UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


/FOTO/ 6 destinații spaniole + 1 britanică în 10 zile. SEVILLA

23:23 Articole, Prin lume..., 3,561 afişări

stela popa spania 2013După ce am parcurs anul trecut Italia din nord, de la Milano, până la Napoli, trecând prin 7 orașe în 10 zile, am repetat experiența și în acest august. De această dată am pornit din Lisabona spre mai multe destinații din frumoasa Andaluzie – Sevilla, Cadiz, Gibraltar, Marbella, Malaga, Granada, Cordoba. Am închiriat o mașină și, cu Doamne ajută, am început periplul prin peninsulă.

În Lisabona sunt pentru a treia oară. Este demult pe lista orașelor mele preferate. Chiar și așa, nu ne-am abținut să mai dăm o tură la ocean și prin pitoreasca urbe. E tot fermecător, chiar dacă, pe alocuri, se resimte criza.

ocean portugal

A doua zi de dimineață, părăsim capitala Portugaliei cu cele șapte coline ale ei și în câteva ore ajungem în Faro, în sud, capitala regiunii Algarve. Un orășel portughez cochet și în care turiștii mișună cu interes prin toate colțurile. Peisajul portuar face toți banii. La fel și Capela des ossos, de departe locul cel mai impresionant. Acolo se află rămășițele a mai mult de 1000 de calugări! La intrare, o frază memorabilă pentru… lumea de apoi: „We, the bones that are here, await yours” (Noi, oasele de aici, le așteptăm pe ale tale).

Cu gândurile amestecate la vederea acestui mesaj, pornim spre Spania.

sevilla view

Sevilla

sevilla 22„Este cel mai frumos oraș de pe planetă” – ne spunea entuziasmat, înainte de călătorie, un bun amic. „Și cel mai însorit dintre toate pe care le-am văzut până acum!”, aș adăuga eu.

Sevilla are unul dintre centrele istorice cele mai grandioase din Europa, motiv pentru care am zăbovit două nopți aici. A meritat din plin!flamenco

În cel de-al patrulea oraș ca mărime al Spaniei am găsit o mulțime de proiecte arhitectonice remarcabile, perfect îngrijite și întreținute. Adevărate bijuterii!

La ora 15.00, când am ajuns, în capitala Andaluziei erau 45 de grade. Pe străzi, nici țipenie de spaniol, numai câțiva turiști aventurieri biciuiți de razele dogoritoare ale soarelui.

Pentru localnici, care știu cum să facă față căldurilor, siesta e lege. Și toți se retrag la umbră, grăbiți să nu încalce regula! Orașul se schimbă însă la față și iese din toropeala de peste zi odată cu căderea serii.

Rând pe rând, bijuteriile arhitecturale apar într-o nouă lumină. După cum spuneam, oraşul lui Carmen, Don Juan şi al lui Figaro are o istorie fascinantă şi monumente unice.

sevilla 1

sevillaPiața de Espagna este una cum mai rar vezi. O adevărată operă de artă. Una tipic andaluziană, proiectată însă destul de recent, prin 1928. Stilul e destul de complicat, dar se asortează perfect. În jur, copilele de 4-5 ani, îmbrăcate în rochii flamenco, dau culoare peisajului. Alături de sutele de porumbei din Piața de America par adevărați îngeri, iar atmosfera este una feerică.

Am mers pe marginea râului care desparte centrul istoric de partea modernă a orașului și am ajuns la Piața de Toros, cea de a doua incintă de coridă din lume, ca mărime, după cea din Mexic. Păcat că erau în vacanță coridele la Sevilla…

Luăm apoi la picior Puente de Isabel II, trecem pe lângă Puente de la Barqueta și ajungem la Puente del Alamillo, cel mai nou pod, construit în 1992. Este susţinut de cabluri prin intermediul unui singur pilon înclinat și ne atrage irezistibil atenția.corida 1

Cele trei poduri stau drept mărturie a trecerii vremurilor și la ce a însemnat modernizarea orașului. Sunt admirabile, dar prefer tot orașul vechi…

Seara, am trecut pe la Palatul Alcazar, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sevilia și care stă mărturie pentru istoria bogată a orașului. Ne-am delectat apoi cu tradiționala paella cu fructe de mare și sangria după care ne-am pierdut prin cartierele şi străduţele Sevilliei.

sevilla pod 1992

sevilla cristofor columbA doua zi am urcat în vârful turnului La Giralda al catedralei Sfânta Maria din Sevilla, cea mai mare biserică în stil gotic și a treia după mărime din lume! Nu însă înainte de a trece pe la cenotaful dedicat memoriei lui Cristofor Columb, realizat în 1902 și plasat în incinta sfântului lăcaș.

De sus, priveliștea orașului îți bucură ochiul din plin. Obiceiul teraselor și al piscinelor de pe acoperișurile blocurilor înviorează și colorează și mai mult tabloul.

hercules sevillaÎn cea de-a doua zi de ședere în Sevilla ne-am făcut siesta în Piața Alameda de Hercules, un loc de promenadă în partea de nord a zonei istorice a orașului. Construită tocmai în 1574 a fost una dintre primele grădini publice din Europa.

Cele patru coloane care stau la straja piațetei, dintre care cele două din partea de sud provenind dintr-un templu roman, au pe ele statuile lui Hercules, considerat întemeietorul Sevillei.44 de grade

Piața Alameda de Hercules este un loc bun de relaxare și îmbină frumos diferitele limbi ale turiștilor cu expansivitatea lingvistică a localnicilor.

Ar mai fi multe de spus despre acest oraș extraordinar, dar, în loc de concluzie, adaug proverbul spaniol: ,,Cel ce nu a văzut Sevilia, nu știe ce înseamnă o minune”. Foarte adevărat!

Următoarele destinații – Cadiz și Gibraltar.

sevilla large view

sevilla the best city in the world


4 raspunsuri

  1. Ana spune:

    Superba descriere a unei trairi inedite!!! Ne este dor de tine, la TV.

  2. sharp-sharp spune:

    Esti de nota 10

  3. Tury spune:

    Fain scris şi splendide fotografii!

  4. Tudor spune:

    Proverbul suna mult mai convingator in spaniola: Quien no ha visto Sevilla, no ha visto maravilla. De asemenea, era bine de mentionat ca era vorba de raul Guadalquivir, iar Pietei Spaniei ii sedea mai bine scrisa cu ñ.

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA