(AUDIO) Chirtoacă şi Filat despre “individul” Voronin şi alegerile anticipate
20 May 2009 23:55 Articole,
Vladimir Filat, preşedinte PLDM: “Vom cere instituţiilor europene să intervină de a nu permite acestui individ (n.n. V. Voronin) să se comporte chiar în aşa manieră încât să sfideze norma constituţională a R.M.”
Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte PL: “Opoziţia din RM nu e la cheremul comuniştilor cum a fost până la alegerile parlamentare”.
Dan Dungaciu, analist politic: “Washington-ul are un ochi mai atent asupra a ceea ce se întâmplă acum peste Prut, pentru că un nou Memorandum Kozak s-ar putea de data aceasta să reuşească, nu neapărat acum, adică preşedintele V. Voronin să fie convins de Federaţia Rusă că ceva trebuie să se întâmple pe chestiunea transnistreană şi că R.Moldova trebuie federalizată într-o formă sau alta”.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai penetrante idei ale celor trei participanţi de astăzi de la Interviurile Europa FM, emisiune realizată de redutabilul jurnalist român Marian Voicu. Emisiunea a fost realizată ca urmare a boicotări votului pentru alegerea preşedintelui RM. Pe lângă afirmaţiile interesante şi argumentate ale sociologului D. Dungaciu, provocatoare au fost şi cele ale intervievaţilor Dorin Chirtoacă, lider PL şi Vlad Filat, preşedinte PLDM, care au dialogat prin telefon.
Dan Dungaciu şi Marian Voicu (Interviurile Europa FM – partea I)
În dialogul purtat cu primarul Chişinăului, jurnalistul Marian Voicu a citat din presă informaţia potrivit căreia Serafim Urecheanu ar fi declarat că “alianţa este gata să se aşeze la masa de negocieri în cazul în care va primi un semnal de la partidul de guvernământ cum că acceptă condiţiile avansate înainte de opoziţie”. Dorin Chirtoacă a spus că nu cunoaşte nimic despre o asemenea declaraţie. El a menţionat însă că, din câte cunoaşte din ultimile întâlniri avute cu liderul PL şi PLDM , ”poziţia domnilor Serafim Urecheanu şi Vladimir Filat era foarte fermă – de a merge până la capăt, la alegeri anticipate şi de a nu accepta nici un fel de negocieri cu comuniştii”.
Cât priveşte recenta sa vizită în SUA, primarul de Chişinău a spus că “afirmaţia fermă a reprezentanţilor administraţiei americane a fost că ei nu vor tolera încălcările drepturilor omului şi încălcarea regulilor democraţiei”. Liderul PL a menţionat că urmează să vedem “cum şi prin ce metode SUA vor pune în aplicare acest punct de vedere, această poziţie”. Potrivit lui Dorin Chirtoacă “sunt mai multe modalităţi”. Şi anume: “ar putea opri finanţarea pentru acest Guvern şi ar putea redirecţiona finanţarea în cadrul programului Provocările Mileniului către societatea civilă, autorităţile locale, autorităţile regionale sau direct către grupuri organizate de cetăţeni, astfel încât să fie o condiţionalitate în ceea ce priveşte comportamentul Guvernului. Dacă acesta nu respectă democraţia nu are justificare pentru susţinere”, a conchis primarul.
Despre poziţia SUA în raport cu R. Moldova, Dorin Chirtoacă mai spune că a fost diferită faţă de cea exprimată de UE, care, cum spune el, a sugerat de mai multe ori “acceptarea unui dialog cu comuniştii şi renunţarea la alegeri anticipate şi respectiv trecerea peste tot ceea ce s-a întâmplat”.
Dorin Chirtoacă (Interviurile Europa FM – partea II)
Nici Vladimir Filat nu a fost mai reţinut în acuze aduse la adresa guvernării comuniste. Întrebat despre aşa-zisul dialog purtat cu Voronin, liderul PLDM a spus că acesta “ nu are calităţile necesare pentru a întreţine un dialog”. Mai mult, V. Filat a adăugat că “modul în care înţelege dânsul (n.n.-V.V.) să conducă lucrările Parlamentului sunt dincolo de brutale, dar lipsite de legătură cu norma regulamentară”.
Dacă funcţionează ca un bloc omogen sau nu partidul comunist, Vladimir Filat spune scurt: “Partidul comunist este Voronin şi chiar dacă există persoane în acest partid care au o altă raţiune şi cum urmează să evolueze lucrurile, dialogurile eventuale cu alte persoane din partid nu au nici o relevanţă”.
La fel ca şi Dorin Chirtoacă, liderul democrat liberalilor a fost întrebat despre aceeaşi declaraţie a lui Serafim Urecheanu. Filat spune că din discuţiile avute atât cu liderul AMN, cât şi cu deputaţii acestui partid, afirmaţia dată ”a avut un spectru mai larg şi a fost scoasă din context”. El spune că a primit asigurări din partea colegilor de la AMN că ”îşi menţin poziţia şi merg la alegeri anticipate”.
De altfel, este interesant cum discută Vladimir Filat problema compatibilităţii statuturilor de preşedinte şi parlamentar al lui V. Voronin: “În cazul în care el (n.n. – V.V) nu va demisiona din funcţia de preşedinte, care este o calitate incompatibilă cu cea de deputat în RM, această situaţie îl pune clar sub incidenţa codului penal şi anume a articolului privind uzurparea puterii în stat”.
Vlad Filat (Interviurile Europa FM – partea III)
“Vom cere instituţiilor europene să intervină de a nu permite acestui individ (n.n. – V.V) să se comporte chiar în aşa manieră încât să sfideze norma constituţională a R.M.”, a concluzionat Vladimir Filat.
Dan Dungaciu şi Marian Voicu (Interviurile Europa FM – partea IV)
Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 28 mai, la următoarea procedura de vot.
Se pare că ne pregătim de anticipate.
Emisiunea Comuniştii, blocaţi de opoziţie în alegerea preşedintelui Republicii Moldova o găsiţi integral pe siteul Europa FM.



























May 21 2009 la 09:52
ma bucur enorm ca exista asa oameni acolo sus,care ne reprezinta interesele si dorintele cu atita corectitudine!ne ramine sa le dorim doar un lucru”sa le dea Dumnezeu sanatate!!sa mearga mai departe tot asa…
May 21 2009 la 10:02
Ar fi foarte interesanta o analiza a scenariilor electorale, pe baza legislatiei curente, deoarece inclusiv in media internationala,apar diverse variante care se cam contrazic intre ele. Si sper ca vei continua sa monitorizezi campania facuta de presa de o anumita culoare de la Chisinau. Multa bafta!
May 21 2009 la 10:34
Să înteleg că liderul Urechean sau cineva din partidul pe care îl conduce va fi trădătorul,adică cel care va acorda votul său comuniștilor pentru alegerea președintelui statului?
Vom trăi și vom vedea(ce și cum).
Cât despre anticipate in acest moment nu cred că ar schimba mare lucru. Probabil tot comuniști ar câștiga
May 21 2009 la 10:42
E o problema interna a Moldovei, doar cetatenii ei o pot rezolva. Felicitari opozitiei pentru rezultatul de ieri si bafta spre anticipate. Va fi greu, dar nu imposibil.
May 21 2009 la 11:27
scuza-ma ca te corectez, dar ai scris gresit “Vladimir Filat, preşedinte PDL:”, chiar la inceputul articolului.
in rest, iti multumesc ca ne tii la curent cu informatii de interes
Stela Popa: Dimpotriva! Iti multumesc!
May 21 2009 la 12:22
Ionut spune:
“Cât despre anticipate in acest moment nu cred că ar schimba mare lucru. Probabil tot comuniști ar câștiga”.
Poate ar castiga, da poate nu… Sa fie pusi in conditii egale toti concurentii electorali, si lasa lumea sa aleaga corect, fara fraude! Doar atunci vor putea spune ca sunt alesi de popor si reprezinta vointa majoritatii…
In acest moment sigur ca vor castiga, dar peste 3 luni, daca populatia va fi informata corect despre ce s-a intamplat si se intampla in continuare, nu cred ca vor mai avea sanse…
May 21 2009 la 13:24
Ce…mesaj moderat…este acest Chirtoaca la mintea cocosului ca situatia se va repeta si dupa anticipate , alegatorii insa nu au prea multe rezerve sa rabde deci nu va fi de mirare daca comunistii vor obtine majoritatea constitutionala dupa anticipate
May 21 2009 la 18:28
Nu iesiti cei cu idei komuniste ca se vede de-odata DA si pe aici apar provocatori si raufacatori. Adevarul trebue sa birue altfel viata buna in tara nu vom avea nicicind .Vom suferi cei 95 % din populatie.Suntem datori sa scoatem adevarul la suprafata cu MINCIUNILE nu ajunjem nicaeri si degradam mintal.
May 21 2009 la 20:25
Ionut, daca ar fi sa castige tot comunistii la anticipate, ar face si maine. Dar ei stiu realitatea ca sint minoritari ca pondere fata de opozitie, ca daca ar fi altfel, si maine ar face, si nu ar mai incerca sa faca alegerea presedintelui in parlament. De aceea si lanseaza acest zvon, si treaba ca nu vor mai fi bani salarii, ca sa va descurajeze, sa nu mai doriti, incearca sa va manipuleze. E mai buna situatia de acum, ii mai vreti inca 4 ani? Orice alta alternativa este buna. Faceti anticipate, si in conditii de alegeri corecte, opozitia va castiga, sint absolut convins. In sprijinul acestei afirmatii ale mele ai si declaratia Emmei Nicholson care spunea ca atunci cand a asistat la numararea voturilor opozitia avea procent peste comunisti. Deci pe cine crezi, pe mincinosii de comunisti, sau un observator independent din afara? Curaj, ca altfel va toaca iar comunistii inca 4 ani.
May 21 2009 la 23:52
Sunt admirabile emisiunile de Marian Voicu. Este o mare placere sa asculti emisiuni dedicate Republicii Moldova. Sper ca interesul pentru cel de-al doilea stat romanesc sa creasca si mai mult in Romania. Cred ca asta ne va ajuta enorm ca sa fim cit mai repede absorbiti de comunitatea europeana. Sau poate ca asta este unica sansa reala.