Stela Popa a avut un an de vis!
Jurnal de Chișinău / Ediția nr. 799, 18 Decembrie 2008 / autor: Alina Guţu
[SinglePic not found]Vedeta Unimedia, Stela Popa, va avea parte de un Crăciun ecvestru. Fiind cunoscută pasiunea sa pentru cai, Stela va sărbători Crăciunul alături de prieteni la munte în România, la un ranch cu un centru de hipism. „Sper să ningă pe 25 decembrie şi să fie multă zăpadă deoarece, după cum ne-a promis patronul, în acea zi va aranja o sanie trasă de cai ornamentaţi cu zurgălăi. Va fi un Crăciun de vis. Totul e să ţină timpul cu noi”, ne-a declarat ex-prezentatoarea EU TV, precizând că a deprins deja primii paşi în călărie şi speră să aibă un cal al său. Revelionul, în schimb, o va prinde pe vedetă la Istanbul, în compania familiei sale.
Satisfacţii pe toate planurile
Cu excepţia unui proces de judecată cu o revistă de scandal, anul 2008 i-a adus Stelei numai lucruri bune care au făcut-o enorm de fericită. În primul sfert de an a colaborat cu EU TV, angajament care s-a încheiat „la momentul potrivit”, după care a intrat într-o colaborare serioasă şi frumoasă cu Unimedia, care i-a adus împliniri profesionale. „În cadrul aceluiaşi proiect am deschis un blog care a avut un succes mai mare decât m-am aşteptat. Mai sunt implicată şi în nişte proiecte la Bucureşti, care, în timp, sper să dea roade. În acest an, am avut posibilitatea să cunosc oameni interesanţi şi de calitate, şi sunt recunoscătoare pentru această oportunitate”, mai spune Stela Popa.
Tot în acest an jurnalista a călătorit mai mult ca niciodată, vizitând Portugalia, Franţa, Spania, România şi realizând reportaje despre viaţa imigranţilor. Şi tot în anul care e pe ultima sută de metri, Stela a fost implicată într-un scandal de proporţii cu revista Star Paparazzi, lichidată de altfel, în care a câştigat procesul şi „s-a îmbogăţit” , dat fiind faptul că publicaţia trebuie să-i plătească daune vedetei.
„Şi din punct de vedere personal anul acesta a fost unul extraordinar şi sper, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să rămână aşa şi mai departe”, a precizat Stela Popa, rugându-l pe Moş Crăciun să-i aducă „împlinirea proiectelor personale şi profesionale începute în acest an”.


























