UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Lecturi cu o vedetă

22:37 Articole, Carti/Povești, 2,250 afişări

cartea ingerii marii de stela popaAm ajuns s-o trăiesc și pe asta. Să am evenimente programate cu pici, bunici, tătici, mămici pe marginea cărții-poveste „Îngerii Mării” și să nu mai avem decât 100 de exemplare!

În trei luni, cele 1 000 de cărți „Îngerii Mării” au plecat ca pâinea caldă.

R. Moldova nu produce decât copii frumoși și deștepți, spunea Gheorghe Erizanu, patronul Editurii „Cartier”. Eu aș completa: și părinți conștiincioși în privința viitorului micuților lor. Da, da, anume așa i-am văzut eu pe păriinții care au venit de mână cu picii la lansare, pe cei care mi-au scris și m-au rugat să le trimit cartea peste hotare (aici a intervenit Bestseller.md) sau în țară, pe cei care m-au chemat să le vorbesc copiilor despre lecția de viață pe care o oferă „Îngerii Mării”.

stela popa ingerii marii

Cât privește reacțiile, au fost pe măsură. E simplu. Ce pornește din inimă, la inimă ajunge.

stela popa ingerii marii starnet

Mă bucur nespus că, pe lângă lecția de viață legată de realitățile acestei lumi, „Îngerii Mării” a mai avut o misiune nobilă: cea de a sensibiliza cititorii în cauza Elena Mocrii, fotografa diagnosticată cu leucemie. În cadrul acestui proiect frumos, pe care l-am realizat cu sprijinul Companiei Starnet, am reușit să facem o donație de carte pentru 16 licee din Chișinău. E mult, puțin, nu știu. Cert e că am sufletul împăcat că am contribuit la salvarea și alinarea unui suflet bun.

stela popa si nadia darie

Zilele acestea m-a contactat Nadia Darie de la Ea.md. Femeia asta este plină de idei. Așa-s femeile deștepte… Într-un cuvânt, duminică, 6 martie, ora 11.00, lansează „Lecturi cu o vedetă” și mă invită pe mine și pe dumneavoastră să ne vedem la „Librăria din Centru” de la Cartier, să urmărim povestea „Îngerii Mării” citită de 10 mămici-vedete pe CD-ul de la lansare, să împărtășim impresii, idei, să afle picii voștri cum se face o carte bla bla bla, bla bla bla…

Sunt ultimile 100 de exemplare… 30% reducere… Dați copiilor să citească! Cititul nu dăunează sănătății!


2 raspunsuri

  1. ion spune:

    e foarte bine, dar nu vad tatici acolo. In moldova nu mai sunt tatici?

  2. Mihail Gonta spune:

    Bravo, Stela-Steluta! Prin cartile si activitatile tale le trasezi copiilor o cale mai sigura spre fericire.
    Picii (si bunicii) sunt incantati de prezenta ta fermecatoare in fata lor :)
    Sarbatori fericite!

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.



Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA