UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


“Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin”

15:32 Articole, 3,961 afişări

 “Fie că poveştile sunt sau nu adevărate, rămâne notabil că Putin s-a zugrăvit – şi a permis să fie zugrăvit de alţii – drept un bărbat coleric, violent, cu un temperament dificil de stăpânit”. Aşa îşi  începe jurnalista Masha Gessen cartea despre biografia incendiară a lui Vladimir Putin, actual preşedinte al Rusiei şi fost ofiţer KGB, volum în care a avut curajul să publice detalii despre incredibila ascensiune a şefului de la Kremlin şi care se intitulează „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin”. Şi asta chiar dacă de-a lungul carierei sale nu o singură dată a fost urmărită şi ameninţată.

Din descrierea cărţii – „Aparent lipsit de carismă şi fără vreun program politic coerent, Putin se va desprinde curând de tutelă dovedind că nu este omul de paie pe care şi-l doriseră promotorii săi. Va începe să conducă cu mână de fier şi dintr-un ofiţer KGB va ajunge viceprimar, apoi şef al FSB şi în cele din urmă, preşedinte al celei mai întinse ţări din lume”.

Masha Gessen, care scrie atât în rusă, cât şi engleză, publică constant în The New Republic, New Statesman, Granta şi state, este corespondent rus pentru publicaţia US News and World Report. S-a documentat solid pentru „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin” şi a trăit istoria pe care o descrie în carte. De altfel, un volum care până astăzi este interzis în Federaţia Rusă.

Aşadar, povestea oligarhului Berezovski, omul aflat în spatele ascensiunii lui Putin, a primarului Sobceak, răpus de un atac de cord suspect, a jurnalistei Ana Politcovskaia, istoria doborârii lui Mihail Hodorkovschi, cel mai bogat om din Rusia, fost patron Iukos, culisele conflictului din Cecenia, ale atentatelor de la Moscova şi Beslan, precum şi naufragiul Kurskului sunt câteva dintre momentele negre ale istoriei recente ale Rusiei. Secretele lor sunt de-a dreptul şocante.

Redau mai jos impresii şi citate în urma lecturării acestui volum de-a dreptul uimitor.

“Haimanaua transformată în conducător cu mână de fier”

Pe la zece sau unsprezece ani Putin şi-a rupt nasul încercând să practice boxul. Respectiv, a renunţat, pentru că era prea dureros. Aşa că a descoperit Sambo, care a devenit parte a schimbărilor sale ulterioare, dintr-un golan (vezi autobiografia) într-un adolescent tenace. Putin auzise, se pare, că la KGB tinerilor recruţi li se cerea să fie iscusiţi în lupta corp la corp. Vladimir Putin, „fiul întârziat al unei familii schilodite de cel de al Doilea Război Mondial” se născuse ca să fie spion sovietic în Germania. Tatăl său  fusese repartizat la aşa-zisele trupe subversive, sub ascultarea NKVD, formate în principal din membri NKVD, poliţia secretă rusă de atunci. Misiunea lor era sinucigaşă. Tatăl preşedintelui fusese într-o campanie doar unul din cei patru supravieţuitori ai misiunii. Asta poate fi una dintre explicaţiile de ce Vladimir Putin Jr. s-a înscris la un curs de germană în clasa a patra, când performanţele sale şcolare erau încă teribil de slabe.

La începutul anilor 1970 maşinile erau rare în URSS. În studenţie, Putin era, probabil, singurul student al universităţii din Leningrad cu maşină personală. Se pare că intervenise deja KGB-ul. Mai cu seamă că la intrarea sa la universitate, unde era un concurs de 40 de oameni pe un loc. Putin nu avea nici pe departe cele mai strălucite rezultate şcolare. Luase „satisfăcător” la fizică, chimie, algebră şi geometrie. Mai târziu, Putin nu a mai făcut un secret din lucratul pentru KGB.

„Odată spion, spion rămâi”

Viitoarea doamnă Putin era stewardesă pe zboruri interne, provenea din oraşul baltic Kaliningrad şi se întâlnise cu Volodea prin intermediul unei cunoştinţe comune. A declarat că nu fusese vorba cu niciun chip despre dragoste la prima vedere şi îşi descria viitorul soţ ca fiind cam comun la aspect şi prost îmbrăcat. Felul în care descrie ziua în care Putin a cerut-o de nevastă conturează profilul unei profunde incapacităţi de comunicare. Ludmila ştiuse cu mult timp înainte de nuntă că Volodea lucra la KGB, deşi iniţial Putin îi spusese că era poliţist: asta îi era acoperirea.

Şansa avea să-i surâdă lui Putin în 1984 când a fost trimis la şcoala de spioni de la Moscova. Maiorul KGB avea 32 de ani. Unul dintre instructorii săi l-a criticat pentru „percepţie scăzută a pericolului”. Era trimis în cele din urmă într-o misiune obscură în Dresda, în Germania estică, într-un oraş industrial. Era slujba pentru care trudise 20 de ani! Nu avea să fie nici măcar sub acoperire. Avea să fie dezamăgit. Misiunea sa era să adune informaţii despre Occidentul „inamic”, ceea ce însemna RFG şi, mai ales, bazele militare americane din Germania Federală, care nu erau cu mult mai accesibile din Dresda decât ar fi fost din Leningrad. Aşadar, contribuia la muntele de informaţii inutile produse de KGB. Se îngrăşase cu 10 kg, de la bere, surplus dezastruos pentru trupul lui scund. Devenise teribil de deprimat. Cel mai mare succes al lui Putin din această perioadă din Dresda pare să fie recrutarea unui student columbian…

Întors în Leningrad din misiunea de spion, cu o maşină de spălat veche de 20 de ani, dăruită de foştii vecini şi cu o mică sumă de bani, Putin vrea să renunţe la KGB, dar, voba veche: „O dată spion, spion rămâi”.

“Putin: death of Marina Salie”

Aşadar, încearcă să se adapteze noilor schimbări politice din Rusia. Ajunge un apropiat al lui Anatoli Sobceak, care era la vremea aceea preşedinte al Consiliului orăşenesc din Leningrad, profesor de drept şi politician-vedetă. Îşi câştigase la Moscova reputaţia de democrat de Leningrad. Întâmplător sau nu, dar un ofiţer KGB ajunge să lucreze tocmai pentru unul dintre cei mai proeminenţi politicieni pro-democraţie din Rusia! De aici începe avansarea în funcţii, dar, cum lasă Masa Gessen să se înţeleagă, inclusiv contribuţia ascunsă la înlăturarea celui care i-a întins mâna.

Putin a fost managerul de campanie al lui Sobceak. Nu înainte însă ca lui Alexandr Iuriev, primul şef de campanie ales de către Sobceak, să îi fie aruncat acid sulfuric pe faţă. Apoi a fost împuşcat şi iarăşi a supravieţuit. În cele din urmă Iuriev a cedat şi Putin avea să îi ocupe locul… Sobceak avea să piardă alegerile. Peste ani, pe 20 februarie 1999 avea să moară într-un hotel dintr-o staţiune din oraşul Kaliningrad, trimis alături de doi asistenţi bărbaţi de către Putin, lansat în campania electorală, în calitate de „reprezentant împuternicit” al său.

În 2007 Arcadi Vaksberg a publicat o carte după ce iniţiase o investigaţie pe cont propriu a morţii amicului său şi a dezgropat detaliul cel mai uimitor: Sobceak fusese omorât cu o otravă aplicată pe becul veiozei de lângă pat; substanţa se vaporizase la încălzirea becului. Era o tehnică pusă la punct în URSS. La câteva luni de la apariţia volumului, maşina lui Vaksberg a fost aruncată în aer în garajul său din Moscova. Vaksberg nu era în maşină.

Revenind. În calitate de viceprimar pentru relaţii internaţionale la primăria din Sankt-Petersburg, Putin încheiase mai bine de zece contracte de export în valoare de 92 de milioane de dolari. Descoperirea a fost făcută de Marina Salie, şefa comisiei Consiliului local din St. Petersburg, activistă vehementă la începutul anilor 90. Va trăi ulterior cu frică şi izolată pentru îndrăzneala sa. “Putin: death of Marina Salie” (Putin: moartea Marinei Salie) va da Europa Liberă titlul articolului despre moartea acesteia citând din impreionantul şi ulimul interviu acordat de către rivala preşedintelui. O discuţie în care salie pusese capăt unei tăceri de mai bine de zece ani.

Rezerva activă şi “tarlaua” sa

Masha Gessen surprinde o serie de contradicţii din autobiografia preşedintelui de la Moscova şi le argumnetează rând pe rând. Un lucru însă este cert, în 2000, când Putin îşi dicta biografia, încetase să mai fie tânărul reformist democratic inventat de Berezovski. După eşecul cu Sobceak plecase la Moscova. Ajunsese şef al biroului de gestionare al patrimoniului prezidenţial – o slujbă perfectă pentru “o rezervă activă”. A susţinut apoi disertaţia la puţin-cunoscutul Institut Montan din Sankt Petersburg. Nouă ani mai târziu, un cercetător de la Institutul Brookings din Washington D.C. decidea să cerceteze îndeaproape lucrarea cu pricina şi a susţinut că găsise în jur de 16 pagini de text şi nu mai puţin de şase grafice copiate cuvânt cu cuvânt dintr-un manual american. Putin nu a răspuns acuzaţiilor de plagiat.

Pe 7 mai 2000 era învestit oficial în funcţia de preşedinte al Rusiei şi a purces să-şi pregătească ceea ce numea “tarlaua” lui.

Va continua.

 

 

 


3 raspunsuri

  1. Victoria spune:

    Unde putem găsi și noi cartea?

    Stela Popa: Bucureşti

  2. Nina Gonta Coleaghin spune:

    uitaţi-vă atent la faţa lui ! Ochi fără expresie, morţi, buze subţiri – un om spân, un om rău.. Ăsta te înjunghie fără să clipească, ca pe o găină…Are un gând ascuns, să-şi supună lumea ! Este un alt Hitler.. Îi pare rău că vremurile nu-i sunt chiar favorabile… Şi-a băgat coada şi “metodele” lui kgb-iste (anul trecut) şi în România.. Dacă nu eram în UE, eram terminaţi cu USL-a lui Putin, bolişevică, după lovitura de stat din iulie .. Acum, lepădăturile care-s la putere în România, coloana a 5 -a a Rusiei, sunt oamenii lui Putin.În România Putin îşi arată muşchii. Vrea să slăbească România şi astfel Moldova rămâne sub papucullui Putin pe veci… CÂT RĂU POATE SĂ FACĂ UN OM SPÂN…

  3. sideakin spune:

    salutări!!!
    Vladimir Putin-răul cel mai bun din conducerea Rusiei.Dar la moment el reușește să păstreze integritatea Rusiei. poate prin metode mai puțin democratice,dar în Rusia există politicieni mai radicali ca Putin

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA