(Revista presei) Despre gruparea AntiRO, SUA şi micul trafic la frontieră
23 October 2009 08:01 Articole,
Preluat pe Vocea Basarabiei şi pe
Începem revista presei cu Evenimentul Zilei din care aflăm că, la fel ca şi în 2008, în clasamentul privind libertatea presei, întocmit de organizaţia “Reporteri fără frontiere”, Republica Moldova coboară tocmai 16 locuri faţă de anul trecut şi ajunge pe 114! Aceeaţi sursă mai scrie că alegerile prezidenţiale programate în această săptămână au fost amânate, iar comuniştii au adus deja în discuţie dizolvarea parlamentului. De altfel, despre acest subiect a scris întreaga presă română. Evenimentul Zilei anunţă şi că R. Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru “tratamente inumane şi degradante după ce doi cetăţeni moldoveni aflaţi în arest preventiv s-au plâns că au fost bătuţi”. Acelaşi subiect îl inserează în paginile sale şi România Liberă. Adevarul trage linia şi indică despagubirea pentru reclamanţi – câte 15.000 de euro pentru fiecare În concluzie, Evenimentul Zilei scrie în paginile sale: “Bruxelles-ul încă mai priveşte cu rezervă spre Chişinău”.
“EBA cere bani europeni pentru Republica Moldova”, titrează România Liberă. Europarlamentarul PDL, Elena Băsescu a declarat în plenul Parlamentului European, că “Republica Moldova are nevoie de o intervenţie financiară urgentă din partea Uniunii Europene, înainte de venirea iernii, pentru a nu lăsa, astfel, posibilitatea forţelor anti-europene să profite de situaţia grea în care se află Republica Moldova”.
Din România Liberă, Jurnalul Naţional, Gardianul şi Ziua aflăm că, după o zi de negocieri, între Chişinău şi Bucureşti a fost semnată Convenţia privind micul trafic la frontiera dintre România şi R. Moldova. În schimb nu a fost discutat Tratatul politic de baza şi Acordul privind frontiera de stat moldo-română pentru care s-a pronunţat de atâtea ori Partidul Communist. Din ziar aflăm şi cetăţenii ai căror raioane vor putea beneficia de libera circulaţie la frontiera moldo-română. În lista beneficiarilor vor intra raioanele: Briceni, Edineţ, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hînceşti, Leova, Cantemir şi Cahul. Parţial vor beneficia de aceste facilităţi şi locuitorii din Găgăuzia, precum şi alte cinci raioane, respectiv Sîngerei, Călăraşi, Străşeni, Cimişlia şi Taraclia. Ca urmare, Ziua şi Jurnalul Naţional au anunţat şi că autoritatile de la Chişinău şi-au dat acordul pentru deschiderea consulatelor României la Cahul şi Bălţi, care vor facilita aplicarea acordului. Pe aceeaşi temă, în Adevărul, vă recomand articolul – „Podul de flori în variantă europeană”. Concluzia publicaţiei – „schimbarea de regim la Chişinău a avut un efect rapid în privinţa acordurilor restante dintre România şi Republica Moldova”.
Nu la fel de optimist este şi editorialistul George Damian de la Ziua. În articolul „Basarabia rămâne în criză”, jurnalistul scrie că R. Moldova „rămâne în continuare la mâna lui Voronin şi se îndreaptă ameninţător spre alegeri anticipate. Care alegeri anticipate nu ar fi un dezastru dacă, cu acest prilej, ar fi scoşi comuniştii din viaţa politică”, conchide Damian.
“AIE ar putea schimba Codul Electoral, pentru a-i determina pe comunişti să-l voteze pe Lupu” – este titlul unui articol apărut la începutul săptămânii în România Liberă. Publicaţia citează explicaţia premierului Vlad Filat, care declară că impasul în privinţa alegerilor prezidenţiale a fost provocat de legislatia confuză. “Pe de o parte, la alegerile prezidenţiale trebuie să se înscrie cel puţin doi candidaţi, iar pe de alta, există un aviz al Curţii Constituţionale care se referă la necesitatea concurenţei. S-a creat o situaţie asupra căreia ar trebui să se pronunţe Curtea Constituţională şi noi vom cere acest lucru”, a concluzionat prim-ministrul Filat.
În Ziua găsim un articol interesant. „R. Moldova: AntiRO – o organizaţie extremistă care luptă contra a tot ce este românesc şi occidental”. Articolul este preluat din ziarul Jurnal de Chişinău. Autoarea cataloghează anul 2009 ca fiind anul violenţei la Chişinău. Aflaţi şi cine face parte din noua Grupare AntiRo şi de ce membrii acesteia luptă contra a tot ceea ce este “românesc şi occidental la Chişinău”.
Tot din Ziua, dar şi din Adevarul, aflăm că noua guvernare de la Chişinău salută declaraţiile de sprijin, economic şi politic, făcute de vicepreşedintele american Joe Biden la Bucureşti, care a declarat că „SUA speră să vadă Republica Moldova cât mai repede în structurile euro-atlantice”. Citat de presa română, ministrul de Externe, vicepremierul Iurie Leanca, a constatat, că, în luna iunie, când Joe Biden a fost la Kiev, nu a facut nicio referinţă la situaţia din Republica Moldova, nu a luat atitudine şi nu a trimis vreun semnal de încurajare pentru autorităţile de atunci. Viorel Patrichi scrie în Gardianul, în articolul „America ia Basarabia sub protecţie” că „este pentru prima oară când vede o evaluare coerentă asupra estului Europei din partea Washingtonului”. În acelaşi ziar, este preluat şi articolul „Americanii despre R. Moldova la Bucureşti”, semnat de sociologul Dan Dungaciu şi preluat din ziarul Timpul de la Chişinău. Concluzia autorului: „Chişinăul a transmis, după 7 aprilie, un mesaj ferm Washingtonului. Adică, acel tip de mesaj care nu mai poate fi ignorat de către America, chiar dacă aceasta părea, uneori, că îl trece cu vederea”.
Doamnelor şi domnilor, aceasta a fost revista presei româneşti cu referire la R. Moldova din această săptămână.
Pentru emisiunea „Mai aproape de Europa”,
Vocea Basarabiei.



























October 24 2009 la 09:35
J.Biden la Bucuresti:”SUA spera sa vada RM cat mai repede in structurile euro-atlantice”
Mesajul a fost de fapt adresat exclusiv autoritatilor de la Bucuresti si constituie o incurajare pentru integrarea RM cu Romania. RM s-ar putea integra in UE si NATO ca stat independent numai cu acordul Federatiei ruse adica NEVER !
October 24 2009 la 10:10
Un articol foarte interesant.Numai ca am o remarca.Nu stiu de ce ziaristii de la Ziua parca tot timpul au ceva cu basarabenii(mai ales cu actuala guvernare),mai sunt nostalgici dupa domnul Rosca?Sau care-i problema lor?
October 24 2009 la 10:15
Memento alegerile din 2000 din Romania, cand sondajele nu au intuit elementul Vadim. Va intra primarul Bucurestiului Sorin Oprescu in turul 2? O analiza interesanta gasiti aici:
http://codrinscutaru.blogspot.com/2009/10/sondaje-in-prag-de-alegeri_9435.html
October 24 2009 la 10:49
Foarte bun articol.
Oricum eu intru direct pe : ziare.ro , ziua, evenimentul zilei.
October 24 2009 la 11:47
Bravo Stela! Admir ceea ce faci si munca ta. Sper sa ai recompensele pe care le meriti. Mult succes in continuare.
October 24 2009 la 15:55
Un articol din Literatura si Arta:
“Libertate cu belciug la nas
Nu există boli, există doar bolnavi.
Te convingi de acest adevăr dacă îl aplici la viaţa politică.
Ce minte trebuie să aibă acel individ care la 14 octombrie, de Hramul Chişinăului, a aruncat o grenadă într-o mulţime de tineri, rănind 40 dintre ei, după ce-a afirmat, într-o ceartă anterioară, că o face ca să apere comunismul?!
Iată că aceştia sunt gata să distrugă planeta, numai ca adepţii lor să păstreze puterea.
Cine l-a instigat pe criminal la această faptă oribilă?!
Cine l-a trimis?
E plin oraşul de membri ai organizaţiei teroriste “Partidul Naţional-Bolşevic”, cu cuibul la Universitatea Slavonă şi toleraţi la cea Antropologică, condusă de Marx (cum i se zice acolo) Tkaciuk, fostul consilier principal al lui V.Voronin.
O altă organizaţie teroristă e Organizaţia Comsomoliştilor, care are şi ea destui adepţi şi care a incendiat recent tricolorul arborat în faţa Spitalului Nr. 3, umplând oraşul cu inscripţii de tipul: “Rumânî, von iz Moldavii!” (“Afară cu românii din Moldova!”), “Zaşcitim Rodinu ot moldavan!” (“Să ne apărăm Patria de moldoveni!”), “Kişiniov – ruskii gorod!” (“Chişinău – oraş rusesc!”), “Smert’ mulam!” (“Moarte boilor!”) etc.
Până la scoaterea partidului criminal al comuniştilor în afara legii cu interzicerea tuturor simbolurilor comuniste şi fasciste pe întreg teritoriul republicii (sper s-o facă Parlamentul în viitorul cel mai apropiat), DOMNULE LEONID BUJOR, MINISTRU AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI, EMITEŢI UN ORDIN PRIN CARE SĂ INTERZICEŢI ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITARE ŞI ÎN CELE PREUNIVERSITARE, CARE TREBUIE DEPOLITIZATE DE URGENŢĂ, ACTIVITATEA TUTUROR ORGANIZAŢIILOR TERORISTE: PARTIDUL NAŢIONAL-BOLŞEVIC, ASOCIAŢIA “ANTIRO” (“ANTIROMÂNIA”, DE LA UNIVERSITATEA ANTROPOLOGICĂ), ORGANIZAŢIILE COMSOMOLULUI LENINIST, CEA PIONIEREASCĂ ETC.
Numai astfel vom putea dezrădăcina începuturile acelui război de uzură, inclusiv “de partizani”, pe care ni-l promit Voronin şi banda lui de terorişti, dacă nu li se restituie puterea.
Grenadele lui au şi început să explodeze, lucru nespus de periculos!
Acest fel de terorism este o consecinţă a celui politic, lingvistic, economic…
La postul de televiziune NIT, într-un buletin de ştiri, ni se relatează un caz care e, din punctul de vedere al realizatorilor emisiunii, unul “revoltător”: un medic de la Spitalul de Urgenţă i se adresează unui pacient în româneşte, acela se revoltă şi i se plânge şefului din secţia respectivă. Ultimul, parcă cerându-şi scuze, îi spune reporterului:
– E un student, nu ştie cum să se adreseze.
La care “pacientul” comentează (în ruseşte, evident):
– Nu e nici medic, nu e nici student. E un infractor.
Şi asta numai pentru că tânărul medic n-a comunicat cu el în limba rusă.
Avem de a face cu un act de terorism lingvistic, pentru care un cunoscut medic îşi cere scuze public.
E ca şi cum ai cere celor 40 de răniţi lângă Arcul de Triumf să-şi ceară scuze de la teroristul cu grenada.
Am fost martor când, la Notariatul de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, nr. 46/1, un bărbat a încercat să se strecoare peste rând.
– Respectaţi rândul!, îi spune cineva.
La care el i-a răspuns senin:
– A mne polojeno. Moi oteţ vas osvobojdal! (“Dar eu am dreptul. Tatăl meu v-a eliberat!”)
Aşa s-au obişnuit, dar e şi vina noastră, că aşa i-am obişnuit.
Menţionez: cei care se consideră băştinaşi în R. Moldova, indiferent de etnie – ruşi, bulgari, găgăuzi, ţigani, evrei etc. – cunosc limba română. Cei care se consideră veniţi (în deplasare, cum îşi zice V.Klimenko, preşedintele Congresului Asociaţiilor Ruseşti) n-o cunosc.
Anume aceştia au cele mai mari pretenţii şi nu se pot adapta la realităţile noastre, voind să ne adapteze pe noi toţi la realităţile lor.
Cei mai mulţi dintre ei se consideră a avea marele merit de a ne fi “eliberat” (de fraţi şi surori, de părinţi, de rude, de Ţară, de case, de averi etc.).
La Tbilisi a fost deschis “Muzeul Ocupaţiei, 1921-1991”, dedicat masacrelor comuniste şi sovietice timp de 70 de ani, inclusiv cele iniţiate de consângeanul lor Iosif Djugaşvili, cunoscut mapamondului cu numele lui diavolesc de Iosif Stalin.
Şi la Riga există un “Muzeu al Ocupaţiei”, care condamnă crimele comunismului, inclusiv pe cele ale celebrilor “puşcaşi letoni”, care au constituit detaşamente de represalii contra populaţiei paşnice după lovitura de stat din 1917.
Pe când şi la Chişinău un muzeu asemănător?!
Acum doi ani Guvernul Lituaniei a cerut Federaţiei Ruse despăgubiri de 40 de miliarde de dolari pentru ocupaţia sovietică din perioada 1940-1991.
Noi ce-am cerut?!
Ba, dimpotrivă: guvernele noastre de după 2001 au fost de acord ca, pentru cei 50 de ani de ocupaţie rusească, Republica Moldova să plătească Federaţiei Ruse despăgubiri: plată pentru gloanţele cu care ne-au împuşcat bunicii şi părinţii, costul funiilor cu care i-au cetluit şi lanţurilor cu care i-au încătuşat, plată pentru chiriile vagoanelor în care i-au suit ca să-i ducă în Siberii, solde pentru personalul care i-a păzit şi maltratat etc., care se ridică şi ele la 40 de miliarde de dolari, acestea fiind oferite în variantele fabricilor de vin, uzinelor noastre, conductelor de gaze etc. cedate la preţ de nimic, inclusiv teritoriul vast al Transnistriei, către Federaţia Rusă.
Dacă vă amintiţi, V. Voronin promisese în 2001 că va rezolva problema Transnistriei în câteva zile. Dar dânsul nu s-a întâlnit cu Smirnov decât după 7 ani de preşedinţie, în aprilie 2008, înainte de alegeri. Tratatul pe care i l-a propus spre semnare Smirnov era unul de “prietenie şi bună vecinătate”. Conform acestuia, R. Moldova nu mai e nici măcar “un stat comun”, ci “o ţară vecină”.
Dar relaţiile dintre cei doi nu sunt atât de proaste precum par. Se ştie că de mai mulţi ani fiii lor, Oleg Voronin şi Oleg Smirnov, au demarat afaceri comune. În timp ce părinţii lor se înjurau pe la microfoane, cei doi K-Olegi adunau bani în haznaua comună a celor două familii.
Smirnov e dur acolo doar cu cetăţenii de rând.
Deţinutul politic Andrei Ivanţoc povesteşte că în închisorile din Transnistria nu li se permitea să citească decât ziare ruseşti.
De cum temnicerii găseau în geanta Eudochiei Ivanţoc “Literatura şi arta” sau alte ziare de-ale noastre, erau sechestrate pe loc şi rupte sub ochii ei.
Dacă nu vom condamna comunismul şi ocupaţia URSS, vom rămâne mereu un popor fără istorie (pe care ne-au furat-o adepţii “istoriei integrate”), fără memorie, fără libertate.
Comunismul e un SIDA politic.
Comunismul, pe care Voronin ni l-a dorit militant, n-a fost decât unul mutilant. (Ca şi creştinismul lui Roşca, transformat în cretinism politic.)
În Europa roşul este culoarea târfelor.
Steaua cu cinci colţuri este un simbol satanist.
Ciocanul e un element al calvarului la care a fost supus Iisus Hristos pe cruce.
Cu secera ostaşii lui Irod au masacrat pruncii la naşterea lui Iisus.
Vom găsi foarte greu drumul spre lumină dacă ne vom ghida şi-n continuare de aceste simboluri diavoleşti cu ajutorul cărora unii dintre noi mai cred că ne vom putea face plăcuţi şi iubiţi de către Cel de Sus.
Noua guvernare a redat populaţiei băştinaşe un sentiment, pe care aceasta se pare că îl pierduse: SPERANŢA.
SPERANŢA într-un viitor european, fără sărăcie, fără hoţomani, fără terorişti, fără comunişti.
Nicolae DABIJA”
October 24 2009 la 19:20
Doresc să întreb în privinţa Micului trafic la frontieră – municipiul Bălţi va intra sau nu?
Stela Popa: Asculta revista presei din emisiunea Mai aproape de Europa – http://stelapopa.unimedia.md/2009/10/24/7614/
October 28 2009 la 02:03
ALEGATOR spune:
October 24 2009 la 19:20
Va intra tot