“Mai aproape de Europa” cu Eugen TOMAC, Titus CORLĂŢEAN, Vitalie COJOCARI”
25 July 2009 17:39 Articole,Suntem pe final de campanie electorală. O campanie care, după cum au arătat unele analize, nu a respectat regulile de joc democratice. Comentatorii politici spun că alegerile din 29 iulie sunt cartea cea mare pe care R. Moldova trebuie să o joace. Aşa că, rămâne să vedem pe ce vom miza şi către cine vom privi de acum încolo – către Vest sau către Est. Mai pe înţeles, către Uniunea Europeana sau către Federaţia Rusă. Discutăm despre această răscruce de drumuri la care se află R. Moldova în aceste momente de mare importanţă pentru viitorul nostru, cu invitaţii emisiunii de astăzi.
Este vorba de Eugen Tomac, secretar de Stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni, cu preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României – Titus Corlăţean şi, în final, stăm de vorbă cu jurnalistul de origine basarabeană Vitalie Cojocari (blog), angajat la Pro Tv Bucureşti, în legătură cu atitudinea şi comportamentul presei în actuala campanie electorală. Pentru început urmăriţi ce a scris în această săptămână presa de la Bucureşti despre R. Moldova.
Aşadar, cu începere de la ora 18.oo, 23.00 şi 3.00 (reluare) fiţi aproape de postul de radio Vocea Basarabiei.



























July 25 2009 la 19:04
Nu inteleg cum Jeneal Tomac este mai mult prin presa si show-uri unde isi arata maestria de Basarabean cand el a fost si sar putea sa mai fie sub influenta lui Rosca.
July 25 2009 la 19:55
noi nu plecam .nu suntem morti chir daca ne impuscati pe toti:)
http://www.youtube.com/watch?v=am0No2NdXS4
July 25 2009 la 22:39
Da as fi dorit sa ai un set de intrebari pentru ei! Uite eu de exemplu ar de nerabdare sa ii dau urmatorea intrebare lui Titus Corlăţean : – De ce ca social democrat il sustineti pe un COMUNIST CRIMINAL(reseponsabil de crimele din 7 aprilie) asa zis democart de cateva zile, tovarasul Marian Lupu?
In rest imi place ce spune Vitalie Cojocari pe blogul lui despre Tomac la articolul cu emisiunea de pe TVR!
Succes in continuare cu emisiunea ” Mai aproape de Europa”
July 26 2009 la 01:41
Votaţi PL ,PLDM sau AMN !
Forza PLDM ,PL si AMN !
Aruncaţii la groapa de gunoi a istoriei, la alegerile repetate din 29 iulie pe cripto-comunisti ☭ ,pe ciocoii şi slugoii fără pic de coloană vetebrală ai Moscovei, ce vă prostesc pe faţă,promiţându-vă aderarea la UE si NATO cu ajutorul Rusiei !!! Ce cretinătate,ce creiere atrofiate !
Ardeti buletinele batranilor care inca nu s-au trezit la realitate si mai cred in cripto-comunistii acestia fripturisti si machiavelici !
“Basarabia, lacrima neamului românesc”
“România nu uita,Basarabia este a ta.”
Votaţi schimbarea cu gândul la eroii nostri,la martirii nostri,ai intregului neam românesc .
Nu vă vom uita niciodata :Valeriu Boboc de 23 de ani ,Ion Tabuleac de 22 ani,Eugen Ţapu de 26 ani si Maxim Canişev de 20 de ani.
Victimile inocente ale cripto-comunismului.
Pink – Dear Mr President subs in romanian SOS Moldova
http://www.youtube.com/watch?v=biYav5QGZ1A
Basarabia Lui Dumnezeu
http://www.basarabeni.ro/stiri/editoriale/basarabia-lui-dumnezeu-material-video-395/
„Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum.” – Eminescu
“Refuz, rezist, sunt anti-comunist!”
http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-07-17&id=33636
July 26 2009 la 01:54
Pentru cei din SECURITATE/ARMATA/POLITIE si alte structuri de stat, cu oameni ce sint impusi sa voteze si sa prezinte dovezi ca au votat cu cine trebuie, va rugam ca, in cazul in care nu credeti in acest regim ce ne calca in picioare demnitatea, in cazul in care nu sinteti de acord cu ceea ce s-a intimplat in aprilie, nu ati participat si nu ati vrut sa se intimple acele oribile lucruri: INVALIDATI-VA BULETINELE DE VOT!!
Votati ce vi se spune, ca sa nu va pierdeti locurile de munca. Fotografiati. Mai puneti o stampila, doua, si INVALIDATI BULETINELE! Dati-ne sansa noua sa alegem corect.
July 26 2009 la 04:05
Lasind la o parte ce se intimpla in campania electorala din republică adică mizeriile indreptate contra opozitiei si declaratiile distractive ale tovarasului Voronin nu pot sa nu observ propaganda care se face referitor la asa zisul pericol fascist care chipurile amenintă Moldova pericol de care taranoii rusi ar fi aparat Europa acum 50 de ani Ei dar ce am mai citit zilele astea in presă referitor la asta ? Ministrul de externe al federatiei rusesti s-a aratat indignat de gestul primarului de Constanta Radu Mazăre care in timpul unei parade a modei la care era invitat a imbracat un costum de ofiter german nazist din Wehrmacht din al doilea razboi mondial.Gestul inofensiv al primarului l-a indignat pe politicianul rus care asteapta o reactie internationala fata de aceasta dovada a escaladarii fascimului in România care ar constitui o profanare a memoriei victimelor nazismului. Parca la fel erau indignati acesti demagogi rusesti de doi bani si de revitalizarea nazismului in tarile baltice alte state nevinovate care au fost calcate de tilharii si mojicii din rasarit in 1940-45 si care daca nu sint de acord cu asta si nu cinstesc memoria călailor lor imediat sint acuzate de fascism. Ce replica are in continuare “distinsul ” diplomat rus fata de faptul ca românii privesc cu simpatie regimul asa zis fascist al lui Antonescu care a luptat pentru reintregirea tarii si privesc cu aversiune maxima regimul comunist impus cu tancurile de sovietici? El spune ca regimul comunist desi a avut neajunsurile sale totusi are meritul de a fi fost anti-fascist …!!! Incredibil tupeul de care dau dovadă acesti tilhari bolsevici ! Dupa ce ca au venit din rasarit ca lăcustele fara sa-i cheme nimeni in ajutor , au rupt regiuni intregi din trupul natiunii române ( Basarabia , Bucovina de Nord) au deportat si ucis zeci de mii de români , au jefuit si devalizat aceasta tara si ne-au lasat plocon un regim comunist aservit lor sub care am sta 50 de ani acuma mai si au tupeul sa pozeze in eliberatori si sa ne invete pe noi istorie ! ei chiar nu realizeaza ca in Polonia , România , Tarile Baltice , Finlanda nu sint considerati eliberatori ci dimpotriva invadatori si criminali ?
July 26 2009 la 09:24
Ptr sorel szeged hungary…si noua romanilor indiferent de etnie ne trebuie inca un timisoara 89.ca sa se invete minte clasa politica romaneasca odata ptr totdeauna.ca sint alesi in interesul nostru nu doar al lor..personal..fiecare deputat/senator e un ceausescu in guvern..si merita toti soarta lor..
July 26 2009 la 09:36
Imi vine sa zimbesc..solovastru mihai.cind comunistii amintesc de fascism…:)) fascismul era un partid nationalist german.rasist.ma rog cu ideologia lor..dar nu a supravietuit mult.macar hitler isi proteja propiul popor.liderii lor au fost condamnati de tribunalul de la nurnberg.fascismul a durat putin.pe cind comunismul…nu-mi vine a crede ca inca mai poate exista o asemenea ideologie toxica in era informatiilor.a computerelor.a zborurilor spatiale..samd!si culmea..nu au fost judecati..nici rusii ptr distrugerile.jafurile si crimele lor de razboi nici pina in prezent.inca criminali ca lenin au statui..si primesc onoruri militare de la comunisti..acolo unde exista comunismul.in tari precum Cuba.Coreea de Nord.Belarus.Rep Moldova..etc..e saracie lucie.oamenii nu au libertate..omul se naste liber!
July 26 2009 la 14:49
Pt webber: da ai perfecta dreptate fascismul a disparut si promotorii lui au fost judecati si si-au primit pedeapsa in schimb totalitarismul comunist promovat de rusi si care nu e cu nimic mai bun decat fascismul inca ne mai ofera niste mostre de regimuri cum e cel al lui voronin.
July 26 2009 la 20:42
Salut Stela!
Iti apreciez foarte mult blogul si vreau sa stii ca te-am adaugat in blogroll-ul meu.(ochiuldeveghe.blogspot.com).
Ti-as fi foarte recunoscator daca ai proceda si tu la fel.
Multumesc
Stela Popa: Esti in lista
. Succes. Mersi si eu.
July 27 2009 la 00:00
[...] Ascultaţi mai jos emisiunea “Mai aproape de Europa”, de sâmbăta aceasta de a Vocea Basarabiei, despre care am scris şi la postarea anterioară. [...]
July 28 2009 la 09:19
PCRM=partid extremist neosovietic românofob
July 28 2009 la 09:19
… aflat în ilegalitate.