UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


(FOTO) Viața la țară

15:31 Prin lume..., 3,916 afişări

Am fost din nou în republică. Acolo unde, acum un an și ceva în urmă, oamenii erau bucuroși nevoie mare că Voronin le trage gaz, dar acum nici nu vor să audă de el.

1. Costă scump ca să instalezi rețeaua de gazificare în gospodărie.

2. Majoritatea celor care au încercat noua metodă în această iarnă spun că au revenit la sobele de altă dată.


Motivul același – trebuie să scoată prea mulți bani din buzunar! Iată de ce, majoritatea gospodăriilor au gazul tras până la poartă, dar înțepenit acolo. Și atunci, te întrebi, care mai este rostul și cheltuiala? Care a fost strategia „guvernului Voronin”?

Dincolo de asta, pe drum, la întoarcere, m-am bucurat văzând că o porțiune din șosea era în reparație.

Mda, de mult nu am mai văzut așa ceva pe uitata Șosea Balcani…

Uitată la fel ca și satul bunicii. Acolo unde, de la an la an, găurile sunt tot mai adânci, mașinile tot mai puține, iar oamenii tot mai nemulțumiți.

Îmi spunea într-o emisiune Veaceslav Ioniță, preşedintele Comisiei parlamentare buget şi finanţe, că Guvernul așteaptă banii promiși de către România destinați infrastructurii locale.

Spunea oficialul că vor beneficia de ei autoritățile locale, fiind cea mai mare sumă de care s-au bucurat vreodată aleșii locali din partea guvernului. Ar fi bine, pentru că peisajul e unul sinistru prin unele sate…

Cu toate acestea, luxul și opulența nu sunt lipsă chiar și în asemenea localități. „Iubitori de baștină”, nu puțini sunt moldovenii care își dau și cămașa de pe ei ca să fie “în rând cu lumea”.

Cu bani caștigați din greu prin Rusia sau Italia, revin acasă și își ridică adevărate castele. Alții înceară și ceva afaceri cu “vagoncă” (vezi foto alăturată) sau altele. Nici nu știi cum să spui: e de bine sau nu…

Cert este că oamenii încearcă și încă mai speră. Speră în „mai bine”, chiar dacă nu prea știu ce înseamnă asta…

De un lucru m-am convins: asta nu este „țara lui Pasat”. Și-atunci, a cui o fi? Vedem în noiembrie.


26 raspunsuri

  1. moldoveanul spune:

    da. mai degrabă este ţara proştilor, cu toate că aici m-am născut şi aici îmi sunt părinţii şi prietenii. astai realitatea.

  2. releu spune:

    Am fost din nou în republică.

    ………………….
    asta e o calchiere dupa limba rusa, in lb romana nu se foloseste.

    Stela Popa: Ei, na!

  3. Vanatorul de forumisti KGB spune:

    “Îmi spunea într-o emisiune Veaceslav Ioniță, preşedintele Comisiei parlamentare buget şi finanţe, că Guvernul așteaptă banii promiși de către România destinați infrastructurii locale.

    Spunea oficialul că vor beneficia de ei autoritățile locale, fiind cea mai mare sumă de care s-au bucurat vreodată aleșii locali din partea guvernului. Ar fi bine, pentru că peisajul e unul sinistru prin unele sate…”

    Draga STELA,pai l-am vazut pe FILAT pe un santier la o sosea (Orhei-Rezina)unde ASFALTEAZA o FIRMA ROMANO-Romana(basarabeana).
    Si se pare ca o faceau pe un proiect FINANTZAT CU BANI din Tara Mama.
    Ma rog el Filat spune ca ” a identificat mijloacele necesare în bugetul de stat”.
    Poate ii mai iei un interviu si afli care e situatia cu ALOCAREA BANILOR din Tara Mama.

  4. toma spune:

    satele noastre , nu toate , se vor stinge cu incetul . e ceva firesc , proces intrerupt odata cu ocupatia ruseasca .

  5. lapusneanu spune:

    E bine ca oamenii isi construiesc castele; asta denota ca ei au incredere in faptul ca TRECUTUL SOVIETIC nu mai poate fi inviat… Pe de alta parte, autoritatile locale asteapta fonduri din partea guvernului de la Bucuresti pentru a repara drumurile; asta denota ca ei au incredere in VIITORUL ROMANESC al tarii lor… :)

  6. Adrian spune:

    Chisinaul asteapta fonduri de la Bucuresti si Bucurestiul asteapta fonduri de la Berlin. :) )

    Macar la voi sa faca ceva, ca la noi abia au facut drumurile europene si nici alea nu in toata tara .. de autostrazi nici nu mai vorbesc.

    P.S. Kilometrii de drum principal pe care i-au facut romanii in Dacia in cei aprox. 150 de ani de ocupatie, au fost mai mult decat au construit urmasii lor in cei 2000 de ani de existenta ce au urmat

  7. Napocel spune:

    Păi, când vor intra banii pentru infrastructură?

  8. Stela Popa spune:

    Giordino, nu sterg eu niciun comentariu.

    1.Are blogul un sistem prin care filtreaza IP-urile de la care vin cuvinte neacceptabile aici. E drept ca se mai strecoara si mesaje care contin unele cuvinte de acest fel, dar urmeaza sa perfectionam sistemul. Sincer, nici nu e nevoie prea tare de asa ceva. Sunt prea putine mesajele de acest fel. Cert este ca IP-ul tau a intrat in lista de spam-uri ale blogului si trebuie sa te caut mereu pe acolo ca sa iti accept mesajele. Si asta pentru simplul fapt ca nu esti baiat cuminte si ai injurat de cateva ori, se pare. :)

    2. Nu am timp sa stau toata ziua pe blog si sa moderez comentariile.

    3. Voi incerca sa rezolv problema cu IP-ul tau, dar te rog, pe viitor, ai grija.

    O seara placuta.

  9. VecheaGarda spune:

    Multumim pentru informatiile noi din Basarabia Romaneasca. A doua propozitie cel putin ne mangaie sufletul, sa dea Dumnezeu sa ai dreptate.

  10. Napocel spune:

    Giordine

    Liniște și pace. Și eu tot așa pățit-am la-nceput. Moamăă ce nervi pe mine findcă credeam că Steluca mă rade :lol: Are dreptate Steluca, nu e din cauza ei. :)

    Stela Popa: De aceea cred: in loc sa spunem vorbe grele, sa ne maniem si sa dam cu computerul de pereti ar fi bine sa mai chibzuim un pic. In orice situatie. Salutari la Cluj.

  11. ion spune:

    Daca tot ce se intimla in ultimii 10 ani la tara se numeste viata atunci eu sunt Regele Iordaniei. La tara,draga Stela,este o adevarata degradare a oamenilor,ei sunt transformati in ZOMBI,acesti oameni,cu exceptia unora,sunt mai comunisti decit Marx,Lenin,Stalin,MaotzeDun
    luati inpreuna.
    In zadar le explici ca voronin end Ko. sunt niste infractori,ca ei au distrus structura genetica a satelor basarabene.Ei tin una si aceia-voronin nea dat pensiile,voronin inaintea fiecaror alegei ne marea salariile.Ei nu intaleg,si probabil in curind nu vor intalege,ca cu voronin mergem in directia NICAERI.La tara sa intimplat o adevarata tragedie,care nici nu vad cum sar putea de depasit.Multora la tara nu le trebue gaze,lumina,apa buna,tehnica buna,etc,lor le trebue VIN si BAUTURI alcoolice cit mai tari si dormentatoare.

  12. dracula spune:

    Eu, ca un forumist kaghebist ce sunt :) , as vedea altfel lucrurile, faptul ca s-a tras gazul in satul respectiv e un pas inainte. chiar daca oamenii nu au bani sa-l traga in case, daca s-ar amenaja reteaua de apa potabila si canalizare, satul respectiv ar deveni interesant in ochii vreunui investitor. Cat timp nu exista cele 4 componente, curent, gaz, apa, canalizare, fie ca e sat sau oras, nu iti vine nimeni. Ok, mai sunt si drumurile dar la o adica se inchid ochii. Chiar daca nu au bani acum oamenii din satul in cauza, daca s-ar deschide cateva imm-uri care sa dea de lucru oamenilor, dupa un timp si-ar permite din ce in ce mai multi sa aiba gazul tras in casa.

  13. dracula spune:

    “Draga STELA,pai l-am vazut pe FILAT pe un santier la o sosea (Orhei-Rezina)unde ASFALTEAZA o FIRMA ROMANO-Romana(basarabeana).”

    Daca e asa atunci e …naspa!! Daca va exporta camarilla lui basescu scris cu litera mica in Basarabia metehnele de aici si reteta asfaltului care costa 1 leu dar e vandut cu 10 lei, nu-i vad deloc bine pe basarabeni.

  14. .BIOGRAF spune:

    APROPO.

    Pe toate blogurile este la moda ::: Comentariul “” TAU “” asteapta modserare “”.

    Raspund :: BA, TOVARICI, TU esti la PER-TU cu mine ??? EU NU PERMIT sa fiu TUTUIT !!!!!

    Stela Popa: De acord, intr-un fel. 1. La inceput ma adresam si eu tuturor cu dvs. , dar lumea se mira si imi spunea sa vorbim per tu. 2. In ceea ce priveste partea tehinca a blogului, unde scrie mesajul tau, de asta se ocupa tehnicienii care il construiesc. 3. Biograf, poate o fi din cauza ca prea multi sunt anonimi? Uite tu, de exemplu, daca vrei sa fii dvs., de ce nu notezi cu numele tau adevarat? Eu, de exemplu, tuturor celor care semneaza asa, ma adresez cu dvs. Ganduri bune.

  15. anonim spune:

    E normal. Asa este ritualul. Omul educat spune dvs, celalalt om educat spune sa i se spuna tu, dar primul stie ca interlocutorul sau o spune de obicei din politete, asa ca dialogul ar trebui sa continue cu “dvs” cel putin pana cei 2 se cunosc mai bine. Nu faceti neaaparat ce zice interlocutorul, faceti cum simtiti/stiti de acasa ca e “bine”.
    Mai bine sa fii prea politicos decat putin nepoliticos!

    La bloguri probabil e traducere din engleza unde nu exista cuvantul dvs – aia sunt pragmatici nu se pierd in politeturi.

  16. Vanatorul de forumisti KGB spune:

    dracula spune:
    July 9 2010 la 12:44

    “faptul ca s-a tras gazul in satul respectiv e un pas inainte.”

    Pai de la un FORUMIST KGB nici nu ma asteptam la altceva decat SA LAUZI PCRM(Partidul COMUNIST din Basarabia).
    Sub acoperirea unei DEZGUSTATOR DE FALSE OBIECTIVITATI “dracula” ascunde VENINUL MANIPULARII RUSESTI.
    CE BUN E TATUKA CioroninKGB in ochii FORUMISTULUI KGB “dracula”!
    Asa cum sigur ti se pare LAUDABILA cresterea FARA BAZA REALA a pensiilor,decizie luata de Partidul UNIC PSD-PNL-KGB in Tara Mama pentru A DINAMITA VITORUL ROMANIEI.
    Sau blocarea de catre PSD-PNL-KGB,LA ORDINELE RUSIEI, in perioada de BOOM ECONOMIC din Tara Mama a programului de RE-INARMARE a Fortelor Aeriene ROMANE!
    Sa dam pensii…ce daca avionul Presedintelui ESTE CEL MAI VECHI avion prezidential din lume.
    Ce daca avioanele militare romanesti TREBUIE URGENT INLOCUITE.
    SA DAM PENSII.
    Ce poate fi rau in asta ZICE SARPELE KAGHEBIST cu vorba-i vicleana?
    SA DAM PENSII=VOTURI=BLOCAREA DUSMANULUI DE MOARTE AL RUSIEI,PATRIOTUL Basescu.
    COLOANA a-5-a are acelasi limbaj DE MANIPULARE pe ambele maluri ale Prutului.
    Iar ASTAZI,Presedintele TUTUROR ROMANILOR,TRAIAN BASESCU (scris cu LITERE MAJUSCULE)a reusit sa bifeze INCA O ETAPA din realizarea IDEALULUI SFANT al RE-UNIFICARII Basarabiei cu Tara Mama.
    La CAHUL si BALTI s-au deschis DOUA NOI CONSULATE ROMANESTI.

    Felicitari Domnule Presedinte Basescu,stiam ca NU VETI ABANDONA NICIODATA Basarabia in ghearele CALAILOR RUSI OCUPANTI!

  17. Stalin spune:

    Hahaha..materiale de constructie..poate ..de constructii..sifer???:))rotbant? vagonca? :) )in ce limba este scrisa?in moldoveneasca? wtf?

  18. dracula spune:

    “Pai de la un FORUMIST KGB nici nu ma asteptam la altceva decat SA LAUZI PCRM(Partidul COMUNIST din Basarabia).”

    Bai bobleticule, unde vezi tu ca am laudat PCRM-ul!?! Offf, ira nu ti-ai luat nastureii, nu? :)

    Acu ce vrei, sa dezgropam teava de gaz si s-o impuscam?? mama ei de teava ticaloasa comunista ce e…!!
    Nu stii decat sa reciti aceeasi poezie, toti sunt kabhebisti, toti sunt oamenii calailor comunisti blablabla.

    “Sau blocarea de catre PSD-PNL-KGB,LA ORDINELE RUSIEI, in perioada de BOOM ECONOMIC din Tara Mama a programului de RE-INARMARE a Fortelor Aeriene ROMANE!”

    ‘ai nu zau!! Daca machitorului tau de sticle de uischiuri ii place sa “suga” numai de la un singur licurici, ala MARE, acu e musai ca toata tara sa “suga” toate harburile pe care le-ar fi aruncat americanii la gunoi, prin deserturile Arizonei??

    Foarte bine, sa ne inzestram armata dar nu cu ultimile rable pe care ni le arunca in bataie de joc maericanii. Nu-i destul ca, pentru a intra in NATO, ne-au bagat pe gat americanii un hap care ne seaca de bani? Adica Bechetlul? Vrei sa ne trezim cu aceeasi poveste? Stiai ca smecherii de americani ne dau moka, adica gratis, niste carcase de avion goale? Stii de ce ni le dau gratis? Ca sa ocoleasca legea romana care spune ca, in cazul achizitiilor de tehnica militara in valoare de 1 miliard,spre exemplu, cel care vinde e OBLIGAT sa investeasca de 800 milioane in tara care cumpara. Acu te-ai prins de ce sunt moka avioanele alea? Ca americanul sa nu mai investeasca nimic in economia romaneasca. Aaaa, bineinteles ca dupa aia carcasele alea trebuie unplute cu ceva dar aia e obiectul altui contract.

    in concluzie, iti sugerez sa te duci naibii cu betivanul tau cu tot!

  19. Vanatorul de forumisti KGB spune:

    “acu e musai ca toata tara sa “suga” toate harburile pe care le-ar fi aruncat americanii la gunoi, prin deserturile Arizonei??”

    Noroc cu PSD-PNL-KGB in Tara Mama asa-i?
    Ce noroc cu Patriciu,Voiculescu si Vantu care PRIN SLUGOIUL Tradiceanu au “salvat” ROMANIA de “harburile” americane!
    Vai cum nu mai putea Patriciu sa doarma ca ROMANIA va cumpara “gunoiele” din Arizona-Nevada-TExas ale americanilor!
    CE NOROC AU CALAII OCUPANTI RUSI cu COLOANA a-5-a PSD-PNL-KGB!
    Asa ROMANIA poate continua sa foloseasca HARBURILE RUSESTI DE MUZEU MIG-21 Lancer.
    RUSIA a scapat Tara Mama de “harburile” F-a6!
    Multumim PSD-PNL-KGB pentru GRIJA RUSEASCA de care a dat dovada !
    “dracula” FORUMIST KGB,IAR MINTI si MANIPULEZI CU NERUSINARE!
    Presedintele TUTUROR ROMANILOR,Basescu,nu cumpara DOAR AVIOANE,el face prin aceasta achizitie UN PARTENERIAT STRATEGIC,O ALIANTA care TRECE PESTE NATO in ce priveste Tara Mama.
    Practic in caz de ATAC RUSESC IMINENT,mai mult ca sigur NATO NU NE VA APARA.
    In schimb AMERICA,DA!
    Viclenia MINCIUNILOR tale “dracula”,FORUMIST KGB se vede cu ochiul liber!
    Crezi ca daca Tara Mama ROMANIA ar fi avut bani de F-18 nu ar fi cumparat?
    Chiar,DACA Presedintele Basescu ar fi optat pentru F-18 SUPER HORNET NOI in loc de F-16 VECHI si ar fi comandat 100 de aparate in loc de 24-48?
    Daca in loc de un contract de 1-2 miliarde de $ ar fi contractat F-18 SuperHornet de 20 de MILIARDE de $?
    Pai TURBA Partidul UNIC PSD-PNL-KGB!
    TURBAU Calaii Ocupanti RUSI!
    Imediat Coloana a-5-a ar fi umplut ziarele,radiourile si mogulizoarele cu “Diktatorul Base cumpara avioane IN LOC SA DEA PENSII!”
    “Basescu,bani de avioane ai,DE PENSII NU AI?”
    “Basescu,terminatorul pensionarilor cumpara F-18″….

    Achizitia de F-16 presupune si O NOUA GARANTIE AMERICANA DE SECURITATE pentru Tara Mama.
    Desigur,FORUMISTUL KGB “dracula” “uita” sa spuna asta.
    In plus Romania va avea ACCES la programul F-35,singurul avion MULTIROL de GENERATIE A-5-A din lume(inca in testari).
    Toate aceste..”detalii” lipsesc din textul prin care si-a lansat atacul MURDAR FORUMISTUL KGB “dracula”.
    Polonia,aflata intr-o situatie MULT MAI BUNA decat Tara Mama CUMPARA TOT F-16,DAR NOI.
    Tocmai pentru ca ISI PERMITE.
    In plus ROMANIA are o alianta STRATEGICA si cu Polonia si ambele tari vor constitui UN FRONT COMUN contra EXPANSIUNII RUSESTI,mai ales dupa ce CALAII RUSI si-au instalat PAPUSIKA DE CARPA la Kiev,Ianukovici fiind un fel de Geoana-CRETIN Antonescu .
    Pana si ultimul amarat stie ca DACA VREI SA SCAPI DE BATAUSUL CARTIERULUI trebuie sa iti PLATESTI PROTECTIA UNUI BATAUS SI MAI MARE.

    Pe principiul “cui pe cui se scoate”.

  20. constantin spune:

    Tara trebue sa fie a lui Filat!

  21. dracula spune:

    Vanatorule, ca vuvuzea a lu’ basescu, nu esti in stare decat sa preiei tot ce scuipa idolul tau si sa umpli internetul cu acele tampenii.
    Chiar basescu a recunoscut intr-un interviu la Nasu’ ca “aviatia militara prefera, in mod justificat Gripen” insa n-aveau bani de ele”. Dar pana sa discutam de preturi sa punctam urmatoarele chestii:

    1.rata de atritie inseamna cate avioane, din 100, se prabusesc de tot, adica se fac oale si ulcele.
    a. la Grippen este de 1,3%
    b. la F-16 Block 25, cele din care vrea basescu sa cumpere, este de 17,62%. Nu, nu am pus virgula gresit!! Adica sunt de peste 10 ori mai “cazatoare” de pe cer decat Gripenul. Blockul 25 reprezinta cel mai prost lot din seria F16.

    2. Avantaje pentru Gripen ar mai fi – avion mult mai modern dpdv al avionicii, electronicii, fuziune a senzorilor, mai ieftin de operat si flexibil dpdv armament, acceptand arme americane, europene, israeliene, sud-africane.

    3. Avioanele F16 nu mai pot fi folosite decat maxim 10 ani dupa care trebuiesc date la topit, asta daca nu se prabusesc toate :) .
    Gripenul are o durata de viata de 30-40 ani, fiind un avion nou.

    4. Costuri pe ora de zbor mai mari la F16 ( 8000 dolari) decat la Gripen (5000 dolari)

    5. Pentru Gripen nu e necesara refacerea bazelor aeriene, poate fi tinut in hambar si poate decola de pe o autostrada(asta daca le-am avea :) ) ) sau chiar de pe o sosea mai lata si fara stalpii de pe margine.
    F-16 are nevoie de piste mai speciale decat chiar si cele civile iar bazele noastre aeriene trebuiesc adaptate pentru el ceea ce presupune cheltuiel suplimentare.

    acum, odata ajunsi la capitolul bani, sa enumeram:

    1. Saab si EuroFighter, producatorii lui Gripen, impreuna cu statul suedez, ne-au oferit 24 de avioane Gripen la pretul gunoaielor oferite de americani. Adica, subliniez, putem cumpara avioane noi la pretul celor americane dar uzate.
    Ba mai mult, statul suedez se ofera sa ne imprumute cu suma necesara,cu o perioada de rambursare de 15 ani si cu o perioda de gratie de 2 ani, la o dobanda de 0,5%. Da vanatorule, la o dobanda de 0,5%!! Adica al naibii de avantajos!
    Offset-ul oferit de suedezi urca la 100%, adica daca vom cumpara de la ei de 1 miliard de euro, Saab-ul si EuroFighter vor investi in fabrica de avioane de la Craiova de 1 miliard de euro, unde vor fi produse componente pentru Gripen. Asta inseamna, pentru o economie asa de prafuita ca a Romaniei, locuri de munca in plus, taxe si impozite platite autoritatilor locale dar si statului.

    Buuun, ia sa vedem ce ne ofera americanii:

    1. offset egal cu zero, adica un mare deget in fund.

    2. Pentru cei 1,2 miliarde de dolari va trebui sa ne imprumutam, daca vom mai gasi pe cineva care sa ne dea banii, la o dobanda de 5-6%, adica de vreo 10 ori mai mult.

    3. posibilitatea, repet POSIBILITATEA, ca in 2020 sa cumparam F35.
    Si pentru ca a venit vorba de F35 sa spunem urmatoarele:
    acum ceva timp a chemat la el statul american pe 2 mari producatori si le-a spus:” ba, vreau un avion care sa mearga taras, in patru labe si sa stea in varful cozii. Si sa mai zica si “Miau”. S-au pus baietii pe treaba, au construit prototipurile si s-au prezentat amandoi la statu’ american. Primul mergea tara, mergea si-n 4 labe si statea si-n varful cozii. Al doilea facea ca primul dar facea “Miau”. Asa ca a castigat cel ce mieuna. Si s-a numit F35. Problema care s-a descoperit recent este ca F35 sta in varful cozii si face si “Miau” insa dupa aceea cade pe spate. Ma intelegi, vanatorule? Nu face decat o data “Miau”.
    Adica, de curand secretarul american al Apararii, Robert Gates s-a declarat nemultumit ca firma Lockheed Martin nu respecta programul de dezvoltare pentru F35. Gates a mai declarat, printre altele, ca:

    “Performantele si evolutia F35 in ultimii doi ani nu a fost ce ar fi trebuit sa fie”,
    “Criteriile de performanta nu au fost indeplinite”.
    Deci, F35 e sublim dar… cam lipseste cu desavarsire. Inca nu e terminat, chiar daca exista pe hartie.

    Iar cireasa de pe tort stii care e, vanatorule? Desi basescu se lauda ca, daca vom cumpara junghiurile alea vechi de 30 ani adica F16, vom putea sa cumparam si noi cel mai tare avion din istorie, F35, iata ce informatii primim de la Rod Rodriguez, director de dezvoltare internaţională al Lockheed Martin, cu ocazia unei vizite efectuate la Bucuresti.

    SUA au planificat să producă 3153 de avioane F-35 care vor fi repartizate astfel:

    - 1763 pentru US Air Force
    - 680 pentru US Navy şi US Marine Corp
    - restul pentru cele opt ţări care participă deja, alături de SUA, la programul F-35 adica:
    a.Marea Britanie (138 de avioane)
    b.Italia (131)
    c.Olanda (85)
    d.Turcia şi Australia (câte 100 de avioane)
    e.Norvegia şi Danemarca (48 de avioane fiecare)
    f.Canada (60 de avioane)

    Este o declaratie cat se poate de oficiala a unui oficial al companiei Lockheed Martin.
    Vanatorule, arata-mi si mie unde este Romania pe acea lista.

    Deci, bieti romani, luati-va gandul de la faimoasele F35, nu le vom avea, chiar daca un betiv, intamplator presedintele tarii, vine si ne prosteste in fata ca le vom avea si noi. De fapt, nu este decat un TUN dat de familia basescu si camarilla lui pedelista, nu e vorba aici decat de comisioane si spagi de multe milioane de dolari. Si de platit miliardul il va plati tot poporul roman, ce mai conteaza ca i se va mai lua un rand de piei?????? La cate i s-au mai luat pana acum nu mai conteaza inca unul.

    vanatorule, vuvuzeaua lui basescu, tot mai sustii, tot mai crezi in gogosile betivanului cu parteneriatul strategic dintre TARA MAMA, asa cum iti place tie sa spui, si “BATAUSUL AL MAI MARE”??

    P.S. scuze de postul extrem de lung, sper sa ajungeti la finish.. :)

  22. Vanatorul de forumisti KGB spune:

    Iata CEL MAI IMPORTANT ASPECT,ca de obicei “OCOLIT” serpeste de FORUMISTUL KGB “dracula”.

    Achizitia de F-16 presupune si O NOUA GARANTIE AMERICANA DE SECURITATE pentru Tara Mama.

    In plus Romania va avea ACCES la programul F-35,singurul avion MULTIROL de GENERATIE A-5-A din lume(inca in testari).

    Ca un adevarat membru al DIVIZIEI DE INTERNET a COLOANEI a-5-a RUSE DE MANIPULARE IN MASA,tavarisci “dracula” lupta sa DECREDIBILIZEZE avionul F-35.
    Pentru el e GUNOI.
    Iata si CONTRADICTII FLAGRANTE in PSEUDO-ARGUMENTATIA de mai sus:

    dracula spune:
    July 10 2010 la 15:57

    “Deci, F35 e sublim dar… cam lipseste cu desavarsire.”

    “s-a descoperit recent este ca F35 sta in varful cozii si face si “Miau” insa dupa aceea cade pe spate. Ma intelegi, vanatorule? Nu face decat o data “Miau”.”

    “SUA au planificat să producă 3153 de avioane F-35 care vor fi repartizate astfel:

    - 1763 pentru US Air Force
    - 680 pentru US Navy şi US Marine Corp
    - restul pentru cele opt ţări care participă deja, alături de SUA, la programul F-35 adica:
    a.Marea Britanie (138 de avioane)
    b.Italia (131)
    c.Olanda (85)
    d.Turcia şi Australia (câte 100 de avioane)
    e.Norvegia şi Danemarca (48 de avioane fiecare)
    f.Canada (60 de avioane)”

    Cu alte cuvinte desi dupa “dracula” F-35 E UN ZERO BARAT,el A FOST DEJA COMANDAT in 3153 de bucati de catre SUA,Marea Britanie,Olanda,Turcia,Australia,Norvegia DAnemarca,Canada….

    Se pare ca pentru MARILE PUTERI MILITARE F-35 FACE “MIAU” si STA SI-N COADA FOARTE CONVINGATOR.
    Nu insa si pentru PROPAGANDISTUL RUSIEI,FORUMISTUL KGB “dracula”.

    Ma vad nevoit sa repet:

    Pana si ultimul amarat stie ca DACA VREI SA SCAPI DE BATAUSUL CARTIERULUI trebuie sa iti PLATESTI PROTECTIA UNUI BATAUS SI MAI MARE.

    Pe principiul “cui pe cui se scoate”.

    Cand AM RAMAS SINGURI AM FOST SFASIATI.
    DAR S-A TERMINAT.
    AMERICA cere RETRAGEREA CALAILOR OCUPANTI RUSI din Basarabia si GEORGIA.
    NU MAI SUNTEM SINGURI in fatza IMPERIALISMULUI RUSESC.
    NU AVIONELE F-16 vor apara Romania de CALAII RUSI CI AMERICA.
    De aceea Presedintele TUTUROR ROMANILOR TRaian Basescu A FACUT OPTIUNE STRATEGICA:achizitia de avioane multirol F-16!
    Acum Tara Mama se apara cu avioane DIN ANII `50!
    RABLELE RUSESTI MIG-21(upgradate la LANCER)nu il deranjeaza pe FORUMISTUL KGB “dracula”.
    Dupa cum vedeti,propaganda vicleana pentru AVIOANE GRIPEN ascunde PANICA RUSIEI care stie CE INSEAMNA DE FAPT ACTUL POLITIC STRATEGIC semnat de Presedintele Basescu!

    Sa ne amintim numai CU CATA URA a atacat RUSIA initiativa de AMPLASAREA A SCUTULUI ANTI-RACHETA AMERICAN in Tara Mama ROMANIA!
    Gandul ca NU VA MAI PUTEA TERORIZA Tara Mama ii innebuneste pe CALAII OCUPANTI RUSI!

    BRAVO domnule Presedinte al TUTUROR ROMANILOR,Traian Basescu,ISTORIA va va aminti drept RE-INTREGITORUL Tarii Mama!
    ASA S-A FACUT ROMANIA MARE,ASA RE-FACEM CHIAR ACUM ROMANIA MARE!

  23. dracula spune:

    Bah vuvuzeaua lui Basescu, nu pricepi ca noi suntem membri NATO? Crezi ca ungurii, care sunt si ei membri NAATO, s-au simtit obligati sa cum pere jegurile alea de F16? Nuu, ei au cumparat Gripen. Si atunci noi de ce drq sa aruncam banii pe niste gunoaie??? Ca asa vrea betivanul? Ca sa aiba si gura lui o paine de mancat? vorba lu’ Ciutacu… :)

    Faza cu, cica, nu cumperi avioane F16 ci garantii de securitate e de tot rasul :) ))))

    “In plus Romania va avea ACCES la programul F-35,singurul avion MULTIROL de GENERATIE A-5-A din lume(inca in testari)”

    In primul rand, care F35?? Ca inca nu exista. Sunt mari intarzieri in derularea programului, cam 1-2 ani, Obama chiar a demis un general american care se ocupa cu supravegherea progranului, nota de plata creste, motorul nu e ceea ce se dorea si acu cauta un alt motor, daca se estima un pret de cost de 80 milioane dolari per bucata acu se discuta de preturi care pornesc de la 130 la 200 milioane dolari, de fapt nimeni nu stie cam cat ar putea costa. Ori, la asemenea preturi, cand un Gripen poate costa pana la 40 milioane dolari, sa dai o gramada de bani… nu stiu daca vom fi capabili financiar de asa ceva. Tine cont ca F22 Raptor, un avion perfect pentru sectorul lui, costa 300 milioane dolari, nici macar de armata americana nu mai e comandat la asemenea pret. Ce sa mai zic de vreo alta armata.

    Cat despre cele 8 tari care vor avea acces la el, pai omule, alea sunt participante la programul de dezvoltare al lui F35. E si normal ca sa aiba acces la el.
    desi basescu ne prosteste in fata cu tupeu ca si noi vom avea acces la cumpararea de F35, in realitate nu vom avea.

    vanatorule, daca vom ajunge sa luam rahaturile alea de F16, o vom pati ca si cu Bechtelul care ne usuca de bani. Cand aud toti ca platim 20 milioane dolari pe km de autostrada cad toti pe spate cand in Austria, tara muntoasa, 1 km de autostrada costa 4-5 milioane. Asta vrei, sa plateasca si nepotii nostri tinichelele americane??? Nu intelegi ca aici nu e vorba de nici o garantie de securitate ci de comision? Ce garantie cand noi suntem in NATO?! Esti chiar asa de naiv?

  24. Vanatorul de forumisti KGB spune:

    “nu pricepi ca noi suntem membri NATO?”

    NATO ca si UE s-ar putea DESTRAMA in 5-10 ani si atunci FARA GARANTIA DE SECURITATE a AMERICII Tara Mama s-ar gasi DIN NOU in situatia din 1940.
    Stiai ca UE A AMENDAT Marea Britanie pentru ca REFUZA SA ARBOREZE STEAGUL ….UE pe cladirile oficiale si pe proiectele finantate din fonduri…UE?
    Ia citeste ce zic englezii,CU CATA URA ATACA EURO(desi au LIRA STERLINA,sunt TOTUSI membri UE),cum cer ei REINTOARCEREA la MONEDELE NATIONALE,adica DESFIINTAREA EURO si pe cale de consecinta deschid drumul spre DESFIINTAREA UE?
    Care UE cand HUNGARIA(dusman de moarte al TUTUROR ROMANILOR) negociza PESTE CAPUL UE ,DIRECT cu RUSIA?
    La fel fac si FRanta,GErmania,Italia,Grecia,Slovacia….
    Germania isi trage conducata de gaze ACCEPTAND SA EVITE teritoriul POLONIEI ALIATE in NATO si UE,deci FACAND JOCUL RUSIEI.
    NATO ESTE SLABIT si gata sa se destrame.
    O alianta STRATEGICA DIRECTA cu AMERICA face cat TOATE OFFSETURILE DIN LUME.
    SI tu “dracula” stii asta,si RUSIA stie asta,dar….
    DE CE SA STIE SI PROSTII?
    Prostii casca gura uimiti la CIUTACU in timp ce ARUNCA CU BALE DE TURBARE cand rosteste CU URA RUSEASCA…”BASESCU”.
    Prostii NU TREBUIE sa stie nici ca CIUTACU a fost SLUGOIUL ESCROCULUI PSD MUSETESCU si ca e bagat in tot felul de firme PSD-PNL-KGB pe contracte « grele ».
    Mda…”dracula” FORUMIST KGB,uite ca ROMANII basarabeni nu sunt cum te asteptai tu sa fie…
    Apropo de OFFSESTURI,”dracula” ai habar ca in TARA MAMA(cum IMI PLACE DOAR MIE sa zic,NU SI TIE se vede)AMERICA face TRANSFER DE TEHNOLOGIE si CONSTRUIESTE BLINDATE?
    A!…
    Ti-a scapat….

    Stiai ca UE A AMENDAT Marea Britanie pentru ca REFUZA SA ARBOREZE STEAGUL ….UE pe cladirile oficiale si pe proiectele finantate din fonduri…UE?

    Inca O MANIPULARE ORDINARA marca “dracula”,FORUMIST KGB.
    MINCIUNA PRIN OMISIUNE.
    Cu alte cuvinte scrie “Dracula” :

    “Crezi ca ungurii, care sunt si ei membri NAATO, s-au simtit obligati sa cum pere jegurile alea de F16? Nuu, ei au cumparat Gripen.”

    Ei nu zau ?
    Dar POLONIA,CEL MAI MARE STAT al fostului LAGAR COMUNIST ce avioane a comandat ?
    Nu cumva ……………F- 16 ?
    Ba da.
    POLONIA A COMANDAT TOT F-16.
    Cei drept,F-16 NOI.Pentru ca ISI PERMITE.
    Chiar si bulgarii par a renunta la Gripen pentru F-16.
    Presedintele TUTUROR ROMANILOR,Traian Basescu a incheiat UN ACORD STRATEGIC ISTORIC pentru INSTALAREA SCUTULUI ANTI-RACHETA in Tara Mama ROMANIA.
    Contractul pentru F-16 ESTE PRACTIC O ANEXA la acordul pentru SCUT.
    Televiziunile din Tara Mama,Realitatea si Antena3 ,CREATE si CONTROLATE de CALAII OCUPANTI RUSI au minimalizat si au dus VOIT in derizoriu ACORDUL ISTORIC cu AMERICA .
    S-A VAZUT CLAR DISPERAREA RUSIEI ca NU MAI POATE SANTAJA ROMANIA.
    Textele SCREMUTE ale MANIPULATORULUI KGB « dracula » sunt INCA O CONFIRMARE a DISPERARII CALAILOR OCUPANTI RUSI !
    « dracula » FORUMIST KGB,eu mi-am declarat DESCHIS SPRIJINUL TOTAL pentru Presedintele TUTUROR ROMANILOR Traian Basescu si pentru PRIMUL Presedinte ROMAN PATRIOT din Basarabia,MIHAI GHIMPU !
    « dracula » FORUMIST KGB,de ce nu ai curajul SA SPUI ADEVARUL,si anume ca « LUCREZI » pentru PSD-PNL-KGB si ca esti pe blogul Stelei Pop ca element al DIVIZIEI de internet a COLOANEI a-5-a RUSE de MANIPULARE IN MASA ?
    « dracula » FORUMIST KGB,de ce nu vrei sa recunosti ca MANIPULEZI pentru Partidul UNIC PSD-PNL-KGB finantzat de RUSIA via ROMPETROL (o mare firma petroliera) ?
    STAPANII tai stiu ca RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Tara Mama ESTE IN PLINA DESFASURARE si sunt INGROZITI ca Presedintele TUTUROR ROMANILOR,Traian Basescu si PDL au obtinut 95% din voturi !
    Asa ca PSD-PNL-KGB vrea ca DUPA RE-UNIFICAREA ACUM IN CURS sa isi asigure CAT MAI MULTE VOTURI.
    LA PASTELE CAILOR !
    De aceea s-a infiintat si « PublikakaTV »,postul KAGHEBISTULUI VANTU,MEGAESCROC din TRIADA KGB Patriciu-Voiculescu-Vantu.
    Dar « dracula » NU POATE spune adevarul.
    Pai cum,sa-si strice « ACOPERIREA » ?
    « dracula » este doar…..APOLITIC.
    Mai,mai sa fie !Uite cum NU SCOATE « dracula » o vorbulitza despre Partidul UNIC PSD-PNL-KGB !
    Mai,mai sa fie ! Uite cum NU SCOATE « dracula » o vorbulitza despre IANUKOVICII Tarii Mama,papuselele MATRIOSKA Mircea Geoana-CRETIN Antonescu !
    « dracula » FORUMIST KGB esti….CURAT APOLITIC !

  25. dracula spune:

    “AMERICA face TRANSFER DE TEHNOLOGIE si CONSTRUIESTE BLINDATE?”

    Stiu asta dar la Bacau vor fi produse vehicule blindate, nu blindate. Blindatele sunt tancuri, vehiculele blindate ce vor fi prosduse in tara vor inlocui TAB-urile care se fac de rusine in Afganistan. Si mai slabeste-ma cu expresii pompoase de genul “transfer de tehnologie”, Textronul are fabrici in mai multe tari europene, mare branza ca deschide o fabrica si in Romania.

    Cat depsre ce ai mai scris, nu comentez, aceeasi placa, calai ocupanti rusi, dracula care e sluga lor sub acoperire bla bla..

    Inainte de a posta numai prostii de ce nu te documentezi un pic pe net??? Polonia a cumparat F16 noi dar varianta Block50/52, cea mai moderna varianta de F16. Si cea mai fiabila, cu rata de atritie comparabila cu Gripenul, de 1,3%. Alea da!! Dar ce vrem noi sa cumparam sunt niste jafuri, cu cea mai mare rata de atritie din lume, de 17%. Este o crima sa dai banii pe asemenea esecuri cand poti cumpara niste Gripenuri, la acelasi pret, si care, pe anumite domenii, le sunt superioare chiar si F16 Block50/52.

    “NATO ca si UE s-ar putea DESTRAMA in 5-10 ani” – asta numai o minte bolnava ca a ta poate gandi. Stai linistit, nici NATO, nici UE nu se va destrama, chiar daca tu iti bagi unghia in gat de paranoic ce esti.
    Si nu numai ca esti paranoic si agresiv dar mai esti si mitocan, spunand despre un post ca este Publikaka.

  26. Vanatorul de forumisti KGB spune:

    dracula spune:
    July 13 2010 la 13:05
    “Si mai slabeste-ma cu expresii pompoase de genul “transfer de tehnologie”, Textronul are fabrici in mai multe tari europene, mare branza ca deschide o fabrica si in Romania.”

    “dracula” FORUMIST KGB,nu vezi ca ESTI PENIBIL in INCERCARILE tale ESUATE de a EVITA VOIT ARGUMENTELE ZDROBITOARE care ti se aduc?

    Cu DEZGUST ,ma vad nevoit sa te parafrazez:
    Si mai slabeste-ma cu expresii pompoase de genul “OFFSET”,SUEDEZII de la Saab Grippen NU VOR CONSTRUI AVIOANE in tarile care au cumparat avioane de la ei,mare branza ca deschid o fabrica DE FRIGIDERE si MASINI DE SPALAT RUFE ELECTROLUX.
    Probabil isi vor ataca dusmanii …SPALANDU-LE CHILOTII.
    Si tinandu-le VOTKA la rece.
    CAT DE GRETZOASA si PENIBILA e “argumentatia” ta “dracula” FORUMIST KGB.
    Deci E MAI BUN “OFFSET-ul” in MASINI DE SPALAT Electrolux contra AVIOANE GRIPPEN dar E RAU OFFSET-UL IN BLINDATE TEXTRON contra F-16 vechi + “abonament” la F-35.

    Asta e tot ce ai invatat de la MENTORII TAI de la Pubela3 si iRealitateaTV?

    Te instiintez ca pentru “EPAVELE” cumparate de Tara Mama ROMANIA ,CONGRESUL AMERICAN a VOTAT O LEGE care sa permita VANZAREA LOR.
    Se pare ca “EPAVELE” SUNT PERICULOASE.

    dracula spune:
    July 13 2010 la 13:05
    “Cat depsre ce ai mai scris, nu comentez, aceeasi placa, calai ocupanti rusi, dracula care e sluga lor sub acoperire bla bla..”

    Pai sigur,CAND RAMAI MUT,BLOCAT,FARA REPLICA,ce sa mai zici?
    TICALOSIA,VICLENIA si MINCIUNA Partidului UNIC PSD-PNL-KGB nu au picioare lungi…
    Vai dar am uitat,”dracula” FORUMIST KGB este…..”APOLITIC”!
    Vai dar am uitat si asta:Pubela3 si iRealitateaTV SE DECLARA SI ELE….APOLITICE!
    Incredibil!Ce asemanare!
    Oare de ce DECLARA asta?
    Pentru ca SOCIOLOGIA spune ca OPTIUNEA DE VOT a NEHOTARATILOR poate fi mai usor MANIPULATA de catre cei care SE DECLARA APOLITICI!
    Chiar asa “dracula” FORUMIST KGB,de ce nu iti declari ADEVARATA POZITIE a ta pe acest blog,si anume cea de MANIPULATOR al Partidului UNIC PSD-PNL-KGB?
    Eu mi-am declarat DE LA PRIMA POSTARE SUSTINEREA TOTALA pentru Presedintele TUTUROR ROMANILOR,PATRIOTUL Traian Basescu!
    Inceteaza “dracula” cu MASCARADA ASTA GRETZOASA …”APOLITICA”!
    SarpeKGB,ESTI CEEA CE ESTI!
    SPUNE-O DESCHIS!
    Sau NU O FACI pentru ca NU VEI MAI PUTEA sa-ti INOCULEZI VENINUL PROPAGANDEI URII RUSESTI ANTI-ROMANESTI?
    Ai macar decentza SARPELUI CU “CLOPOTEI”,semnalizeaza cand te apropii!
    Dar…… spune-i sarpeluiKGB sa NU fie…sarpe.

    dracula spune:
    July 13 2010 la 13:05
    “Polonia a cumparat F16 noi dar varianta Block50/52, cea mai moderna varianta de F16. Si cea mai fiabila, cu rata de atritie comparabila cu Gripenul, de 1,3%. Alea da!!”

    Ia te uita.
    “dracula” FORUMIST KGB a si uitat ca am mentionat IN FIECARE POSTARE ca Polonia a comandat F-16 NOI.
    Pentru ca ARE FONDURI MULT MAI MARI.
    “dracula”,chiar NU CITESTI sau VOIT te faci ca “ploua”?
    Nu am scris eu ca DACA Tara Mama ROMANIA avea bani lua TOT F-16 NOI sau chiar F-18 SuperHornet?
    In plus stii ca O PARTE din avioanele F-16 VOR FI NOI?
    Intai se cumpara 24 vechi.
    Apoi 24 NOI.
    Intre timp SCUTUL AMERICAN ANTI-RACHETA va fi COMPLET INSTALAT si BATERIILE DE RACHETE si RADARE VOR “SCANA” teritoriile CALAILOR OCUPANTI RUSI ANULAND SANTAJUL ATACULUI CU RACHETE RUSESTI.
    Calaii OCUPANTI RUSI stiu prea bine ca IMEDIAT DUPA INSTALARE,SCUTUL va fi BRUSC “UP-GRADAT” cu ARME ANTIRACHETA si RADARE MULT MAI SOFISTICATE, RACHETE BALISTICE INTERCONTINENTALE(ICBM).
    Tratatele cu americanii vor deveni peste noapte APA DE PLOAIE.
    Calaii OCUPANTI RUSI chiar au spus ca SE PREGATESC de un razboi REGIONAL-MONDIAL de tipul WW2.
    Dar pana atunci….odata cu FIREASCA RELANSARE economica a Tarii Mama ROMANIA vor fi fonduri si pentru NOILE F-35.
    Dar toate acestea trebuie FRANATE sau chiar BLOCATE ,TINUTE “sub control” de Partidul UNIC PSD-PNL-KGB,nu?
    NU CALAI OCUPANTI RUSI,NU VETI REUSI!!!!!!!

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA