actuala la multi mai ales in rindurile tinerilor. In tot cazul ei stiu cine sunt (alta e problema daca ar vrea ei o unire ori ce parere au despre romanii de peste prut) si asta se datoreaza faptului ca am trecut prin perioada in care limba noastra se numea romana….dar nu sa reusit sa se faca foarte mult. Iata de exemplu la cinema, filmele asa si au ramas sa fie traduse in rusa sau ziarele: le ai la dispozitie in raport de 1:10 in favoarea celor rusesti s.m.d. trebuie sa fim in legatura mai strinsa unii cu altii. Noi sa stim noutatile lor, ei pe ale noastre. Daca s-ar rezolva aceste probleme cred ca restul ar veni de la sine. Asta nu inseamna insa ca n-or sa mai fie cei care o sa zica ca ei sunt moldovani si punctum :)

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA