UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Stela Popa       RSS


Voi l-ați salvat pe Dinu!

14:20 Articole, Mai aproape de Europa,

dinu italiaDa, viața lui s-a schimbat. A devenit alt om. Am râs, am plâns, am sperat și împreună ne-am rugat. I-am spus ca e norocos, că sus, în Ceruri, cineva îl iubește. Cred cu tărie că de acolo, de lângă Dumnezeu, mama lui, răpusă acum câțiva ani și ea de o boală cruntă, îl veghează și-l ajută. I-am mai spus că îngerii au coborât pe pământ, în chip de oameni, ca să-i redea speranța. Să-l întoarcă fiului său de numai un an. Pentru că e mult prea devreme să cedeze în fața ispitelor sorții.

15000 de euro pentru Dinu

Boala lui Dinu a sensibilizat multe suflete. Povestea și durerea lui Dinu, cel diagnosticat cu anemie aplastică, a deschis multe inimiEra și firesc. 

dinu-pasa-si-familia

Cu o pensie de invaliditate de numai 200 de lei MD, o adevărată bătaie de joc, cu casa pusă gaj la bancă și cu un copil abia venit pe lume, Dinu avea nevoie urgent de medicamente de mii de euro și de un transplant de măduvă. Sumbru diagnostic. Sumbru viitor.

Și-ar fi dorit să poată merge pe bicicletă ca în copilărie. Și-ar fi dorit să urce în cireșul din grădină și să-i arate fiului cum știe un tată să aleagă și să culeagă cele mai frumoase fructe pentru el. Și-ar mai fi dorit să facă multe lucruri. Firești, mărunte… Lucruri de a căror frumusețe îți dai seama abia când nu le mai poți face…

Când l-a filmat Jurnal TV, era în plină disperare. Nu-l mai recunoșteam. Apoi, telefonul a sunat încontinuu. Fiecare cuvânt al vostru a contat, fiecare gând bun, fiecare leu… Sute de oameni s-au oferit să-l ajute. Și am simțit atunci cum era iar Dinu cel de altă dată. Voi l-ați făcut mai curajos, mai încrezător și i-ați redat speranța.

15000 de euro, atât am adunat pentru tânărul tată. Și-atunci, a încolțit speranța.

Iată pe cine ar trebui să decoreze președinții!

ludmila furtunaDe Ludmila Furtună am auzit din presă. Mi-a rămas în minte ca medicul care trimite ambulanțe din Italia în R. Moldova. Și tot atunci am aflat câte vieți a salvat această minunată femeie. Urma să mai fie una, cea a lui Dinu. Să reușești în altă țară, să fii apreciat și respectat acolo unde ești, să ai o familie împlinită și, cu toate acestea, să-ți pese și să nu uiți de cei mai triști de-acasă, mi se pare ceva peste puterea multora de-a înțelege. Iată pe cine ar trebui să decoreze președinții! Pe oamenii cărora le pasă cu adevărat de suferința și durerea celor rămași în urma lor. Oameni precum Ludmila, care face cat 1000 de ambasadori la un loc.

De cum a auzit de cazul disperat al lui Dinu, de la Victoria Moiseiev, colega de facultate cu bolnavul, Ludmila a reacționat imediat. În câteva săptămâni, Dinu era în Italia, consultat și cu analizele făcute, atenție, gratis! Cum au reușit Victoria si Ludmila să obțină asta, numai ele știu. Cele patru săptămâni cât a așteptat rezultatele analizelor Dinu spune că i-au părut cât un an. Dar așteptarea a meritat. I-a reapărut speranța. S-a confirmat ca operația nu mai e o urgență, iar asta era cea mai bună veste posibilă. Doctorii spun că în asemenea cazuri e crucială și starea de spirit a pacientului. Eu personal cred că pe Dinu l-au ajutat vorbele telespectatorilor, telefoanele pline de încurajări și solidaritate, l-a ajutat prezența și zâmbetul magnific al Ludmilei…

Salvat și de cetățenia română și de Victoria!

victoria moiseev eroinaDinu s-a întors din Italia alt om. Mi-a mărturisit că s-a apropiat și mai mult de Dumnezeu. Acum urmează întocmai tratamentul prescris de medicii italieni. Și tot ei l-au sfătuit să-și redobândească și cetățenia română. Altfel, daca starea lui se agraveaza si va fi nevoie de operație nu va putea fi făcută, iar Dinu nu are sute de mii de euro s-o achite ca cetățean al RM, adică non-UE. Tot boala a fost cea care l-a împiedicat să-și redobândească până acum dreptul strămoșesc. Pentru un om care uneori cu greu se poate ține pe picioare, e o adevărată provocare să stai pe la ghișee…  

victoria moisenco

Acum însă, odată ce-și poate cumpăra tratamentul cu  banii pe care mână de la mână am reușit să-i adunăm, Dinu revine încet, dar sigur pe drumul speranței. Și asta numai datorită vouă, oamenilor cu suflet și cu inimă mare.

Mulțumiri speciale aducem și colegei de facultate a lui Dinu, Victoria Moiseiev, cea care l-a gazduit în Italia și de la care a pornit ideea de a-l duce pe Dinu acolo. Victoria, alături de oameni dragi, alaturi de familia sa au facut un efort extraordinar ca sa-l ajute pe acest tanar tata. In pozele de mai sus ii puteti admira pe acesti oameni minunati.

Vă mulțumim tuturor că ați salvat o viață!

RECHIZITE BANCARE PENTRU DONAŢII

B.C. “Victoriabank” MD19VI225911511110820148
IDNP: 0992204220529
Beneficiar: Dinu Paşa
Telefon: 069661023

 


8 raspunsuri

  1. ion spune:

    Am un coleg care recent trebuia sa fie operat de urgenta in moldova, medicii au zis ca starea e grava. Parintii, fratele l-au transportat de urgenta in romania, unde fara operatie l-au pus pe picioare in 1 saptamana.

    Mie mi se pare ca sistemul din moldova nu pune diagnoze corecte, si nu stie cum sa trateze. Nu vreau sa spun ca sunt incompetenti.

  2. Stela Popa spune:

    Eu cunosc doctori f buni atat in RM, cat si in RO. Am si dat o lista pe FB la un moment dat cu doctori extraordinari din RM pe care ii cunosc personal. In cazul lui Dinu era si este vorba de operatie. Din pacate, in RM nu se poate face… E o chestiune de timp si ne bucuram ca am primit confirmarea ca nu e o urgenta.

  3. ion Birsanu spune:

    Doamna Furtuna pare-mi-se este din Bursuceni…in princioiu nu conteaza,conteaza ca este un crestin adevarat,o Doamna cu suflet bogat…cu tot respectul sunt acum alaturi si ma bucur ca cineva savureaza lumina zilei datorita acestei fiinti …sa va aiba Bunul Dumnezeu in paza

    Stela Popa: Multumim. Ludmila e din Chetrosu, Drochia :)

  4. victoria spune:

    Dinunu are nevoie de operatie va zice persoana care la ajurat sa vina in italia

  5. Stela Popa spune:

    Pe analizele si extrasul medicilor din R. Moldova este scris negru pe alb ca tratamentul lui Dinu este transplantul medular, care la Chisinau nu se face. Iata de ce doamna Ludmila si echipa care a fost in jurul ei (sigur ati facut parte din aceasta?…) l-au dus in Italia, ca sa ii faca trasplant. Norocul lui Dinu este ca in acest moment organismul a inceput sa lupte si nu e musai de operatie, dar asta nu inseamna ca pericolul a trecut. Si asta nu inseamna ca nu isi cauta donatorul compatibil…

  6. victoria spune:

    Déjà numai conteaza detaliile important sa nu mai ajunga ptin spitalele Italiei ci doar in vizita la Parma

  7. Stela Popa spune:

    Sa speram. Doamne ajuta si multumim pentru gandurile bune.

  8. ion spune:

    Aud asta cu cunosc doctori, sunt doctori foarte buni de cand ma tin minte. Si totusi nu fac ce trebuie. Trebuie sa intelegeti un lucru. Nu numai doctorul e important, e important tot sistemul. De la curatenia din spital, asistenti medicali, diagnostic, aparatura medicala, personal calificat, increderea in sistem. Toate astea dau rezultate. Doctorul oricat de bun ar fi, daca nu are instrumentele necesare, nu vede pe radiografie ce trebuie, analizele sunt proaste, iar pacientul e prost ingrijit si disperat, se teme, el face eforturi dar degeaba.

    Trebuie lucrat si imbunatatit tot sistemul. In romania fata de acu 10-15 ani progresul e vizibil cu ochiul liber, dar mai e mult pana la tari mai civilizate. Si nu e vorba neaparat de doctori, e vorba de problemele care sunt in jurul lor.

Lăsați un comentariu

Website

Comentariu:

NOTA: Moderarea comentariilor poate întârzia timpul apariției lor. Vă mulțumesc.





Un produs New Media Group ©2008 Stela Popa | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA