UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


“Există cercuri retrograde la Moscova care sprijină bufoni imperiali precum Smirnov”

12:26 Interviuri, Mai aproape de Europa,

Ieri am stat de vorbă cu Viorel Patrichi unul dintre cei mai bine pregătiţi jurnalişti din România pe subiectul R. Moldova. Am discutat despre scutul anti-rachetă, despre Iskanderele lui Smirnov, pe care Viorel Patrichi îl numeşte „un bufon imperial”, despre interesele Rusiei în zonă, mai ales după instalarea scutului anti-rachetă în România, dar şi despre Ucraina, Victor Ianucovici, UE şi problema transnistreană.

Şi pentru că am găsit interesante ideile exprimate de domnia sa, le expun şi aici. Vă propun să ascultaţi inclusiv varianta audio a discuţiei.

Iată câteva dintre cele mai importante idei exprimate de domnia sa în interviul care va fi difuzat şi mâine la „Mai aproape de Europa”, de la ora 18.00 şi 23.00 în reluare, la Vocea Basarabiei.

-Există cercuri retrograde la Moscova care sprijină bufoni imperiali cum ar fi Smirnov.

-Nu putem să ne aşteptăm la decizii foarte clare privind rezolvarea nodului gordian de la Tiraspol.

-În chestiunea transnistreană nu există voinţă politică pentru că sunt alte interese mai mari la Bruxelles.

-De R. Moldova nu mai aminteşte nimeni când e vorba de marile ecuaţii dintre Est şi Vest.

-Rusia ştie să „joace şah” la nivel mare foarte bine.

-Rusia nu îşi permite să fie mai agresivă decât este pe Nistru.

-Rusia nu doreşte şi nu va accepta niciodată să plece de bună voie de pe Nistru.

-Ucraina va dori să joace un rol cât mai preponderent în rezolvarea conflictului transnitrean, dar, deocamdată, Kievul nu are aceste abilităţi tactice.

-N-aş zice că Victor Ianucovici este un pion al Rusiei.

-V. Ianucovici, să nu uităm, vine din nomenclatura bolşevică sovietică, din industrie, din industria URSS-ului.

-V. Ianucovici va încerca să joace interesele Ucrainei între Federaţia Rusă şi UE fără prea mari stridenţe.

-România trebuie să insiste pentru revenirea la masa tratativelor în chestiunea transnistreană.

-Putem doar bănui ce se ascunde în arsenalul de la Tirspol. Nici măcar responsabilii NATO nu ştiu ce se ascund în buncherele de peste Nistru.

-SUA ar putea să dea o notă aparte în rezolvarea conflictului transnistrean şi să forţeze lucrurile într-o anumită direcţie.

- Voinţa politică a Chişinăului este foarte importantă în rezolvarea conflictului transnistrean.

-Smirnov – bufonul de la Tiraspol, este un cetăţean oricare al RM.

Vedeţi şi blogul lui VIOREL PATRICHI


18 raspunsuri

  1. SOS Basarabia spune:

    Foarte bun articol!

  2. LAUR spune:

    RUSIA ESTE FOARTE AROGANTA SI MOLDOVENI TREBUIE SA INTELEAGA CA NUMAI PRIN IZOLAREA RUSIEI PE PLAN INTERNATIONAL VA FI BINE.

  3. LAUR spune:

    Rusia nu permite R. MOLDOVA SA PLECE DE LA EA DIN GRADINA (CSI) PENTRU A REVENI IN FAMILIA TARILOR LIBERE SI DEMOCRATE)………..sau sa iasa in lume.

  4. Luso spune:

    “-În chestiunea transnistreană nu există voinţă politică pentru că sunt alte interese mai mari la Bruxelles.”Am lucrat pina nu demult intro firma,patronul caruia e un bun cunoscut al lui Durao Barroso.Tot aproape aceste cuvinte mi le-a spus si el.Mai baeti si fete,nu va faceti iluzii cu Europa.Am cunoscut aici multi “lupi”, adica din cei puternici,care se afla aproape de putere si va spun cu certitudene:-nimeni.repet,nimeni,aici in Europa n-are nevoe de Moldova.Acum un an au fost ceva tentative de a investi in Moldova, dar s-a terminat cu tentativele.Asa ca calculati bine, care e viitorul.

  5. Irina spune:

    Laur, chiar credeti in ceea ce spuneti?

  6. romania inedit spune:

    E foarte bine ca ai sintetizat ce s-a discutat , ca sa fie mai usor de urmarit ideile .

  7. Roman spune:

    Voi Stella sunteti o tradatoare al neamului Moldovenesc. Va veni timpuil (foarte curand) cand voi romanii vei intra in Moldova doar cu vize. Nu pentru ca noi, moldovenii nu va suportam, dar pentru ca voi romanii nu ne suportati.

  8. Lancaster spune:

    Atitudinea celor de la Bruxelles e determinată de Germania, care s-a făcut preş în faţa Rusiei încă de pe vremea lui Gerhard Schroeder şi a rămas şi acum tot aşa. Au ajuns până la a forma un grup în cadrul NATO, cu Olanda, Belgia şi Luxemburg (s-au scremut munţii şi a ieşit un şoarece :P ) pentru a cere Statelor Unite eliminarea rachetelor nucleare din Europa, ceea ar fi cum nu se poate mai pe placul Rusiei.

    Pentru România şi R.Moldova, cartea câştigătoare e acum cea americană, nu cea europeană. Dar abia peste vreo 20 de ani o să înţelegem ce important a fost Traian Băsescu în istoria recentă. Chiar aşa, cu “licuriciul cel mare” care l-a făcut celebru :lol:

  9. sorel seged hungary spune:

    roman esti rus? ce-i cu gramatica asta de gradinita:)
    mai bine taci

  10. Constantin spune:

    Foarte bun articolul.Multumim.Roman Moldova ii si la Suceava Iasi Galati asa ca daca nu iti place CEMODAN VOGZAL MOSKVA !

  11. Haiducul spune:

    Lancaster
    imi plac comentariile dvs. Intr-adevar, Basescu a avut curajul si priceperea sa imbratiseze romanii din RM.

  12. NINA GONTA spune:

    Stela, o placere sa vii la tine pe blog. lA TEMA:GREU VA FI SA SCAPAM DE RUSIA, care a intreat cu picioarele murdare in casa noastra, si aproape ca ne-a dat afara.Acuma trebuie sa avem consecventa si mult curaj , pentru a reveni pe drumul cel bun.Ar fi de dorit ca toti sa ne unim prin munca si efort in jurul AIE , dar deja sunt unii care zi si noapre arunca cu noroi , si nu sunt numai comunistii.Multe partide si partidute , dar mai ales liderii lor , in loc sa uneasca dreapta , o dezbina in continuare.Iar cand 2 se cearta , al 3-lea castiga. SA NU VINA IARASI BALAURII ROSII LA PUTERE, DACA NU VOM AVEA INTELEPCIUNEA NECESARA SA NE TINEM UNITI .

  13. NINA GONTA spune:

    DESPRE BASESCU: VA FI APRECIAT MULT MAI MULT, CAND NU VA MAI FI PRESEDINTE.ORICUM EL A FACUT ISTORIE.

  14. COSTIN spune:

    PREMIU ISTORIC. Lungmetrajul “Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, a primit Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin. Pentru acelaşi premiu era în cursă şi filmul legendarului Roman Polanski. Actorii şi regizorul din România au primit trofeul de la actriţa Renée Zellweger. BRAVO ROMANIA !

  15. europa 1 spune:

    Vreun partid din Basarabia care nu este la putere, ar fi bine sa-i propuna Ucrainei schimbatrea teritoarelor. Ma refer la Transnistria si Bucovina. Reactia Ucranineil este foarte interesata. Ucrainei nu-i convine ca in spate ei sa fie trupe ruse. Aceasta varianta poate schimba interesele Ucrainei in problema data.

  16. europa 1 spune:

    Alta idee poate fi ca romanii din Ucraina sa ceara exact acelas statut de autonomie pa care il vrea Rusia Transnistriei. Ucraina radical isi va schimba politica sa in acest teritoriu (Transnistria). Ea va insista la acelas statut cum o au si bucovinenii.

  17. Giordino spune:

    europa 1 spune:

    Vreun partid din Basarabia care nu este la putere, ar fi bine sa-i propuna Ucrainei schimbatrea teritoriilor. Ma refer la Transnistria si Bucovina. Reactia Ucranineil este foarte interesata. Ucrainei nu-i convine ca in spate ei sa fie trupe ruse. Aceasta varianta poate schimba interesele Ucrainei in problema data.
    Europa, este aşa un partid, care propune acest lucru, se numeşte Mişcarea Unionistă, drept că i sa refuzat înregistrarea de către MJ. Dar acum începem campania din nou. Dar sudul şi nordul au fost rupte de la România şi numai ea este în drept să ceară aceste teritorii. Noi spunem să ne unim cu tot cu Transnistria şi apoi România să facă schimb de teritorii. Uctaina este mai lacomă ca Rusia şi nu va merge benevol la acest schimb.Ei vor şi Transnistria.

  18. Vitalicus spune:

    Mi-a plăcut mult cum vorbeşte omul. L-am mai ascultat şi astăzi odată.

    Stela Popa: Intelectualii nostri prin Portugali… Totusi, ma bucur sa aud ca unii mai vor sa revina.

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA