UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Premiul FIJET România pentru activitatea mea radio

10:23 Articole, Prin lume..., 3,187 afişări
Aseară, la Bucuresti, la Hotelul Radisson, a avut loc Gala de decernare a premiilor Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor de Turism din România (FIJET) pentru anul 2009. Printre câştigători se numără şi subsemnata. Am fost câştigătoare la categoria  “presă”, “secţiunea Radio”. Iar activitatea mea radio înseamnă acum emisiunea MAI APROAPE DE EUROPA pe care o realizez de la Bucureşti, pentru postul de Radio Vocea Basarabiei. Am dedicat premiul colegilor mei de la Vocea Basarabiei şi publicului acestei emisiuni.

Cuvântul de deschidere al manifestării l-a avut Ministrul Turismului  şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea (vezi foto dreapta). Prezent la manifestare, Tijani Haddad (vezi foto stânga), preşedintele FIJET Internaţional, a transmis un mesaj, prin intermediul emisiunii “Mai aproape de Europa”, publicului din R. Moldova. Iată ce spune Tijani Haddad: “Turismul este foarte important pentru economia ţării, aşa că oamenii trebuie să înţeleagă asta. De asemenea, turismul este un mesaj cultural, este un dialog între oameni si civilizaţii. Turismul crează o mulţime de locuri de muncă. El poate contribui la angajarea oamenilor în câmpul muncii. Deci trebuie să promovaţi turismul în ţara voastră şi cred că aveţi o moştenire culturală consistentă, ceea ce e foarte important. De asemenea, pentru jurnaliştii din R. Moldova, aş spune că ei au o mare responsabilitate, pentru că ei trebuie să ştie cum să oferteze R. Moldova în exterior”.


23 raspunsuri

  1. Roman spune:

    Baieti buni, romanii aistea!…

  2. bagiu ovidiu spune:

    Stelutza esti un exemplu de munca si in urma acestei munci ai avut doar ceea ce meriti :recunoasterea!
    Iti observ pe mai departe pasii facuti in cariera ta!

  3. Mihai Românul spune:

    O distincţie bine-meritată.

    Felicitări Stela!

  4. un romin basarabean spune:

    Stela felicitarile noatre , ai primit un premiu care arata ca toata munca depusa de tine nu a fost in zadar ! Bafta maxima si nu cobori stacheta !

  5. Stela Popa spune:

    Multumesc mult pentru cuvintele frumoase. Succes mare tuturor!

  6. Victoria West spune:

    Felicitari Stela!

  7. cetatean spune:

    Felicitari si bravo pentru reusitele tale ;)

    Stela Popa: Multumesc. Succes mare si tie in ceea ce faci.

  8. Constantin spune:

    Felicitari !Meriti ! BRAVO !!!

  9. NINA GONTA spune:

    Steluta , esti o fata tare bravo.Ma bucur pentru tine.Sa-ti dea Domnul , si in continuare ,mult noroc si sanatate.

  10. COSTIN spune:

    SE AGITA FORTELE IMPERIALISMULUI RUS …Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, este nemulţumit de proiectul final al noii Constituţii şi avertizează că acesta ar destabiliza situaţia din regiune. Guvernatorul spune că, în cazul în care acesta va fi aprobat de către Parlament, găgăuzii ar putea boicota referendumul.

    În semn de protest, Mihail Formuzal a părăsit, ieri, sala în care membrii Comisiei pentru reforma constituţională discutau propunerile pentru modificarea Legii Supreme. Gestul nu l-a impresionat însă pe preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu. BAGAJELE-GARA- SI VALEA DE UNDE AI VENIT SOBOLAN IMPERIALIST .AI FOST PRIMIT CRESTINESTE CU PIINE SI SARE PE ACESTE PAMINTURI SI ACUM NE VORBESTI DE FEDERATIE ? MARS POTAIE PINA NU PUNEM MINA PE TINE ! SUB PAMINTUL SFINT PE CARE STAI ,SUNT OASELE INAINTASILOR NOSTRI …VOI CIND ATI VENIT ? LA SPARTUL TIRGULUI SI ACUM VRETI “FEDERATIE” SI LIMBA RUSA OFICIALA ? DA CE JOCURI FACETI VOI AICI ? IN LOC SA VA APARATI CULTURA VOASTRA , IMPUNETI TUTUROR LIMBA UNEI TARI CU CARE MOLDOVA NU ARE NICI GRANITE COMUNE SI O MINORITATE DE DOAR 5-6% ?

  11. COSTIN spune:

    E TIMPUL CA ACEASTA CONSTRUCTIE ARTIFICIALA UTA GAGAUZIA ,SA DISPARA PE VECIE …ANII CARE AU URMAT ACORDARII AUTONOMIEI ,AU ARATAT CU MARE CLARITATE ,CA A FOST O GRAVA EROARE DIN PARTEA ORGANELOR CENTRALE DE LA CHISINAU . UTA GAGAUZA A DEVENIT UN BASTION AL CELOR MAI REACTIONARE FORTE PRO-IMPERIALISTE SI ANTI-DEMOCRATICE . LA ULTIMELE ALEGERI PCRM-UL A FOST VOTAT MASIV .IN REALITATE ,AUTONOMIA ACORDATA CU PREA MARE LEJERITATE GAGAUZIEI ,ADUCE MAI MULT A BANTUSTANIZAREA R.MOLDOVA .POPULATIA ACESTEI ZONE ESTE FOARTE REDUSA … ACTUALMENTE SI DATORITA PLECARILOR IN ALTE TARI , UNII INDICA O CIFRA DE 120-130.000 … DUPA LOGICA CREEARII UTA GAGAUZIA , MIINE ,POIMIINE ,SI ALTE MICI ZONE CU POPULATIE RUSOFONA POT CERE REPETAREA PRECEDENTULUI GAGAUZ .SI ASTFEL R.MOLDOVA SE VA TRANSFORMA INTR-O FEDERATIE ,MEREU LA CHEREMUL MINORITARILOR ,IN MARE PARTE AJUNSI AICI DE ABIA DUPA ANII 1812 …CERERILE ACESTUI DERBEDEU SI SPION STRAIN -M.FORMUZAL- AU FOST DECLANSATE PARCA LA COMANDA CUIVA …SI STIM NOI PREA BINE A CUI …

  12. COSTIN spune:

    DE CE NU S-AU SESIZAT ORGANELE IN DREPT ATUNCI CIND LIMBA RUSA A FOST DECLARATA A TREIA LIMBA OFICIALA A UTA GAGAUZIA ? NORMAL AR FI FOST DOAR DOUA LIMBI … LIMBA ROMANA SI LIMBA LOR MATERNA . INSEAMNA CA ACEASTA ZONA ESTE IN FAPT O AUTONOMIE RUSO-GAGAUZA , IAR ACORDUL ORGANELOR CENTRALE DE LA CHISINAU NU A FOST PENTRU ASA CEVA …GAGAUZII S-AU PUS SINGURI IN AFARA INTELEGERILOR CONVENITE CU AUTORITATILE CENTRALE IAR ACEASTA DUCE SINE DIE LA RUPEREA INTELEGERILOR AVUTE .

  13. COSTIN spune:

    ORISICUM ACEASTA MAIMUTAREALA GEN BANTUSTAN – UTA GAGAUZIA – ARE ZILELE NUMARATE … EUROPA CERE CREEAREA UNOR REGIUNI ADMINISTRATIVE PUTERNICE- SI CA POPULATIE SI CA TERITORIU SI CA PUTERE ECONOMICA – ,CAPABILE SA ABSOARBA FONDURILE EUROPENE SI SA SE DEZVOLTE PUTERNIC IN VIITOR . SFIRSITUL UTA GAGAUZIA E APROAPE …

  14. mugur spune:

    Doamna Stela Popa…maine este 27 Martie…sper sa aveti si un material legat de aceasta zi speciala pentru toti romanii…in mod sigur aveti…:)

  15. Vasile spune:

    pe linga toate pe care le ai: foarte desteapta, curajoasa,mai esti si extraordinar de frumoasa si ai ovoce de invidiat….

  16. Ciba spune:

    Pe 27 martie 2010 toate drumurile duc la Chişinău!

    De eşti din Cahul, de vii din Timişoara sau de la Orhei, din Bucureşti, din Iaşi sau din Ungheni, eşti tu de la Oradea, Soroca, Bălţi, Cluj ori Constanţa. De ai originile pe malurile Dâmboviţei, ale Nistrului, ale Oltului, ale Răutului, ale Jiului sau Prutului,

    VINO

    pe 27 martie 2010 în Piaţa Marii Adunări Naţionale din or. Chişinău să încingem împreună toţi fraţii o Horă a Unirii aşa cum nu n-a mai văzut vreodată Pământul Românesc.

  17. Ioan Popescu-jurnalist spune:

    Stimata si distinsa colega,Stela Popa,citeste,te rog, comentariul meu la materialul dtale “Studentii basarabeni din Galati…” si,daca poti,raspunde.Multumesc anticipat!

  18. Ioan Popescu-jurnalist spune:

    Am uitat sa-ti transmit si FELICITARI pt.Premiu!

  19. Ed___ spune:

    felicitari dra Stela Popa !

    sunteti un bun exemplu si speranta pentru toate domnisoarele din Rep.Moldova, ca prin munca se poate face ceva curat si care sa aduca satisfactii.

    Mult succes in continuare.

  20. Micael spune:

    Afară cu cripto comunistul Igor Dodon care ne-a torturat şi omorât în aprilie 2009 de pe Unimedia :

    http://micaelnicolas.wordpress.com/2010/03/27/un-dihanie-comunista-a-ajuns-sa-fie-promovata-de-catre-unimedia/

  21. Micael spune:

    Felicitari Stela pentru premiu si la mai multe pe viitor .

  22. Mimi spune:

    Mi se pare ceva perfect normal ca d-na Udrea sa faca parte din acest eveniment deoarece este foarte implicata.

  23. Stela Popa » Blog Archive » Timp de 2 ani am adus RM “Mai aproape de Europa” spune:

    [...] Vocea Basarabiei în ceea ce priveşte proiectul numit “Mai aproape de Europa”.  Proiect apreciat la gala de decernare a premiilor Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor de Turism din România [...]

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA