/Foto EXCLUSIV/ De la cititori: “Un autograf şi o bucată de pâine de la Grigore Vieru în 1985″

Am primit zilele acestea de la o cititoare fidelă a blogului meu, Nina Gonţa Coleaghin, basarabeancă stabilită  în Iaşi, un text despre Grigore Vieru. Sunt momente memorabile de la o întâlnire din anul 1985  cu marele poet.

Mai intai am scris o ruga pentru el, pentru insanatosirea lui grabnica, dar cand s-o trimit , nu mai era valabila , caci… poetul drag a plecat in acea noapte nefasta in lumea celor drepti. Din  multiplele interviuri pe care le-a dat in decursul vietii, am citit  ca la 50 ani, cand  de la cel mai ”inalt rang” i s-a interzis acel spectacol literear – muzical, pe care il pregatise  pentru Palatul National /atunci Palatul Octombrie/… s-a rugat ca Domnul sa-I mai dea 10 ani, la 60, la fel, i-a cerut lui Dumnezeu  inca 10 ani, dar la 70… n-a mai indraznit sa-I ceara nimic, ca-i ”era… rusine”. N-am stiut!  Sa ne rugam noi pentru el… iar cand am vrut s-o facem  s-a dovedit a fi prea tarziu, caci Domnul a vrut sa-l ia la EL.   Martirul romanismului din pamantul sfant al Basarabiei pierdute va dainui insa in veacuri, caci cuvantul lui spus in poezii si cantece ramane nemuritor. Mai ales prin vocea celor doi copii “de suflet” ai lui – Ion si Doina Aldea-Teodorovici, plecati si ei  prea de timpuriu,  in 1992, din lumea celor vii. Cantecele lor mai suna in urechile  celor  cu  sufletul plin de patriotism romanesc de pe ambele maluri de Prut, un râu, o sarma ghimpata intre tari romane, o… “ apa in streang”. Nimeni  altul decat poetul nostru drag n-a putut sa spuna mai  profund si mai dureros tragedia  romanilor basarabeni.

Marturisea ca vroia sa scrie numai poezie lirica, dar n-a putut sa stea departe de durerea neamului sau si a scris si alt gen de poezie, cea care ne-a facut sa stam in fata tancurilor rusesti prin anii 90 ai veacului trecut, cea care ne-a intors scrisul latin si limba romana,  furate dată ”cu stravechea si frumoasa tara” si care ne-au amintit ca avem o patrie – mama care se numeste Romania.

Unirea, idealul lui nu s-a implinit inca, dar  acuma vegheaza din ceruri  asupra acestui fapt.  Ii suntem datori toti  cei de pe ambele maluri de Prut. A spus deseori, chiar si la la lansarea din decembrie la Iasi a volumului academic “Taina care ma apara” ce  constituie o imagine completa a celui care, cu regret, a fost Grigore Vieru:  “ Daca visul unora a fost sau este sa ajunga in Cosmos, eu viata intreaga am visat sa trec Prutul”. L-a trecut pentru prima data in 1973, cand intamplarea a facut sa se alipeasca unei delegatii de scriitori sovietici si, in timp, a devenit  o punte de suflet dintre romanii de pe ambele maluri.

Intamplarea a facut sa-l cunosc pe acest mare OM pentru prima data in anul 1985.  Lucram  la inspectoratul scolar din Straseni, Republica Moldova si activam  in cadrul  unei organizatii “Iubitorii cartii”/ (trad. rusă ”Liubiteli cnighi”). Toate documentele se scriau in limba rusa la acea vreme. Mai scriam  si  in  romana, dar cu caractere chirilice. Am fost anuntata de presedintele de raion a acestei organizatii ca vom merge la scoala din Galesti cu mai  multe persoane din  capitala. La sosirea celor  din Chisinau  am fost placut surprinsa. In autocar erau Grigore Vieru, Doina si Ion Aldea Teodorovici si graficianul satirico-umorist Gleb Sainciuc.

Dupa manifestarea din scoala  cu poezii si cantece interpretate de  elevi, am ascultat versuri  citite de insusi Poetul si cantece interpretate de cei doi martiri ai cantecului patriotic romanesc.  Trebuie să spun ca poetul colabora cu cei  doi   de prin 1980. Am facut si o fotografie  impreuna, asa ca nu stiu daca aceasta fotografie pe care o public aici  exista si  in  arhiva scriitorului.  La plecare o femeie din sat  i-a dat poetului, in usa autocarului, o paine de casa calda din gura cuptorului. Era mare, coapta in tava si pusa pe un prosop lung de aproape doi metri. Poetul a pus toate astea pe brate netezindu-le cu mana. Cred  ca  i-au  adus aminte de mama, de vatra, de casa parinteasca, la fel ca si mie, caci asemenea paine cocea si mama mea… Pe chipul de mucenic al poetului se vedea o traire sacra, pe care eu nu pot s-o redau in cuvinte. La un moment dat, a inceput sa rupa cate o bucatica din paine si sa ne imparta la toti. Mancam in liniste si cu sfintenie acea bucatica de paine… Era ca anafura de la impartasanie, caci multi dintre noi nu mai aveam unde sa ne  spovedim si  impartasim.        La acea vreme demult nu mai aveam biserici prin orase si sate. Fusesera inchise…

Trebuie sa spun ca in 1983 la editura Literatura Artistica a iesit o culegere de versuri a lui Ghigore Vieru cu aceeasi denumire ca si cea din urma de la Iasi  - “Taina care ma apara”. O aveam la mine si l-am rugat sa-mi dea un autograf… Sper ca cititorii sa-l poata  descifra, chiar daca este cu caractere chirilice.  Spre surprinderea mea mi-a dat si o fotografie. Cred ca si el a fost surprins ca-i port numele (pe atunci aveam  nume de familie Vieru), de aceea mi-a scris: “Ninei Vieru, s-o apere taina dragostei… De la un… nemusor…

Nu stia nici poetul si  nici eu la acea vreme ca purtam acelasi nume ca al sotiei sale – Raisa, Raisa Vieru (nume ce-l am si eu in cartea de identitate, caci Nina este  numele preferat de mama mea si de familie). Poate atunci avea sa scrie altfel, cine  stie. Oricum suntem un neam, un neam  romanesc, pe care el l-a inaltat in versurile sale si in inegalabilele  cantece patriotice  aranjare frumos pe versurile lui.

Dumnezeu a hotarat sa-l ia la EL! Nu stiu daca pe mine m-a aparat taina dragostei, dar tot m-am straduit  in acesti ani sa descifrez  taina care l-a aparat pe  Marele nostru poet. Nu am  mai avut ocazia sa-l intreb, dar intuiesc ca taina lui era Patria – mama – Romania, la care n-a incetat sa visese nicicand  si in care credea poate mai mult decat noi toti. Si asta pentru ca era  o fire de poet. In frumusetea sufletului sau cred ca simtea altfel  decat noi…

Nu-mi ramane decat sa ma rog pentru odihna sufletului poetului si sa fiu mandra ca  am fost  un moment  in preajma lui. Acel moment mi-a imbogatit sufletul. In multele si inteleptele  lui “spuse” am mai citit: ”.. atunci cand iti moare mama, ramai cu Patria, dar… nu mai esti copil…” Demult nu mai sunt copil si sunt de partea astalalta de Prut, la Iasi,  dar nu voi uita in veci Basarabia mea. Acolo unde a incetat din viata  la 18 ianuarie 2009 poetul  nostru   de suflet  – marele Grigore Vieru.

“SUNTEM IN CUVANT SI-N TOATE/FLOARE DE LATINITATE.”

Autor: NINA  GONŢA  COLEAGHIN – Iaşi

Foto: Nina Gonţa Coleaghin